Dr. Caius Obeada
In urma unui articol scris cu puțin timp in urma am fost judecat, condamnat, scos din cercul virtual a unor prieteni care au o vedere teologica diferita. Nu am lezat de comentariile făcute la adresa mea, ci la deviația teologica, a unor învățături false înrădăcinate in mijlocul adunării Evanghelice.
In apărarea prestație Evanghelice, a unei „superiorități” fata de alte confesiuni, am ajuns sa îmbrățișam conceptul „spălării rufelor in familie.” Nu știu ce baza Biblica este folosita când avem atâtea exemple care dau peste cap astfel de practici.
Pe paginile Biblie sunt o serie de exemple in care fără rușine persoane bine cunoscute si îndrăgite au fost confruntate pentru păcat. In 2 Samuel îl găsim ne Natan confruntându-l pe David. Păcatul „ascuns” a lui David ajunge pe paginile Bibliei ca un exemplu pentru noi. Duhul Sfânt nu a găsit necesar sa ascundă păcatul lui David, dimpotrivă îl trimite pe Natan sa-l confrunte. Nu sau spălat rufele in familie, ci se ajunge la o pocăința a lui David.
„David a zis lui Natan: ,,Am păcătuit împotriva Domnului!“ Și Natan a zis lui David: ,,Domnul îți iartă păcatul…, nu vei muri. Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmașii Domnului să -L hulească, săvârșind fapta aceasta, fiul care ți sa născut, va muri.“ (2 Samuel 12:13-14)
David este pedepsit pentru oportunitatea care a dat-o altora sa hulească numele Domnului. Ce pedeapsa primim când facem sa cada in păcat micuții Domnului, cei care se baga in discuții in naivitatea lor, crezând ca apară un sfânt? A cui este responsabilitatea mai mare in provocarea si deschiderea unor oportunități păcătoase de întinare a numelui Domnului?
In Faptele Apostolilor 5 găsim istoria lui Anania si Safira care au mințit si pus in buzunarul lor ce de fapt promisese Domnului. Luca nu „spală rufele in familie” ci face cunoscuta minciuna acestei familii, care ajunge sa fie pedepsita. Combinația minciunii si furtului nu sau tratat pe baza principiului din Matei 18, dimpotrivă, confruntați si judecați public. Mai mult de atât, Luca nu se ferește sa facă cunoscută aceasta întâmplare.
In Galateni, Pavel ne spune cum apostolul Petru a păcătuit si confruntat public pentru ipocrizie.
„Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în față, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora dela Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, sa ferit și a stat deoparte, de teama celor tăiați împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalți Iudei, așa că până şi Barnaba a fost prins în lațul fățărniciei lor. Cînd i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: ,,Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?“ (Galateni 2:11-14)
Apostolul Pavel nu se folosește de principiu din Matei 18, sa vorbească personal cu Petru sa nu-l facă de ras, ci îl confrunta direct public. Mai mult de atât, după am analiza acțiunea lui Pavel in conceptele zilelor noastre, unii ar considera ca Pavel a greșit, nu trebuia sa-l atace pe Petru public, iar faptul ca a făcut cunoscut întâmplarea adunării din Galateni, Pavel ar fi putut sa fie condamnat de atac la persoana si defăimare la caracterul lui Petru. Scrisoarea publica a lui Pavel ar fi fost considerata ca o modalitate de bârfă, atac la prestanța si caracterul sfințeniei lui Petru. Unii susținători a lui Petru ar fi considerat ca Pavel merita o condamnare penala si scos afara din rândurile adunării sfinților.
Dece Pavel nu a „spălat rufele in familie?” Dece a trebuit sa facă public greșeala lui Petru?
Răspunsul corect a învățăturii Biblice este următoarea:
IN ADUNAREA SFINTILOR NU EXISTA „SPALAREA RUFELOR IN FAMILIE”.
Toți păcătoșii vor sa se ascundă, sa nu le fie cunoscute păcatele. O reacție normala a unei stări păcătoase văzută chiar si in gradina Edenului: Adam si Eva sau ascuns de Dumnezeu sa nu dea răspuns faptelor făcute. Trăirea in lumina este străină celor care fac lucruri in ascuns, pretinzând ca o fac in numele Domnului. Anania si Safira daca i-am judeca in ochii zilelor noastre, am crede ca sunt niște sfinți care au dat adunării lui Cristos din bunăvoința a inimii lor. Unii ar fi sărit sa judece pe oricine iar fi judecat, sugerând ca bunătatea lor ar fi ajutat pe mulți, chiar daca au ciupit puțin din ce au promis Domnului.
Personal, nu mă supară judecata primita in urma a cea ce scriu, știind ca judecata este a Domnului. Însă introducerea unor principii lumești, protejând mincinoșii, hoții, si restul celor care trăiesc după principiile lumești, sugerând ca susținerea principiilor Biblice te face radical, îmi întristează inima cunoscând ca judecata Domnului nu a cruțat nici pe cei iubiți de El. Copilul lui David nu a fost cruțat, datorita păcatului. Ce te face sa crezi ca vei fi cruțat când te faci părtaș păcatului?
Pavel scrie Corintenilor:
„Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Dați afară dar din mijlocul vostru pe răul acela.” (1 Corinteni 5:13)
Coram Deo!