Dr. Caius Obeada
In secolul 7 ne întâlnim cu o grupare religioasa numita Paulinieni, una din cele șase grupuri eretice din mediul Evu. In aceasta perioada, Biserica Catolica categorisește ca eretici pe Paulinieni, Bogomili, Cathars, Waldensians, Lollards, si Hussites.
In aceasta postare vreau sa prezint niște oameni ai rugăciuni din mediului Evu care au apărut in istorie prin contribuția lui Constantine-Silvanus (684 CE). Silvanus era din Armenia, considerat fondatorul grupului Paulinian care puneau accent pe o legătură directa cu Dumnezeu prin rugăciune. Ei erau promotorii simplicității bisericii primare cum este găsita pe paginile Noului Testament si promovata de apostolul Pavel.
Nu aveau biserici, întâlnind-se pe case pentru rugăciune, la „locurile de rugăciune” cum le mai numeau. Au refuzat sa accepte venerarea fecioarei Maria, la fel ca si sacramentele care ar fi putut fi date numai de preoții ordinați a Bisericii Catolice. Au refuzat sa accepte clasa eclesiastica, care ar fi deținut unica modalitate de comuniune cu Dumnezeu.
Refuzul de a se supune Bisericii Catolice la costat viața pe Silvanus, murind la pietrele aruncate de credincioșii Catolici. Urmașii acestei grupări au ajuns sa fie arși pe rug, alții relocați in speranța schimbării practicii si credinței lor. Paulinienii au plătit din greu pentru dorința de comuniune cu Dumnezeu, așa cum au fost învățați prin apostolul Pavel si înlătura Nou Testamentară.
Din istoria acestui grup rămâne mărturia rugăciunii, a unei relații cu Dumnezeu care nu are nevoie de un intermediar. Dorința mărturiei ii ținea legați, in stăruința rugăciunii comune la întruniri pe case. La fel ca si alte grupuri, Paulinienii au avut si deficientele lor, însă motivațional pentru aceasta postare scot in evidenta necesitatea rugăciunii.
1. Rugăciune necesita timp. Mă lupt sa-mi fac timp sa mă rog, câștigând timp care l-as pierde conducând mașina, mergând prin piață, sau in vizite. Suntem in lipsa de timp, totuși răscumpărarea timpului ne învață cum am putea valorifica puținul timp avut la dispoziție.
2. Rugăciunea necesita concentrare. Personal mă lupt cu o minte care merge la o viteza incontrolabilă. Mă trezesc ca vorbesc cu Dumnezeu, pe când mintea emigrează pe alte meleaguri, gândindu-mă la alte misiuni, si ce se poate face in lucrare. Mărturisesc ca au fost timpuri când in timp de rugăciune mă trezesc ca mintea naufragiază spre proiectele de casa care trebuie începute. Mii de ori a trebuit sa-mi cer iertare bunului Dumnezeu pentru păcătoșenia mintii mele, a inabilității sa se concentreze numai pe prezenta lui Dumnezeu.
3. Rugăciunea necesita o consacrare. Trebuie sa fi consacrat unei vieți in Cristos. Trebuie sa ai nașterea din nou, sa fi cunoscut de Dumnezeu sa te poți prezenta in fata sfințeniei Sale. Rugăciunile de forma si o lumânare lângă tine nu o sa producă vreo minune atâta timp cat nu ești cunoscut de Dumnezeu. Trebuie sa existe o consacrare, a unei vieți dăruite celui care si-a dat viața pentru noi.
Pentru iubitorii de istorie, naufragiați in istoria Paulinienilor luând ce este bun, abandonați in viața de rugăciune. Coram Deo!