Dr. Caius Obeada
In timpul comunismului eram un tinerel care își apleca capul sa se roage înainte de a manca la un restaurant sau pizzeria. Nu o făceam cu mare curaj, mai mult pe ascuns, fugind de ochii curioși din jurul meu. Nu îmi era rușine de Cristos, dar nici prea mare curajos as putea spune ca eram. Se pare ca eram mai curajos in alte lucruri decât într-o mărturie clara si ne-ascunsa a credinței in timpurile comuniste.
La anul 286 AD, imperatorul roman Maximiam condamna la moarte o legiune întreagă de 6600 de soldați romani. Imperatorul forțasepe soldați sa jure ca vor persecuta si ucide pe toți creștinii. Legiunea Theban a refuzat sa o facă, ajungând sa fie persecutata. In mania imperatorului, a dat ordinul ca al zecelea soldat din divizie sa fie ucis cu sabia pentru nesupunere. Cei care au supraviețuit primul masacrul nu sau speriat si au rămas credincioși credinței in Isus Cristos, astfel ca martirajul a continuat. Alți 660 au murit după a doua amenințare a imperatorului. Nimeni nu sa lepădat de Cristos, ca la urma toata divizia sa fie condamnata la moarte in numele Domnului.
Înainte de moartea întregii legiuni Theban, următorul mesaj a fost trimis imperatorului:
„Împărate, noi suntem soldații tăi, dar și soldații adevăratului Dumnezeu. Îți datorăm serviciul militar și ascultarea, dar nu putem renunța la Acela care este Creatorul și Stăpânul nostru, și, de asemenea, la al tău, chiar dacă îl respingi. În toate lucrurile care sunt nu împotriva legii Lui, vă ascultăm cu bunăvoință, așa cum am făcut până acum. Ne opunem cu ușurință dușmanilor voștri oricine ar fi, dar nu ne putem mânji mâinile cu sângele oamenilor nevinovați (creștini). Am depus un jurământ față de Dumnezeu, înainte sa fi luat unul pentru tine, nu poți pune încredere în cel de-al doilea jurământ dacă îl încălcăm pe celălalt (primul). Tu ne-ai poruncit să-i executăm pe creștini, iată că suntem astfel. Îl mărturisim pe Dumnezeu Tatăl, creatorul tuturor lucrurilor și pe Fiul Său Isus Hristos, Domnul “.
Înaintașii noștri au adus steagul credinței pana la noi sub diferite legiuni (denominații) Creștine. Unii dintre noi au uitat jertfa lor, uitând alianța pe care am luat-o si mărturia credinței de care ar trebui sa dam dovada. Nu știu unde este unitatea de care legiunea romana a dat dovada. Dece Creștinii nu sunt așa de uniți ca in timpurile persecuției Romane? Dece ne place sa ne cochetam cu plăcerile lumii in care trăim, mai mult decât a unității in Cristos? Nu am răspunsuri la multe întrebări, însă exemplu unui credincios ar trebui sa rămână clar, ca o lumina si sare a comunității la care am fost chemați. Coram Deo!