Dr. Caius Obeada
Deja e stabilit ca in zilele noastre cu ușurință devii specialist in orice domeniu, accesând cu ușurință orice informație de care ai avea nevoie într-o discuție. Pacienții vin la spital cu un diagnostic făcut de acasă. Unii te combat ca promotor a unei Pandemii care „nu exista,” sau a unui vaccin pentru o boala care nu exista. Ești combătut pe subiecte teologice, unii aderând la spiritul de cearta mai mult decât la ajutorul Duhului Sfânt. Adevărul este ascuns, vinovații nu își mărturisesc vinovăția, sugerând ca adevărul va ieși la suprafață. Sunt vremuri care nu se deosebesc de cele trăite de înaintașii noștri, istoria omenirii repetându-se in fiecare generație.
Post-modernismul a îmbrățișat idea subiectivității, tratând lucrurile nu într-o prisma obiectiva ci prin evitarea surmenării sau întristării emoționale a infractorului. Am ajuns sa tratam persoane la nivel emoțional, mai mult decât la o stare obiectiva, rațională, in care fiecare dintre noi suntem membri constructivi a unei societăți. Ajungem sa transpiram in eforturi deosebite sa nu suparăm pe cineva, evitând sa susținem adevărul sa nu afectam emoțional pe cei din jurul nostru. In acest context am ajuns sa ne debarasam de orice pasaj Biblic care ar afecta emoțional pe cineva. Am ajuns sa evitam a vorbi alb pe negru, ca nu cumva sa ofensam.
Societatea in care trăim este in transformare, însă acest lucru nu ar trebui sa se întâmple si in adunarea sfinților, unde Scripturile si învățăturile ei rămân veșnici si de neschimbat. Cu câteva zile in urma ascultând o prelegere apologetica se aducea aminte despre creștinii primelor secole, a exemplelor date de înaintașii noștri. Istoria Creștinismului este plina de exemple de oameni sfinți, care si-au dat viața pentru Adevăr, care nu sau compromis la costul vieții.
Quintus Septimius Florens Tertullianus (155 – c. 240 AD) in una din scrierile sala lauda pe cei 5,000 de creștini din Carthage, care sau dus la guvernatorul roman sa fie voluntari in martiraj pentru credința lor in Isus Cristos. 5,000 de suflete au vrut sa-l urmeze pe Isus in martiraj. Nu pot sa-mi imaginez intensitatea credinței acestor persoane, dedicația de trăire in adevăr fără nici un compromis.
Nu si-au angajat avocați pentru defăimare de caracter, nu sau vociferat, ci sau dus cu fruntea sus sa declare ca sunt copii a lui Dumnezeu, mântuiți prin jertfa crucii. Citind istoria creștinismului si a martirilor care au pus fundația bisericii, mă întreb daca mai suntem vrednici de o astfel de chemare. Cați dintre noi am fugi sa scăpam cu viată? Mă rușinez in fata mărturiei înaintașilor noștri care au trăit in adevăr, fără frica sa plătească prețul vieții de dragostea fata de Domnul si Mântuitorul nostru.
In experiența pe care o am in lumea virtuala, am observat prin citirea mesajelor primite tendința de separare in formarea de grupuri pro si contra argumentului, indiferent daca sunt sau nu destule informați sa ne spunem opinia. In multe cazuri am văzut comentarii scrise in baza unor principii si înțelegeri personale, care denota caracterul si poziția doctrinara pe care o au.
De exemplu am întâlnit preponenti pasajului din Matei 18 in context de confruntare. Sa propus folosirea principiului din Matei 18 in contextul divergentelor teologice, a învățările false. Aici as da exemplu învățărilor lui Iosif Ton si a doctrinelor si învățărilor baptiste, unde unii preponenti au sugerat sa confruntam pe Ton personal folosind principiu din Matei 18.
Am întâlnit preponenti in respectarea principiului in cazul celor care au abuzat de fondurile bisericești, sugerând ca aceștia ar trebui sa fie confruntați pe baza principiului din Matei 18. Am avut experiența sa mă întâlnesc cu oameni care au băgat mana in punga, in fonduri dedicate lucrării. Am fost amenințat cu proceduri penale de defăimare, cu toate ca sunt evidente concrete. Matei 18 este chemat ca procedura, „spălând rufele in casa”.
Nu știu cum au ajuns învățătorii falși, hoții, oameni firești sa fie așa de cunoscători a pasajului din Matei 18, dar nu si de restul pasajelor si a contextului in care Matei 18 a fost scris. Internetul ne face specialiști si teologi instanții, ajungând sa ne complăcem in cea ce credem ca este normal.
Cum o sa putem vedea fetele martirilor când noi ne ascundem in spatele avocaților sa ne apere integritatea, pentru că Adevărul nu o poate face pentru noi? De ce ne ascundem si nu spunem adevărul, lăsând sa cada in păcat suflete mai slabe care ne cunosc numai in urma imaginii lăsate in lumea virtuala, sau de la amvoane? Cum pot unii sa fie așa de nepocăiți, când ei susțin ca lucrează pentru pocăința altora?
Tertulian a fost un avocat si mare teolog, si totuși nu a amenințat guvernatorul roman sa-l dea in judecata, ci a lăudat lumina si curajul de care au dat dovada credincioși din Chartage. Exista o mahala care a ajuns si in adunările noastre. Depărtarea de la Doctrine si predicarea poveștilor a ajutat la creșterea unor răsfățați si plângători, care nu mai știu nici Scripturile si nici istoria înaintașilor lor. Domnul sa aibă mile de noi si sa lucreze la reînnoirea mintii noastre. Coram Deo!