Dr. Caius Obeada
Nu știu cum sunt alții, însă mi se întâmplat deseori sa se strice lucruri pe care le împrumut de la alții sau sa le rup când sunt in vizita pe la alții. Aventura vieții in stricăciuni a început devreme. In copilărie, cred ca toate vazele de flori sparte din casa se datorează isprăvii mele. Când m-am logodit, am fost la o masa organizata de unchiul viitoarei soții. Era o masa pregătită ca in povesti, cu tacâmuri alese, furculițe cu mâner de ceramica albastre cu picturi de mana deosebite. Sa nu mai spun de farfurii, ceașca de cafea sau paharele puse cu ocazia acestei vizite. Era pentru prima data când am fost invitat la masa unchiului.
Am început sa mănânc, uitându-ma atent la ce fac alții, sa nu fac vreo prostie si sa mă fac de ras. Am observat ca era obiceiul sa se pună unt pe pâinea proaspătă. Am luat cuțitul de unt din fata mea, si cu mișcări lente am îndreptat cuțitul sa iau ceva unt din farfurioara speciala de unt. Am luat un strat subțire de unt si cu mișcări de balet, am întins untul pe pâine, însă ca sa vezi, ca mai îmi trebuia puțin sa îmi termin unsul feliei. Cu o mișcare de balet, mă îndrept spre farfurioara de unt, încet încerc sa iau unt, când se aude un zgomot (tip scârțâit) din mana mea. Toți se uite către mine, eu rușinat nu am știut ce sa fac, rămânând cu mana inca întinsă deasupra untului.
Cu zâmbet pe buze, unchiul viitoarei soții spune: „Hai deschide mana, ca oricum cuțitul de unt este rupt!” Într-adevăr, mânerul de ceramica a cuțitului se făcuse praf. Când am deschis palma, totul a căzut pe fata de masa, un mic morman de nisip colorat in alb si albastru.
Dar aventurile vieții nu se termina aici. Mai curând, fiind in vizita la băiatul meu. In sufragerie era o masa de cafea cu o valoare sentimentala deosebita, masa din timpul armatei, de care multe amintiri îl leagă. Eu am vrut sa conectez laptopul la priza. Fiind spațiu mai restrâns, m-am așezat pe coltul mesei. Nu reușesc sa mă pun bine, ca masa de cafea răcnește, un scârțâit este auzit in toata casa. Băiatul m-a întrebat daca totul este OK. Eu i-am spus ca eu sunt, însă nu si masa de cafea. Masa de cafea a plesnit aproape in doua, era in stare de leșin din cauza greutății mele.
A trebuit sa mă duc sa-mi cumpăr scule si materiale sa-i repar masa, nu ca ar fi avut nevoie de ea, ci pentru cea ce reprezenta pentru el si prietenii lui din cadru militar.
Ti s-au întâmplat astfel de aventuri si ție?
Sunt situații in care ajungi sa fi implicat fără voia ta si nici sa le fi plănuit. Care este reacția ta? Dai vina pe mânerul cuțitului, sau pe masa care nu a ținut nici o secunda? Ca credincios ce faci?
Am învățat sa accept repercusiuni, sa îmi cer iertare pentru inconveniente, cu toate ca de multe ori nu este vina mea. Dumnezeu știe toate lucrurile si nu pot da vina pe nimeni înafara de mine. Însă reacția ta la astfel de incidente mărturisește cine ești, si deosebirea pe care o face Cristos in viața ta.
Cuțitul a fost înlocuit, masa reparata, si viața merge înainte, însă mărturia mea in aceste condiții au rămas un exemplu. Chiar si in zilele astea se vorbește de cuțitul de unt, însă nu in termeni rai, ci ca o amintire care a ajuns sa ne lege. Reparatul mesei de cafea a băiatului a rămas ca o amintire pentru el; după mine rămânând o masa reparata de tatăl lui.
Tu ce lași in urma? Știi ca mărturia credinței este arma cea mai tare in prezentarea Cristosului Mântuitor. Fii o lumina, uitate spre cer! Coram Deo!
