Dr. Caius Obeada
Căutând pe internet niște material pentru una din scrierile mele am dat peste povestea albinelor si muștelor in tradiția indienilor americani. Înainte de a ajunge Colombo pe teritoriile Americii de sud, Amerigo Vespucci se pare ca ia luat-o înainte, mai târziu teritoriile Americii purtându-i numele.
Se spune ca erau doua triburi vecine, fiecare cu tradițiile si obiceiurile lor. Un trib era harnic, preocupat de bunăstarea tribului peste zilele de iarna unde numai zăpadă si gheata acoperea toata natura. Era un trib care de dimineața plecau in căutare de provizii de iarna, mai ales in căutarea de miere de albine. Plecau pe munți si dealuri, prin pădurile care ii înconjura, vânau si strângeau tot ce se putea pentru a conserva pentru iarna.
Celălalt trib era mai relaxat, le plăcea sa se odihnească si sa se bucure de muzica si poezie, fără mare interes de ce aduce ziua de mâine. De multe ori tribul vecin ii chema sa meargă cu ei după provizii, totuși preferând sa se bucure de umbra pomilor din jurul tribului, refuzau cu zâmbetul pe buze. Unii chiar se puneau sa rade de hărnicia tribului vecin spunând: „De ce sa ne preocupam, vecinii noștri strâng așa de mult ca o sa ne dea si nou provizii de iarna, așa ca hai sa ne bucuram de viată!”
Când a venit iarna, tribul harnic avea de toate pe când tribul vecin mureau de foame. Din dragoste fata de vecini, capii tribului harnic se hotărăsc sa dea de mâncare si vecinilor sa nu moara de foame. Si așa, la masa celuilalt trib era de mâncare ca si la masa celor harnici. După fiecare vara venea o iarna si ciclu vieți era repetata, unii muncind, alții cu burta la soare in poezie si cantare.
Intr-o zi, „Manito” (dumnezeul naturii), a auzit de cele doua triburi. Sa dus la tribul harnic si le-a spus ca le face o favoare. Le-a spus ca le va da aripi sa nu mai trebuiască sa meargă așa de mult după miere, sa strângă din floare in floare mierea de care au nevoie in fiecare iarna. Așa au ajuns ca tribul harnic sa ajungă albinele, care cu sudoare toata vara strâng proviziile de iarna.
Pentru tribul leneș, care se întreținea numai din ce mai primea de la tribul harnic, Manito le-a dat aripi sa trăiască ca si pana acum din ce alții le putea da sau arunca. Așa sa ajuns ca acest trib sa formeze muștele care le găsești hrănind-se din ce arunca alții sau din mâncarea stricata găsită prin diferite locuri.
O poveste interesanta, luând in considerație cat de mult adevăr se găsește, si confirmat si pe paginile bibliei. In Biblie muștele au o conotație proasta, cum ar fi exemplu din Ecclesiast 10:1: „Muștele moarte strică și acresc untdelemnul negustorului de unsori…” Un comentator catolic scrie ca muștele reprezintă tot ce este rău in lume.
In ce priește albinele, unii comentatori biblici scriu ca albinele reprezintă atributele lui Cristos. Hărnicia lor este cunoscuta si recomandata ca exemplu de viață in tradiția Evreiasca si Creștină. Gândește-te cate muște sunt in jurul nostru? Cate muște se aduna numai la lucruri stricate, care miros urat, care nu arata a fi parte a bisericii lui Cristos?
Îmi aduc aminte ca bunica avea atârna niște role cu lipici pe ele sa prindă muștele. Nu știu exact ce trebuie sa folosești sa te scapi de muștele din casa ta, sau chiar din biserica unde faci parte. Curățenia este primul pas sa alungi muștele, restul o poate face bunul Dumnezeu. Sper sa fi caracterizat ca o albina, nu ca o musca care așteaptă sa trăiască din bunătatea altora. Vorba lui bunicul Roma: „La munca, nu la întins mana!”
