Caius ben Obeada
קאיוס בן עובדיה
March 2021
S M T W T F S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Momente Apologetice

Momente apologetice – „Florica mi-a mâncat crăițele”

Dr. Caius Obeada

Am mai scris aceasta poveste, însă nu am putut sa rezist sa nu o scriu din nou. Eram de vreo 12 ani când împreună cu verișorii mei Ionel si Niță eram la vaci spre Buduroni. Ca in fiecare vara eram pe Vai la Zolt, dormind la coliba la numărul „125” așa cum spunea moș Roma. Era o dimineață răcoroasă, roua era așezată, cizmele găurite nu făceau fata umezelii, repede ajungând sa avem ciorapii uzi. Însă, trei copilandri ne făcusem planul sa ducem vacile unde aveam șanse sa găsim crăițe (ciuperci de o prezentare artistica Dumnezeiasca).

Bunica a plecat cu laptele spre casa, iar eu cu „ortacii” mei cu vacile pe vale sa le urcam mai târziu pe deal spre Buduroni. Pe la 9.30-10 eram deja cu vacile la Buduroni, noi deja in acțiune la căutat „bureți” (ciuperci). Ne-am despărțit, sa putem largi raza oportunității de a găsi ceva. Nu a trebuit sa căutam mult ca fiecare dintre noi am început sa strângem „bureți” in cantități exagerate.

In primele 10 minute, sau mai mult, am reușit sa strâng un sac de crăițe. Vacile se auzeau mai in depărtare, cea ce ne si doream, sa nu ne creeze competiție in găsirea ciupercilor. Am lăsat un sac plin de crăițe lângă un pom si am continuat sa strâng crăițe. Clopotele ne asigurau ca vacile erau in zona, însă nu așa de aproape. Totul era perfect, pana am auzit o ruptura de creanga.

Mă întorc sa vad cine este, gândindu-mă ca este unul din verii mei. Spre surprinderea mea, Florica, vaca fără clopot, manca liniștită din sacul cu crăițe. Mi sa urcat sângele la cap, am zbierat așa de tare, ca si verii sau speriat. Am luat-o la fuga spre vaca, sperând sa mai pot salva ceva din sacul de crăițe, care era deja aproape gol.

Norocul mi-a dispărut repede, al doilea sac umplut numai trei sferturi. După toata truda sa strâng crăițe, m-am ales ca aproape jumate de sac, restul in burta lui Florica. Supărat „foc” am alergat vaca sa primească niște „boate” (bete) pe spate. Nu am reușit sa o prind, însă nu a scăpat de mine când am ajuns la grajd. Am legat vaca, si de ciuda a primit niște „boate” pe spate ca mi-a mâncat crăițele.

De multe ori in viată judecam lucrurile la cald, adică înfierbântați de unele lucruri care nu totdeauna ne dau dreptate. Eu am bătut o vaca care fără nici un gram de conștiință a mâncat niște ciuperci adunate. Am judecat-o ca si cum ar fi avut noțiunea de furt, folosind legea junglei, a unui copil cu nu mai multa minte decât Florica.

De cate ori ti-ai bătut copilul din percepții greșite, fără sa-ti fi cerut iertare? De cate ori ai judecat un credincios ortodox ca „pupător de icoane”, sau „rătăcit in tradiții” fără sa-l fi cunoscut? Cate lucruri nu facem in inerția „prostiei” decât in răbdarea sfinților, arătând dragoste si dorința de îndreptare sau înțelegere a problemelor create?

Nu știu despre voi, însă nu de mult a trebuit sa-mi cer scuze pentru repeziciunea limbii, din cauza auzului selectiv pe care l-am avut fata de un alt învățător. Înainte de a judeca pe cineva sau ceva, este bina sa fii limpede la minte sa dai spațiu Duhului Sfânt, sa-ti înfrâneze păcătoșenia inimii, lăsând ca dragostea Sa sa-ti umple inima. Fiți mai înceți la manie, lăsând pe Cristos sa lumineze viețile voastre. Coram Deo!

Ps. In fotografie este fata lui Florica, care seamănă leit cu mama ei..

Please follow and like us: