Dr. Caius Obeada
Se spune ca într-un restaurant se întâlnesc (ca de obicei) un preot, un pastor si un rabin. Întâlnirile lor săptămânale, ajungeau sa exagereze “puțin” in niște băuturi „puțintel” mai tari. Departe de ochii membrilor bisericilor si sinagogii, cei trei prieteni se bucurau de convorbiri lejere, cu prea putina controversă, mâncarea si „putina” băutura umplând si încălzind stomacul. Mâncând in liniște la masa lor, au auzit comentariu de la o alta masa unde unul spune: „sa aduci la Dumnezeu pe cineva nu este chiar așa de greu, dar sa aduci un urs la credință este imposibil…”
După mai multe „paharele” de „tăria ursului”, cei trei sau decis sa intre într-o competiție. Toți trei sa meargă in pădure, sa găsească un urs si sa-l convertească la credința in Dumnezeu. După ce au bătut palma, au decis ca într-o săptămână, fiecare sa vine cu rezultatele convertirii ursului.
După o săptămână, cei trei prieteni in loc sa se întâlnească la restaurant se reîntâlnesc in spital.
Preotul cu mana bandajata, legata de gat, povestește ca sa dus in pădure sa găsească un urs. Când la întâlnit a început sa-i citească din Catehism. Ursul ii spune ca ce citești nu are nimic de-aface cu mine, si a început sa-l pălmuiască. Preotul imediat a luat sticluța cu apa sfințită din buzunar, si a început sa stropească pe urs in numele sfintei Maria, mama bunului Dumnezeu. Ursul a ajuns sa se potolească si sa fie blând ca un miel. Preotul spune ca săptămână următoare primind prima împărtășanie și confirmare”.
Pastorul era intr-un căruț cu roti, povestind ca si el sa dus in pădure sa caute un urs. Continua sa spună ca in momentul când a întâlnit ursul a început sa citească cu voce tare din Sfântă Scriptura. Ursul nu a vrut sa asculte Cuvântul, așa ca la apucat forțat de cap sa se uite in ochii lui. Ursul a început sa se lupte cu pastorul, ajungând sa se tăvălească, alunecând pe deal in jos pana au ajuns sa cada in apa. Când pastorul sa văzut cu ursul in apa, nu a stat mult pe gânduri si la botezat. După botez, ursul sa potolit si a devenit blând ca un miel. Restul zile, pastorul spune ca ursul lauda pe Isus Mântuitorul.
Uitând-se spre rabin, rabinul era in ipsos de la cap pana la picioare, cu infuzii, de abia putând sa povestească ce a pățit in pădure. In puține cuvinte rabinul spune: „uitându-ma înapoi la experiența mea, cred ca începând cu circumcizia nu a fost o idee buna.”
Preotul, pastorul si rabinul au procedat in modul in care lumea se așteaptă sa acționeze in vederea convertirii unui suflet. Imaginea celor trei continua si in zilele noastre crezând ca unele șabloane ne-ar ajuta in convertirea si câștigarea sufletelor pentru împărăția lui Dumnezeu. Unora le place sa aducă in discuție necredința ateiștilor, fără sa fi întâlnind vreun ateu in viața lor. Alții le place sa scoată in relief ereziile altor denominații, fără sa ia in considerație exemplul apostolilor in predicarea simplicității Crucii.
Nu argumentele „sănătoase” aduc pe unul sau altul la credință, ci întâlnirea personala cu Mântuitorul. Argumentarea își are locul ei, însă prezentarea simpla a Crucii aduce pe mulți la Mântuire. Nu sofisticarea argumentului pentru Cristos, sau a existentei lui Dumnezeu convertește, ci prezenta Duhului Sfânt care produce o naștere din nou. Șabloanele pe care unii le-au folosit in trecut sar putea sa fie prea învechite, sugerând sa rămânem la simplicitatea Evangheliei: „Fiindcă ,oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit” (Romani 10:13) Coram Deo!
