Dr. Caius Obeada
Apologetica este o ramura si specialitate teologica aparte, care joaca un rol secundar in zidirea Bisericii, in ajutorarea creșteri spirituale a credinciosului. In termeni simpli, apostolul Petru face următoarea remarca la rolul apologeticii:
„Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe și teamă, avînd un cuget curat; pentru că cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămână de rușine tocmai în lucrurile în cari vă vorbesc de rău.” (1 Petru 3:15-16).
Apologetica este o explicare a credinței (speranței) pe care o avem in Cristos. Apologetica nu este implicata in apărarea sau explicarea credinței tale (protestant, ortodox, catolic, sau evangelic), ci a simplicității mesajului lui Cristos pentru Mântuire. Un apologet nu face teologie in sensul de explicare si susținere a unor sisteme teologice, ci in apărarea si explicarea mesajului Scripturi pentru mântuire. Din aceasta cauza mulți apologeți din diferite confesiuni nu dezbat sau apară probleme teologice a diferitelor sisteme (ex. Calvinisti, Arministi, dispentionalisti, amilinisti), ci se unesc in apărarea si explicarea simplicității mesajului de Mântuire prin Cristos găsit pe paginile Scripturii.
Stevan B. Cowan (Five views of Apologetics) explica ca apologetica este preocupată de apărarea credinței creștine împotriva acuzațiilor de falsitate, inconsecvență sau credulitate. Norman L. Geisler (Christian Apologetics) merge mai departe sa explice cele trei aspecte de lucru a unui apologist:
- analizează diferitele teste ale adevărului pentru a pune bazele testării adevărului diferitelor concepții găsite in viziunile contemporane sau istorice.
- aplică testul adevărului diferitelor concepții despre lume și concluzionează că teismul este singura perspectivă adecvată in înțelegerea lumii înconjurătoare.
- lucrează în contextul unei concepții teiste asupra lumii pentru a verifica afirmațiile unice ale Creștinismului istoric cu privire la dumnezeirea lui Hristos și autoritatea Bibliei.
Enciclopedia Britanica face următoarea clarificare referitor la apologetica:
„Apologetica a fost în mod tradițional pozitivă în argumentarea sa directă pentru creștinism și negativă în critica adusă credințelor opuse. Funcția sa este atât de a întări credinciosul împotriva îndoielilor personale, cât și de a înlătura obstacolele intelectuale care inhibă conversia necredincioșilor.”
Uitându-ne in istoria Creștinismului, cu ușurință putem distinge implicarea apologeților in apărarea intelectuala a autorității Scripturilor si existenta lui Dumnezeu. Ei lucreze in afara „pereților Bisericești,” într-o activitate pre-evanghelistica in prepararea acceptării logice a existentei si necesitații unui răspuns teistic, in necesitatea acceptării unui creator a lumii in care trăim.
Datorita lucrării specifice in care apologeții sunt implicați, barierele denominaționale dispar, astfel ca unitatea apologeților nu este in apartenenta doctrinara sau teologica, cat a chemării sa apere si sa prezinte necesitatea unui Dumnezeu pentru lumea in care trăim, a unui Mântuitor in persoana lui Isus Cristos.
Apologeții sunt un grup de credincioși cu interes de citire aparte, petrecând mult timp in subiecte mai puțin importante trăirii de zi cu zi in adunarea sfinților. Apologeții vorbesc din istoria Creștinismului, mai puțin despre doctrinele Calviniste sau dispentionaliste. Citesc lucrări filosofice, interesați in știință si relația științei in dovada existentei unei ființe inteligente care a creat totul. Interesele de studiu a apologeților ii separa de restul teologilor, mulți dintre apologeți proveniți din afara clasei ecleziala.
In lista marilor apologeți care au avut cariere si specialități in afara studiului teologic putem enumera pe Justin Martyr (filozof), Tertullian (avocat), Augustine of Hippo (filozof, specializare in retorica), Thomas Aquinas (filozof), Blaise Pascal (matematician, fizicist, filozof), C. S. Lewis (scriitor), John Warwick Montgomery (avocat), Norman Geisler (filozof), John Carson Lennox (matematician), Lee Patrick Strobel (jurnalist), Josh McDowell (care initial a vrut sa studieze avocatura). Apologetii provin din randuri intelectuale, cu educație profesionala in afara teologiei, chemați sa explice in mod obiective, pe un limbaj simplu, existența si necesitatea unui Dumnezeu creației Sale.
Apologeții sunt o clasa de credincioși de multe ori abandonați, combătuți de însuși „frații si surorile” adunărilor de unde fac parte. Apologeților li se cere sa fie educați, cunoscători a temelor de dezbatere, răbdători la atacuri, calmi in răspuns, abandonați total in Adevărul Scripturilor. Sunt pastori si biserici care nu vad sau înțeleg rolul apologeticii in Biserica, apărând sa fie contrari studiului si practicării principiilor de apărare si explicare a credinței. „Superioritatea intelectuala” devine un dușman, mulți din adunările sfinților preferând sa tina distanta datorita unei „inferiorități intelectuale.”
Apologeții la fel ca si restul copiilor lui Dumnezeu sunt supuși la aceleași încercări si ispite, limitați de slăbiciuni personale care ajung sa-i dărâme când nu se lasă abandonați in mana Domnului. In multe cazuri, apologetul ne-făcând parte din clasa eclesiastica, ajunge sa fie tratat cu o inferioritate in cunoștințele teologice/doctrinare si de apărare a Evangheliei. Plăcerea banului, femeilor, luxului, renumelui, sunt câteva din capcanele in care fiecare credincios poate cădea in timpul de ne veghere.
Falsitatea unui apologet nu poate fi numai in învățătură si apartenenta doctrinara, dar si de viață si mărturie Creștină. Pentru că numărul apologeților ajunși la un statut de superstar este mic, mai greu este sa găsești cazuri de cădere intre apologeți. Totuși, păcatul nu cruță pe nimeni, intre evanghelici găsind persoane ajunse la un stadiu de superstar, gustând plăcerile păcatului si ramași in decădere.
Căderea lui Ravi Zacharias nu este decât un exemplu de complacere in păcat, așa cum si evanghelistul Jimmy Suggart a făcut-o la ani 1980. Cu cat ești mai mare si căderea este mai notabila, ajungând sa distrugi tot ce sa făcut. Este greu de acceptat căderea giganților, însă si mai greu sa accepți cat de păcătoasă poate fi inima omului.
Dupa 22 de ani de implicare in apologetica, îmi dau seama cat de dăunător poate fi căderea oricărui gigant al ochilor noștri, a unor eroi făcuți din hârtie sa ne apere credința. Mulți apologeții nu au ajuns la un nivel de superstar in timpul vieților lor, lăsând in urma mărturia scrierilor si modului in care au aparat Creștinismul.
Modul de apărarea a credinței lăsat de Ravi Zacharias nu pot fi abandonate si date uitării, așa cum nu putem abandona scrierile lui Pavel datorita faptului ca a fost un criminal. Scrierile lui Ravi vor rămâne, însă mărturia credinței vor lasă o pata care ne va fi adusă aminte de dușmanii Evangheliei. NU apologetica este de vina in viața ușuratică a unui credincios, ci lipsa prezentei lui Cristos. Nu pot justifica păcatul, însă pot sa mă uit la viața mea înainte de a judeca căderea aproapelui meu aducând-mi aminte de ce Isus a spus lui Petru:
Luca 22:31-32:
„Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta și, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.” Coram Deo!
