ITU COLOPAN – CEASORNICARUL SATULUI
Martie 06, 2019
„Copilarie, copilarie, ce ma fac fara de tine…”
De cand am inceput sa scriu amintirile Zoltului, prietenii copilariei depe meleagurile Banatene au inceput sa comunice mai des cu minte, starnind alte amintiri ascunse in mintea mea. Povestea de astazi ma duce la o casa la intrarea in sat, a unui om cu abilitati rare; ceasornicar. Nu stiu cati dintre voi ati intalnit un mester care sa repare ceasurile, insa Zoltul la avut pe Itu Colopan, baiatul lui mos Berti. Eu am mai scris de Colopan, unul din dobosarii Zoltului, fara sa fi stiut ca preluase meseria dela mos Berti, camarad de razboi cu Mos Roma.
Itu a avut doi copii; pe Ica si Gigi. Ica era putin mai mare ca mine, insa multe povesti pe meleagurile Zoltene l-au inclus si pe el. Cu Ica am for pe Ses la fotbal, la el acasa jucam carti cu Ion si Fanica lui Monu si Doru lui Negreu. Am mers la peste cu Ica si pierdut timpul pe Ruginoasa la Gaita, unde ne mai intalneam si cu Mircea Gecu. Povestea de astazi se opreste in timp cand am fost sa iau un ceas de masa a lui Roma pe care Itu trebuia sa-l repare.
Imi aduc aminte ca primisem instructiunile sa nu cumva sa scap ceasul pe jos, sa fiu atent si sa-l aduc acasa intreg. Binenteles, ca ordinul venea de la mamare, pentruca tatare ar fi dat un ordin militaresc, scurt, in care baga frica lui Dumnezeu in tine ca nu cumva sa faci vre-o prostie. Luand in vedere ca mamare m-a trimis la Colopan, am profitat de ocazie si le-am spus si lui Ion si Doru sa vina cu mine. Ajunsi la Ica, ne-a bagat in casa, unde am fost invitat sa jucam carti. Eram in patru, asa ca era o echipa perfecta, jucand doi impotriva la ceilalti doi.
Am jucat carti vre-o doua ceasuri, pana mi-am dat seama ca uitasem dece eram la Ica. L-am rugat pe Ica sa vada daca ceasul era reparat, insa Itu nu era acasa si nimeni in casa nu stia soarta ceasului. Din curiozitate l-am rugat pe Ica sa-mi arate si mie unde repara taicasu ceasurile. Daca imi aduc aminte bine, era o masuta cu tot felul de rotite, arcuri, mici scule, surubelnite si patente, cu o lupa pusa pe masa. Ica mi-a spus sa nu ating masa, sa nu cada ceva pe jos. M-am apropiat cat am putut sa holbez ochii ca la poarta noua. Nu m-am atins de nimic, insa am ramas impresionat de a vedea atelierul unui maestru a satului.
Reputatia lui Itu Colopan depasise granitile Zoltului, fiind singurul ceasornicar depe satele din imprejurime. Nu am mai auzit si nici stiut un alt ceasornicar, inafara de atelierul de reparat ceasuri din Constanta, unde te uitai prin vitrina si vedeai mesterii cu ochelari speciali uitanduse la masinaria ceasului. Nu am recunoscut ceasul lui Roma, pentruca erau multe ceasuri care trebuaiau reparate sau folosite ca piese de schimb. Ne-am mai jucat putin dupa care a trebuit sa ma intorc acasa, unde am fost luat in primire de Estera. In acele timpuri ea era comandata casei dupa Roma, luandu-ma la intrebari unde este ceasul si dece am stat asa de mult. Pentruca era cu doi ani mai mare ca mine, imi permiteam sa o iau peste picior, dar nu in fata lui Roma. I-am spus sa-si vada de treaba ca nu este treaba ei. Am fugit la mamare sa-i spun ca ceasul nu era gata, iar Itu nu era acasa.
Era sambata, si drugile de nuca debia iesisera din cuptor. Cu ochi ploati ma uit la mamare sa-mi dea o bucata. Nu a trebuit sa o intreb ca deja taiase o bucata din druga pentru mine, avertizandu-ma sa nu ma ard, sa las placinta sa se raceasca. Pe langa druga de nuca am mai gustat si cea de mere, si asa am asteptat sa se faca masa, sa mancam la lavita. Atelierul lui Itu mi-a rams in memorie, datorita exclusivitatii de a vedea atelierul unde un mester lucreaza, cu niste scule asa de mici de parca erau pentru un copil sa se joace. Nu stiu daca Ica sau Gigi au preluat meseria, insa memoria lui Itu in viata satului si-a pus amprenta pe multe ceasuri care probabil ca mai merg si in ziua de astazi.
Nu stiu cum este pe la voi, insa la noi este frig. Sunt spre dimineata, este ziua de garda la urgenta. Va trebui sa-mi inchid ochii cateva ore inainte de lucru, asa ca de peste ocean trebuie sa va spun: Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi! Fiti pregatiti ca nu se stie ziua plecarii!
Ps. In fotografie Ica, prietenul copilariei din Zolt.
