BOATE ARTIZANALE DEPE VAI
Februarie 28, 2019
„Copilarie, copilarie, ce ma fac fara de tine…”
De mic copil pe plaiurile Zoltului am invatat folosirea toporului si a bristei (briceagului). Aproape ca nu poti trai fara sa ai una dintre cele doua cu tine mergand la holda sau la vaci. Inainte sa fi avut brisca, care era considerata mai periculoasa de cat toporul de tatre si mamare, am avut o toporisca pe care am purtat-o pe umeri dela varsta de 12-13 ani. Era mica si la indemana, pe care o foloseam sa tai pomi pentru foc pe vai, nuiele de mesteacan pentru snopii de grau, sau scrisul numele meu pe pomi in frumoasele paduri Zoltene.
De cand ma stiu, unul din lucrurile pe care le aveai totdeauna cu tine, inainte sa fi avut topor sau brisca, era o „boata” (un bat) care o foloseai sa te aperi de cainii ciobanilor sau controlul turmei de vaci si boi. In fiecare an cand ajungeam la Zolt, pe langa fantana in sopro erau boate pe care le puteai folosi. Defapt fiecare avea boata lui, cu un ornament artizanal simplu, care identifica a cui era boata. Asa ca una din indeletnicirile acumulate pe vaile Zoltului a fost facerea unei boate pe marimea mea, la o greutate si rezistenta aleasa de mine.
Povestea de astazi ma duce la o zi de iunie, deabia ajuns la Zolt. Vacile ajunsesera pe Vai de vre-o doua saptamani, sezonul vacilor incepand pentru toti copii satului care debia terminase scoala. Pentru mine si alti ortaci, vacanzele incepeau la coada vaci la vre-o 5 kilometri de sat. A doua zi in casa lui Roma, deabia ajuns dela Constanta, am luat in primire niste cizme mai vechi a lui Ion, la care o cizma totdeauna era gaurita pe undeva, haine mai groase de dus pe Vai, si imprumutat o boata din sura. Pe la 11 dimineata, dupa ce am luat in primire echipajul de Vai, m-am dus la holda sa duc mancare pentru pranz, cu oala de mancare de crumpi, ceva pita (paine), si niste placinte cu nuca. Stiam drumul cu ochi inchisi, ajuns sa fiu asteptat cu bucurie de stomacurile goale a familiei. Tatare deja cosise aproape un lant de fan din dealul Gladnei, furcile intorcand fanul sa se usuce. Am mancat impreuna mancarea calda, nu inainte sa ma duc pana in Ceramida sa aduc o criceag cu apa rece dela izvor. La umbra pomului, am mancat cu placere, la cateva povesti in jurul blidului cu mancare de crumpi. Dupa o portie de placinta, ochii sau inchis la o pauza de odihna boiereasca.
Dupa-amiaza directia mi-a fost Vaile, unde impreuna cu Ionel si Nita am preluat slujba vacarilor. Primul lucru care a trebuit sa fac dupa ce am dat drumul la vaci din grajd, a fost sa gasesc un nuc din care sa-mi pot face boata mea cu inscriptiile artizanale personale. Stiam pe unde erau nuci, asa ca m-am dus sus pe paraul lui Schiopu cu Nita si Ionel, lasand vacile sa merga pe vale. Nu departe de grajduri era tufele de lem de alun, care erau de marime perfecta sa-mi pot face boata mea. Cu mare atentia mi-am ales pomisorul cel mai dreapt. L-am taiat dintr-o lovitura de topor, curatat de frunze, masurat si taiat la inaltimea mea, mai sus de piept, mai jos de cap. La o grosime adegvata, am taiat cea ce avea sa devina boata mea pe Vai.
Toti trei ne-am croit boate noi, dupa care a trebuit sa fugim dupa vaci, care o luasera in directia la care nu am fi dorit sa mergem. Le-am indrumat pe vale, pe langa dampul cu brazi. Dupa ce am directionat vacile, ne-am gasit umbra unui pom la care ne-am pus jos pe sfetere sa incepem lucrarea artizanala a anului. Fiecare cu brisca lui, am inceput cu atentie sa rotunjim capetele, fiind atenti sa nu intre vre-o aschie in mana. Am inceput cu atentie sa curatam coaja alunului, in forma de serpentina, lasand unele parti a boatei sa fie descojita, creind un constrast a boatei cu coaja si fara coaja. Ne-am chinuit sa ne facem boate cat mai creative care sa ne reprezinte. Odata ca boata a fost creata, mai avean un pas inainte de terminare. Am facut un mic foc, atenti sa nu dam foc padurii, si am afumat usurel boata, dandu-i o culoare si in acelasi timp rezistenta. Tot procesul creativitatii noastre a durat vre-o 2-3 ceasuri, fiecare dintre cei trei muschetari incepand sezonul Vailor cu noi boate. Acest proces a fost facut in fiecare an, o traditie nu inceputa de noi ci din neam in neam a tuturor copiilor depe plaiurile Zoltene.
OK…revenind din lumea visurilor la realitate, cainele doarme in fata sobii, iar eu deabia am terminat o lucrarea pentru Univesitate. E dimineata si trebuie sa va spun de peste ocean: Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi! Fiti pregatiti ca nu se stie ziua plecarii!
Ps. In fotografie este bunica cu „boata ei” in 1990.
