O ZI DE DUMINCA LA CASA DE RUGACIUNE DIN ZOLT
Februarie 20, 2019
In ani 1930, credinciosii baptisti din satul Zolt mergeau pe jos in fiecare duminica la Biserica Baptista din Gladna Romana, la o distanta de 2-3 kilometri pe un drum de pamant, prin noroie sau zapada in grup spre casa Domnului. Numarul familiilor de baptisti nu au fost multe, insa cu un numar mare de copii. In 1937, bunicul Roma se hotareste sa transforme grajdul de langa casa intr-o Casa de Rugaciune, astfel mersul pe jos pana in urmatorul sat sa fie eliminat, avand in vedere ca devenea greoi pentru cei batrani, dar si pentru copii Zoltenilor, sa mearga pe ploiae sau zapada pina la Gladna. Roma decide sa inceapa constructia cu ajutorul lui Ion (fratele mai mare), batranul 
Gaita si Petrutoni.
Nu am sa intru in istoria Casei de Rugaciune din Zolt, insa vre-au sa aduc aminte cum era o zi de duminca la mica bisericuta in ani 1970, pe cand eram un copil. De sambata dupa-amiaza se incepea curatenia bisericii, curat praful, maturat, deschisul ferestrelor pentru aerisire. Aceasta opera a fost facuta de obicei de fetele lui Roma; Valeria, Aurica, Norica, Jeni, si Estera. Curatatul biserici a continuat dealungul anilor cu Ana (sotia lui Ion, Aurica „mica”, Norica „mica”. Cand eram imi adum aminte ca eram pus la maturatul drumului din fata Casei de Rugaciune. Sambata se mai avea grija de florile din mica curte din fata bisericii, iar pasiunea Esterei pentru flori, impodobise biserica cu tot felul de flori, frumos asezate pe geamurile bisericii. In fiecare sambata se facea o curatenie „lucie” cum mai spunea matusa Estera.
Duminica dimineata se deschidea usa casei de Rugaciune in jurul orei opt. Roma era mereu printre primii in biserica, mai tarziu unul dupa altul, restul familiilor ajungand sa se puna pe bancile de lemn care isi asteptau oaspetii, nu inainte sa ingenuncheza sa spuna o scurta rugaciune. Din casa lui Roma, mamare, Ion, Norica, Jeni, Estera, si binenteles subsemnatul erau prezenti. Dela vale, uica Ion venea cu matusa, mama Uta (mama lui Roma si a lui uica Ion,) impreuna cu fata lor mai mare cu toate nepoatele (3-4 fete). De pe Ruginoasa, ajungea uica Gaita de unul singur, cate-odata cu Patru, daca nu era la oi. Mai sus langa casa lui Macu era familia Vetan care venea cu matusa Valeria si cei 4 copii: Ionel, Felicia, Ruben si Caius. Cand putea si avea oportunitatea, matusa Aurica venea si ea sa fie cu familia. Intreaga adunarea a credinciosilor era defapt o familie mai mare, frati, unchi, matuse, nepoti, verisori, toti impreuna sa cante si sa spuna poezii duminca dimineata in grajdul pe care Roma il transformase intr-o bisericuta.
Se incepea cu cantari in jurul orei 9, pregatindu-se pentru ora de rugaciune. Roma a avut un
dar deosebit, de a memora toate versetele cantarilor din harfa evangheliei. Daca ii spuneai un numar de cantare, el deja incepea sa o cante, toate versetele cantate din memorie. Ora de rugaciune era tinuta pe rand de bunicu Roma, uica Ion sau Gaita batranul. Dupa ora de rugaciune in care toti a trebuit sa ne rugam pe genunchi, barbati in partea stanga si femeile in partea dreapta a bisericii, am re-inceputul cantatul in pregatire pentru scoala duminicala. Aici, pe rand cei trei lideri si batrani a bisericii au tinut scoala duminicala, incercand sa pastreze invataturile Biblice asa cum au fost lasate de apostoli prin Sfanta Scriptura. Nu erau mari teologi, si nu auzeai lectii aplogetice, insa predicarea simpla, istorioare reale, indreptata spre traire mai mult decat pe teoria Scripturii.
Odata ce scoala dumincal era terminata, se facea o pauza in care se salutau unii pe altii, timp in care mai ajungeau si musafiri din satele vecine, mai ales dela Gladna Romana. In aceasta mica pauza, se auzeau sosteli, miscari, scartaitul bancilor, rasfoirea caietelor de cantari sau poezii, sau a Bibliilor in cautarea versetelor ce trebuiau citite. Era o armonie a unor sunete cunoscute, pregatitoare serviciului divin. La un moment dat se incepea cantarea de inceput a programului, o cantare stiuta si memorata de fiecare credincios din anii copilariei. Devenea o imposibilitate sa nu fi cunoscut aceasta cantare, pana si vecinii o cunosteau si stiau ca se incepe programul serviciului divin. Unii cantau pe falseturi, alti reuseau sa foloseasca vocea naturala, altii erau mai afoni, insa toti dadeau din gura in acest moment de inchinare cand doi batrani ai bisericii sau musafiri mergeau la amvon, la aceea masa din fata bisericii.
Ca copil era o curiozitate cine trebuia sa predice, care din batrani trebuia sa aduca invatatura sfanta. Roma, avea o voce mai blanda, pe departe de vocea pe care o folosea acasa cu noi. Uica Ion dela vale, avea o voce mai hotarata, mai radical in modul de predicare. Uiga Gaita folosea o voce cu tremol, cantatoare, ajungand la lacrimi. El era mai dramatic si emotional in predicile sale, si mai greu de inteles din cauza dictiei si a unui susuit care iesea odata cu cuvintele pe care le folosea. Pastorul Lupulescu era un cantaret, cu o vocea care mergea pe un repertoar muzical care aducea alinare si adormire copiilor mici. Zambetul aducea incurajare, todeauna imbratisand copii si dand mana cu toti cu salutul „pacea Domnului Isus.” Pentruca ne strangeam numai odata pe saptamana, programele nu erau plictisitoare, nu simteai a fi o repetitie a cea ce a fost duminca precedenta, erau frumoase, cu surprize in cantare si poezie, momente istorice deosebite prin care stafeta credintei era purtata din generatie in generatie.
La sfarsitul programului, pe cand clopotele Bisericii Ortodoxe ne anunta ora pranzului, „pocaitii” erau in fata Casei de Rugaciune la discutii inainte de a-si lua la revedere. Mamare deja era in casa pregantind masa, Roma anuntand sederea la lavita la rugaciune. Intr-un ritm musical, fiecare „tragea la talpalau” cu lingura din blidul de supa calda din fata lui. Cel putin 10 persoane la o lavita se bucurau de artele culinare Banatene, a felurilor de mancare pregatite de bunica, nu fara se fie terminate cu tot felul de prajituri sau drugi de nuca, mac, sau mere. C-am asa se termina o duminca dimineata, cu toti in jurul lavitei la mancare.
Off, off, off…ce amintiri, ce vremuri am trait. Nevasta a plecat la servici, afara se sparg pietrele de frig, soba ne tine cald, iar eu trebuie sa ma apuc de invatat. Asa ca va spun: Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi! Fiti pregatiti ca nu se stie ziua plecarii!
Ps. Fotografii din ani 1990
