CAND AM PIERDUT BOII SI VACILE LUI ROMA
Februarie 19, 2019
Era o dupa-amiaza frumoasa, gata sa scoatem vacile din grajd. Eram in compania lui Nita si Ionel, pregatiti sa mergem cu vacile pe valea mare spre Jupunesti. Nu aveam obiceiul sa ducem vacile in aceasta directie, insa ni s-a parut oportun sa mai schimbam pasiunile si locurile pe unde mai mergeam. Vacile si boii au fost eliberati de lantul grajdului, si alene au luat-o spre micul rau care trecea pe valea Vailor Zoltene. Au baut apa in liniste, sau bucurat putin de racoarea pomilor, dupa care le-am indrumat pe vale in jos. Odata ce vacile au inceput la pas sa pasca iarba, noi am inceput sa ne jucam, cautand pomi in care sa ne jucam prinselea. Cu cat era mai mare pomul, cu atat era mai mult de sarit din creanga in creanga sa ne prindem unii pe altii.
Din pom in pom ne-am jucat fara grija, clopotele vacilor fiind auzite in apropriere. Ne-am dus pe niste rape de nisim unde am mai gasit niste tunele de vulpi, ne-am alergat unul dupa altul, intr-o veselie si distractie pe care o aveam in fiecare zi. Nu ne pasa de ziua de maine, atata timp cat eram impreuna, nedespartiti de vacile noastre. Joaca a continuat pana ne-am apropriat mai mult de padurile Jupunestiului. Clopotele vacilor inca se auzeau, asa ca ne-am continuat joaca.
La un moment dat ne-am dat seama ca sunetul clopotelor dadea impresia ca vacile ar fi stat pe loc. Un lucru anormal pentru vacile noastre, unde Florica mergea ca turbata, fara sa stea lucului mai mult de 10 minute. Am luat-o la fuga sa ne lamurim unde sunt vacile, urmand sunetul clopotelor. La un moment data, pe vale sub niste pomi, niste cai statea la umbra, sbatand cozile dupa muste. Cu ochii holbati aproape sa pice pe jos, ne-am dat seama ca clopotele pe care le auzeam erau a cailor ci nu a vacilor noastre. De mai bine de doua ceasuri, vacile noastre era pierdute, ne-stiind in ce directie au luat-o. Am cautat prin padure pe toate vaile, pana la holdele din Jupunesti, fara nici o speranta. Frica a intrat in noi, stiind ce ne astepta. Cu inimile la viteza sunetului, aproape sa strapunga pieptul si sa iasa afara, am continuat sa fugim cautand vacile. Vre-o doua ceasuri am cautat vacile pina ne-am dat batuti, constienti ce dezastru ne asteapta.
Ne-am dus spre grajduri, incercand sa pregatim un plan si ceva scuze dece am pierdut 2 boi, 6 vaci si un vitel. Am ajuns la grajduri, sperand ca vacile noastre sa fie intoarse, insa spre disperatia noastra, linistea paraului lui Schiopu ne-a bagat o frica si mai mare in oasele fragede a trei copii. Ne stiind ce sa facem, ne-am hotarat sa plecam acasa spre Zolt sa le spunem familiilor noastra ca am pierdut vacile. Ne-am asigurat ca nici un clopote de vaca nu se auzea pe valea mare, ne-am oprit sa luam ceva apa si sa incepem drumul golgotei spre sat. Trecem paraul din vai, cand la un moment data se aud clopotele vacilor noastre, venind dintr-o directie mai putin asteptata. Sunetul vacilor venea din directia drumului de nisip care cobora din dealul Bumbii pe valea mare. Acesta era singurul drum care era folosit sa aducem vacile din Zolt pe vai. NU am putu sa ne inchipuim cum au ajuns vacile noastre pe acest drum de nisip, coborand spre noi, insa bucuria revederii era deja vazuta pe fetele noastre.
Cu ochi holbati de cea ce vedeam in departare, am inceput sa fugim spre vaci, crezand ca vacile au venit singure de buna voie. Spre marea surpriza, in spatele vacilor era o femeie batrana, cu o bata de alun, care indruma turma spre grajduri. Noi am crezut ca era o coincidenta ca mamare sa fie in spatele vacilor, fiind timpul la care ar fi trebuit sa vina pe vai la mulsul vacilor. Ma aproprii de mamare, sa vad o fata trista, manioasa, care fara sa ma salute ridica bata sa-mi traga peste picioare. Am sarit in sus, bata totusi ajungand sa-mi atinga piciorul, bucuros ca nu ma durut. A mai incercat o alta luvitura, dandu-mi seama ca bunica nu vcroia sa-mi rupa picioarele ci mai mult ca un advertisment . Bunica mea era o femeie blanda care nu m-a batut niciodata. Am fost surprins de mania ei fara sa stiu ce pagube au adus ne-atentia mea de copil. Defapt, asa manioasa nu am mai vazut-o, ne stind ce sa-i spun sau ce sa fac.
Restul serii a ramas in tacere, bunica mea stiind ca pierduse vacile din cauza ne-atentiei unui copil. Mai tarziu am aflat ce se intamplase cu vacile noastre. Noi trei verisori jucandu-ne si crezand ca vacile era aproape de noi, caii unora din Jupunesti se adapostea pe vaile Zoltene, cu clopote identici cu a vacilor noastre. Vacile sau dus spre satul Jupunesti, ajungand pe un lant cu ludai si cucuruz, mancand fara iertare tot ce au putut. Un satean din Jupunesti vazand vacile singure, si-a dat seama ca ar fi venit dinspre vaile Zoltene, asa ca a anunutat repede pe proprietarul pamanutlui, care l-a randul lui le-a luat si dus in Zolt. In Zolt sa aflat a cui era vacile, mamare intampinand turma de vaci si intelegandu-se cu proprietarul sa discute pagubele facute mai tarziu. Mamare a luat vacile si boi si le-a adus inapoi pe vai, unde am luat cateva boate peste picioare, insa fara vanatai, mai mult ca o lectie de dragoste.
Pentru pagubele facute de vacile noastre, bunicul a trebuit sa are un lant de pamant la Jupunesti. Roma nu mi-a spus nimic si nici nu m-a certat vre-odata, mai ales ca asa prostii copilaresti probabil ca era de asteptat. In tot timpul sederii la Zolt, niciodata nu am suparat pe Roma sau mamare, cu exceptia acestei isprave facuta cu verii mei. Nu am mai pierdut vacile niciodata, de multe ori aducandu-ne aminte de patania celor trei muschetari. Aventurile depe vai au fost multe, dar si uitate odata ce batranetea a inceput sa se furiseze si sa mai ia din amintirile copilariei mele.
Tura de dupa-amiaza de garda la ER a trecut, miezul noptii a trecut si el, asa ca trebuie sa va spun: Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi! Fiti pregatiti ca nu se stie ziua plecarii!
