IN PODRUM LA CURATAT PORUMB
Februarie 17, 2019
Azi a fost o zi de povesti la casa fratelui meu Lauro. Dupa o buna cina cu ciorba de burta, cartofi prajiti, mititei, salata de rosii cu ceapa, si o prajitura, ne-am retras in camera dela strada sa intram in povestile copilariei. Impreuna cu noi era Gelu (unchiul preferat din America) si Ligia (sotia lui Lauro). Sotia si fata deja plecate spre casa, eu ramanand la povesti. Din vorba in alta, dupa ce le-am povestit despre zilele petrecute pe vai si cum am pierdut vacile, Lauro si-a adus aminte de vremurile curatatului stiuletilor de porumb la Zolt.
Mos Roma a fost binecuvantat cu 11 copii. Viata lui a fost dedicata lui Dumnezeu si familiei. El nu sa bucurat de o vacanta sau concediu, ziua libera fiind duminca, in care totusi trebuia sa aibe grija de animalele gospodariei sa fie hranite si adapate cu apa. Fara multa mecanizare, totul era facut prin sudoarea fruntii. Cele patru anotimpuri creea diferite lucrari si responsabilitati. Primavara era aratul si semanatul, vara era la fan si treieratul graului, toamna la culesul porumbului si adusul lemnelor de foc pentru iarna,
iar iarna ingrijirea animalelor si lucratul la cojoace, fiind cojocar de meserie.
Luna dupa luna, zi dupa zi, mos Roma si Maria (nevasta lui) au asigurat painea cea de toate zilele prin munca mainilor lor celor 11 copii. Daca graul juca un rol extrem de important in viata familiei asigurand faina pentru paine si prajituri, porumbul a jucat un rol tot atat de important. In fiecare an, Roma a vut cateva lanturi de porumb. Roma a avut totdeauna peste o suta de gaini care asigurau oua si carne, penele fiind folosite la perne. De asemenea au avut cate doi porci care le asigura carne pe intregul an. In plus doua vaci si un vitel, plus doi boii. A mai avut si cativa iepuri, cateva gaste si rate. Ca sa intretina toate aceste animale Roma a avut nevoie de mult porumb.
Odata ce recolta porumbului incepea, podrumul case era umplut cu stiuleti de porumb pus la uscat. In podul casei era o masina manuala de curatat porum, cu o lada mai mare unde boabele de porumb erau culese. In fiecare saptamana, productia de curatat porum era asigurata de cei mai tineri din casa, printre care am intrat si eu, iar mai tarziu fratii mei mai mici. Imi aduc aminte ca trebuia sa ne urmacam pe o scara in intunericul podului. Odata urcati in pod, trebuia sa impingem in sus 2-3 tigle care sa dea voie soarelui sa faca lumina in pod. Nu aveam curent si bec, asa ca ridicatul tiglei era secretul lumininarii podului. In mijlocul podului era o moara manuala care ne astepta sa incepem productia. Mai intai adunam stiuleti de porum aproape de moara, dupa care o manivela ne invita sa incepem intr-un ritm mai incet separarea boabelor de stiulete. Asta era munca unei persoane pe cand a doua persoana despartea boabele de stiulete folosind un alt stiulete, iar prin frictiune unul fata de altul separam boabele de stiulete. Bataturi in palma erau asigurate, devenind semnul muncii manuale a taranului.
Un sac era umplut cu boabe, la o greutate tolerabila ca un copil sa-l poarte pe umar jos pe scara. In tarnati punem sacul jos, de unde o parte era dat gainilor, iar o alta parte dus un sopru unde o masina electrica de macinat producea faina de porumb pentru mamaliga, si mancarea puilor de gaina. Nimic nu se arunca, stiuleti fiind folositi mai
tarziu la focul sobelor. Lauro era unul din specialistii curatatului de boabe, facand-o cu placere oridecate ori era adus la Zolt. Pe cand eu eram cu vacile pe vai, Lauro era acasa cu mamare avad grija de gaini si porci, iar mai tarziu purtand pleul de mancare la holda unde guri flamande si obosite asteptau sa fie hranite. Copilaria noastra pe plaiurile Banatene au tiparit in noi spiritul responsabilitatii, a face lucruri la timpul lor si cu toata destoinicia. Lauro a ajus un mare comandant militar in armata Americana, pe cand eu al luat-o pe urmele unchiului Caius Streian.
E tarziu, insa m-as duce la culcare. Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi! Fiti pregatiti ca nu se stie ziua plecarii!
