WAGNER EVREUL SINGURATIC IN CIMITIRUL ZOLTULUI
Februarie 15, 2019
Istoria familiei Obeada are evidente de existenta pe meleagurile Zoltene cel putin dela ani 1780, perioada cand doi frati cneazi dedica Biserica de Lemn de pe dealul cimitirului. Dupa o pauza istorica de aproape 200 de ani, ajugem la strabunicul care este trimis pe front la primul razboi mondial, fara sa se mai intoarca acasa. Sotia lui pe nume „mama Uta” ramane vaduva cu mai multi copii. Roma (bunicul meu) ajunge sa se mute la cateva case mai sus de casa parinteasca la sora lui mama Uta, in casa la Golosie. Pentruca mos Golosie nu a avut copii, l-au infiat pe mos Roma crescandul ca pe fiul lor.
Mos Golosie era un om deosebit, care a stiut sa-si tine secretele bine ascunse. La al doilea razboi mondial, mos Roma era pe front, acasa lasand pe Maria (sotia lui) cu copii mici. In aceasta perioada, un caracter interesant apare in viata de familie in casa lui mos Golosie si Roma. Fara istorie si fara familie, acest om la o varsta mai inaintata era un maestru in prelucrarea pietrei, un evreu pe numele Wagner. Nu stiu daca acest om a lucrat la cariera de piatra de la Ruschita sau alte cariere de piatra din Banat, cert a fost ca stia sa prelucreze piatra.
Nu se stie cum la cunoscut pe mos Golosie, si ce la facut pe Golosie sa-l primeaca pe acest strain in casa lui. Un lucru 
era cert, a fost un om linistit care a stiut sa-si plateasca datoriile. Pe parcusul sederii in casa lui Golosie si Roma, acest om a prelucrat la mana cu dalta si ciocanul cuburi mai mari de piatra de granit, ca sa le foloseaca la pavimentarea oculuilui (curtii). Piatra dupa piatra acest o om a cioplit cu dalta si ciocanul cu o dedicare deosebita. Nu numai ca a cioplit fiecare piatra, insa a trebuit sa si sape aproape jumate din ocol, ducand pamantul in spatele casei cu roaba. Odata ce pamantul a fost scos, Wagner a pus nisip ca sa nu se formeze namol (noroi) sub piatra, si plasat piatra cu piatra, fiecare la locul ei, asa cum au fost cioplite. In proiectul lui Wagner in asezarea pietrei, el a intrevazut si un „valau” (canal) unde apa ploii se scurgea sa nu produca inundatie in curte. Nu stiu cine la ajutat sa puna pietrele mari de granit pentru scarile casei, insa Wagner a ajuns sa-si termine lucrarea cu succes, inainte de a pleca la vesnicii.
Ar fi interesant sa stiu cat timp i-a trebuit sa ciopleasca piatra si de unde Golosie a reusit sa faca rost de atata granit, avand in vedere ca nu exista cariera de piatra in jurul Zoltului. Banuiesc ca procesul ciopliri a durat cel putin un an, insa Wagner si-a facut datoria, recompensand pe Golosie pentru gazduirea in casa lui.
Am ramas impresionat in secretosenia acestui om, a abilitatii lui mos Golosie sa tine ascuns acest om de organele de jandarmerie, sa-l protejeze de mana nemtilor pe mealagurile Zoltene. Exista evidente ca la sfarsitul secolului 19, inceputul secolului 20, familii de evrei erau pe meleagurile Zoltene. Documente maghiare de recensamant arata Zoltul cu 400 de locuitori dintre care erau si 5 evrei. Mai mult de atat, in aceasta perioada in Zolt exista fabrica de otet si spirt, construita chiar la intrarea in sat. In zilele noastre, drumul la intrarea in Zolt desparte o gradina unde fabrica de otet si spirt odata furniza produse pentru intreaga regiune, butoaie de otet duse la gara din Faget sa fie trimise mai departe.
Golosie ascunde un om de mana nazista, cu riscul vietii ca sa dea o viata. Astazi, Wagner este in varful cimitirului, la marginea gardului, in vecinatatea familiei Obeada si Gaita, pocaitii satului. O piatra de aducere aminte este evidenta acestui personaj enigmatic, care cu mana lui a cioplit luni de zile granit adus cu carul cu boi si cocii, sa sape pamantul din ocul si sa puna fiecare piatra ca intr-un mozaic a istoriei evreiesti, asa cum robii la mana faraonilor au cioplit pietrelor piramidelor.
Casa lui Roma era unica prin aceasta lucrare monumentala, carul cu boi neputand sa toceasca piatra de granit, si nici
istoria sa puna sub tacere evidenta existentei acestui om. Nu a lasat decat niste pietre cioplite si curiozitatea de a stii mai multe despre el. Nu stiu cum a ajuns in varful cimitirului, inafara faptului ca au trebuit sa-l ingroape undeva. Acest om ajunge sa-si gaseaca refugiu in sanul familiei Obeada, o amintire a inaintasilor nostri.
Sa facut seara in sat, sotia trebuie sa plece la lucru, iar eu va spun de peste ocean din inima satului meu:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi! Fiti pregatiti ca nu se stie ziua plecarii!
