LA UICA HIPU LA RUGA
Februarie 13, 2019
Fiecare vara petrecand-o pe meleagurile Zoltene, am avut deosebita placere sa particip la cateva rugi pe care nu le pot uita. Pentru cei care nu stiu sau au auzit de rugile Banatului, fac sugestia de a face o vizita la una din sarbatorile satului care coincide cu hramul Bisericii Ortodoxe. In copilarie am avut ocazia sa fiu la toate rugile Zoltene, si cateva la Gladna Romana, Gladna Montana, Fardea si Jupunesti. Ca adult am ajuns la ruga dela Train Vuia, o vizita unica pentru fiul meu american.
Ruga dela Gladna se tine candva la inceput de septembrie, cand lucru campului peste vara este pe terminate, multi pregatindu-se de toamna la arat, taiatul lemnelor, culesul porumbului, culesul ultimelor fructe care inca mai sunt pe tarina. Imi aduc aminte de anul cand tata a venit sa ma ia sa ma duca acasa la Constanta. Tata nu a putut sa nu mearga la ruga dela Gladna, unde avea sa se intalneasca cu verisorii lui primari in casa lui uica Hipu.
Dis de dimineata, a trebuit sa ma spal, sa ma imbrac frumos, pentruca trebuia sa mergem la biserica la Gladna. Cu tata de mana, in compania bunicilor si restul clanului Obeada dela Zolt, am luat-o pe jos spre capatului satului. Mergand pe drumul de pamant care ducea la Gladna Romana, imi placea sa fug inainte asteptand restul familiei ascuns pe undeva dupa o tufa sau pom. Ajunsi in sat, ne-am dus direct la adunarea „pocaitilor.” Pastorul bisericii era fratele Lupulescu, un om deosebit, bland la vorba, cand cu un zambet pe buze iti spunea „pacea Domnului Isus.” Biserica incepea sa se umple de „gosti” (musafiri), care veneau de prin satele vecine, chiar si dela Timisoara si Lugoj. Tatare ma luat sa stau langa el pe o banca mai in fata sa vad fanfara. Tata deja era pierdut in actiune, cautand sa se intalneasca cu uica Hipu si Caius Streian, venit si el dela Timisoara.
Biserica era plina, cu geamurile deschise sa nu murim de cald, in ocolul bisericii zeci de copii si mame care statea pe banci la vorba. Drumul din fata bisericii plini de copii. Fanfara facea sa tremure biserica, aproape intreg satul inundat de sunetele de lauda a bisericii pocaitilor. Dupa un lung program de cantari, poezii, salutari fratesti din toate satele si dela toti musafirii, fratele Lupulescu incepea predica cu o voce dulce, aducandu-ne aminte de bunatatea cerului. Dupa 2-3 ore de program duminical de dimineata, oaspetii bisericii erau impartiti pe familii pentru masa de pranz. Din fericire, eu deja stiam unde ma duc; la uica Hipu, unde deabia asteptam sa vad pe Verginica, Sorin, Caius, Ema si restul familiei Streian.
Eram in ocol la uica Hipu, cand tata ma chemat sa ma introduca la uica Caius Streian. Cu un acent banatean, uica Caius ma intreaba daca stiu ca-i port numele. Nu am stiut, insa am continuat sa ascult la ce avea sa spuna, sperand sa ma intorc cat de repede la joaca prin gradina. Fara sa fiu prea atent la vorbele lui, ma ia prin surprindere cand imi spune „sa ai grija de numele pe care il porti.” Cu multi ani mai tarziu am ajuns la cunostinta ca tata ma numit dupa varul lui preferat, pentru care avea o deosebita admiratie. Intalnirea din ocului lui uica Hipu a fost scurta, pentruca preocupatia meu nu era sa stau cu tata si uica, ci cu copii de varsata mea care se jucau pe drum in fata casei si prin gradina. Un lucru care nu l-am uitat si inca nu pot uita era masa pe care o pregatea uica si matusa dela Gladna. Sarmalele era gigante, parca erau pe steroizi, nu putea sa termini nici macar una. Fripturile te lesinau, iar supa de gaina cu care se incepea, de un gust pe care nu-l pot explica. Dupa atata mancare se ajungea cu greutate la prajituri, deja incepand sa salivez numai gandindu-ma la acele timpuri si diversitatea prajiturilor care se puneau pe masa. Sa mai aduc aminte ca numia la uica Hipu am servit suc de zmeura la masa? Noroc ca eram copil si nu mancam mult, insa aducandu-mi aminte de acele timpuri, nu pot exprima in cuvinte primirea cu care aceasta familie o facea neamului si prietenilor de familie.
Ca o mica paranteza, la ultima vizita facuta in casa Streian la Gladna Romana, Marcus a fost cu mine si sa uimit de primire pe care Sorin Streian a facut-o, cu cas proaspat, branzeturi, carne, suc de zmeura. Marcus m-a intrebat: familia Streian asa primeste pe toate lumea? Eu i-am spus ca nu stiu daca pe toata lumea, insa pe mine de copil numai
asa am stiu familia Streian sa primeasca pe cineva in casa lor.
Inainte de apusul soarelui, muzica taragoatelor deja se auzea din curtea bisericii ortodoxe. Nu mult dupa inceputul lautarilor, mos Roma m-a luat acasa, lasand pe tata sa ramana cu verii lui din Timisoara si Lugoj. Dupa mai multe incercari sa raman si eu, cu capul plecat a trebuit sa ne intoarcem spre Zolt, nu fara sa fi primit niste prajituri sa ducem acasa.
Nu stiu daca rugile Banatene mai sunt asa cum erau odata, unde toata fratietatea si neamul se adunau cel putin odata pe an. Cheltuielile era mari, mesele la ruga fiind „domnesti,” mai pregatiti decat la o nunta. Poate ca intr-o zi o sa mai put sa ma re-intorc pe plaiurile Banetene la o ruga la Gladna. Batrani au plecat le vesnicii, insa amintirile lor raman cu noi pina ne vom intalni cu ei sus la Domnul. Iata ca sa furisat din nou noaptea, afara din ninsoare sa transformat in ploaie cu gheata. Trebuie sa va las spunandu-va:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi! Fiti pregatiti ca nu se stie ziua plecarii!
