NUIELE DE MESTEACAN PENTRU SNOPII DE GRAU
Februarie 11, 2019
Imi aduc aminte de ani cand prietenii de bloc radeau de mine pentru noua meserie de „vacar.” Deja eram adolescent, un tanar cu responsabilitati mai mari in casa Roma dela Zolt. Parca si acum aud rasul prietenilor de la oras cand imi spunea ca vin dela coada vacii la sfarsit de vara depe meleagurile Banatene. Nu mi-a fost rusine atunci si nici acum sa povestesc copilaria care mi-a fost data, de multe ori chiar la coada vacii. Mergand la vacii a trebuit sa invat mai multe lucruri care era in responsabilitatea celui care mergea la vaci. In afara ca trebuia sa stii diferenta intre tipuri de pomi, ce lemne erau bune de taiat pentru foc, cum sa tai cu toporul un pom, sau cum sa alegi nuiele de mesteac pentru snopii de grau, multe alte indeletnicire erau necesare in acesta meserie de „vacar.” Pe vai nu numai ca trebuia sa stii pe ce pasuni sa duci vacile la pascut, dar si sa te intretii singur, sa-ti faci foc si vatra, sa faci mancare la ceaun.
Bunicii avea cateva lanturi de grau de secerat in fiecare an. Pamantul ales pentru grau era cel mai bun dintre toate lanturile de pamant pe care le aveau. Era imperativ ca in fiecare an bunicii sa aibe grau suficient ca sa le asigure painea cea de toata zilele. Totul era facut la o perfectiune pe care multi nu o inteleg. Chiar si semanatul se facea de o mana experimentata, care stia sa arunce graul din mana intr-o perfectiune a egalitatii si simetriei perfecte, in care firele de graul trebuia sa creasca la distanta egala unul de altul, in producerea celui mai bun randament pe metru patrat de grau semanat. Prea mult grau era un dezastr, prea putin si aveai grau mai rar si mai putin pe metru patrat. Bunica avea o mana deosebita, in fiecare an prin sudoarea fruntii ei imprastiind graul la o exactitate care era de duplicat.
Prin inceputul lui august cand graul era gata sa fie cosit, era nevoie de nuiele de mesteacan care se foloseau la stransul 
snopilor de grau. Nu puteai sa strangi nuielele prea devreme sa nu se uste total frunzele, nici prea tarziu cand erau mai greu de gasit. Pentruca eram pe dealurile vailor, cu o bogatie de pomi de mesteacani, era datoria mea sa incep sa caut nuiele de mesteacan, care sa fie destul de lungi, nu prea scurte si nici prea groase, la o masura exacta pentru stransul snopului. Era o arta sa stii unde sa mergi sa cauti nuiele de masteacan. Pe vaile Zoltului era multi pomi, insa trebuia sa stii unde sa mergi cu vacile ca sa poti gasi destui mesteacani sa-ti alegi nuielele. In fiecare an erau nevoie de sute de nuiele daca nu de la 2-3 mii. Totul depindea de recolta, de bunatatea cerului sa dea ploaie la timp, rugandu-ne Domnului sa nu fie o vara prea ploiasa sa dauneze recoltei de grau. Experienta taranului, impreuna cu bunatatea cerului, aducea binecuvantarea fruntilor pline de sudoare care au stiut cand si cat sa astepte roadele pamantului.
Imi aduc aminte cum veneam depe vai cu sute de nuiele pe spate, mandru sa le aduc acasa in pregatire de recolta. Au fost ani cand am adus nuiele acasa cu carul cu boi si cateva lemne pentru cuptorul bunicii. Cand se ajungea aproape la numarul necesar de nuiele, mise tragea atentia ca sunt pe terminate, mai ales cand si mos Roma, Ion si Ana aduceau si ei nuiele de mesteacan. Era de o importanta extrema sa avem indeajuns nuiele. Daca nu aveam destule nuiele, se impletea gru sa fie folosit la stransul snopului, o pierdere valoroase de grau. Cu toporasul pe spate, doua saptamani cautam nuiele peste tot, catarandu-ma pina in varful mesteacanalui, sau taind din tufe care ar fi avut aspiratia ca intr-o zi sa ajunga pomi. Nu se taia chiar la nimereala si fara mila. Ca un bun gospodar, trebui sa stii sa dai posibilitatea pomului ca la anul sa-ti ofere noi nuiele pentru recolta graului. Printre vai si dealuri, cu vacile la pascut, am taiat mii de nuiele, bucurandu-ma de participarea mica la nevoile familiei lui Roma.
Povestea meu poate ca nu are sens pentru multi, insa prin satele noastre, unde munca taranului a sustinut o tara intreaga, mersul la vaci, cautatul nuielelor de mesteacan pentru strangerea snopului era la ordinea zilei, o munca manuala necesara repetata in fiecare an. Cand ma intorceam la Constanta dupa o vara la Zolt, mainile avea bataturi serioase, trofeul personal dupa o munca a pamantului la cot cu bunicii mei. E tarziu in noapte la mine, asa ca trebuie sa va spun din nou:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi! Fiti pregatiti ca nu se stie ziua plecarii!
