ACEA IUSTIN SI LOITREA LUI TATARE
Februarie 10, 2019
De cateva luni am inceput sa scriu mici povestioare, amintiri vazuta prin ochii unui copil sau adoloscent. Un lucru care imi pune zambet pe buze este cand ma intalnesc cu colegii americani care folosesc internetul sa-mi traduca povestile. Pe cand unii romani ma critica la gramatica si alte lucruri, americanii ma felicita pentru povestile scrise, chiar si cand internetul nu stie sa traduca termeni de ploster, lopta, sau in povestea de astazi loitrea. Dar, punand departe spiritul suparacios al unora la hadicapul scrierii romane literare, voi continua sa scriu pe limba mea, asa cum imi aduc aminte dupa 38 de ani plecat din tara.
Istoriara de azi face referinta la un „maestru” cu maini de aur in tamplarie. Viata la sat pare simpla, si totusi exista o complicitate care multi o trec cu vederea. Nu stiu bine istoria acestui om, cum a inceput sa lucreze in lemnarie, cine la invatat si unde, totusi, era unul din meseriasi satelor din jurul Zoltului. Bunicul a avut car cu boi, care prin constructie se difera de cocia cu cai, cu unele piese care erau specifice carului. In aceasta perioada cand se strica ceva la car si trebuia sa inlocuiesti o piesa, nu exista un magazin, ci doar un maestru: acea Iustin. Bunicul avea dou care pe care le folosea la munca campului. Un car era mai nou, al doilea era folosit in caz de urgenza. Toate componentele carlui erau facute din lemn sau metal. Nu erau prea multi meseriasi sa aibe unelte sau priceperea sa faca un car sau cocie in aceasta perioada, dar Iustin stia sa le faca pe toate.
Imi aduc aminte cand tatare a comandat doua loitre pentru carul cu boi. Loitrea era una din lateralele carului sau a cociei. Fiecare car sau cocie are doua loitre, care trebuiau sa fie rezistente sa sustine incarcatura carului. Era inceputul verii cand ne-am dus acasa la acea Iustin sa vedem daca loitrele erau gata. Vara venea, munca campului deja incepuse, si tatare dorea sa aibe noile loitre la car. Am batut la poarta si am intrat in ocolul lui acea Iustin. Un fierastrau electric umplea curtea de galagie si praf, uica Iustin lucra cu zor la una din comenzile pe care le avea. . Uica ne-a vazut si a oprit masinaria, salutand pe tatare dar si pe mine. Bucuros ca am fost luat in considerare, am inceput sa ma uit la masinariile acestui mestesugar. Pe cand tatare vorbea cu acea pusi la o masa, eu ma uitam la fierastraie, masinile de lustruit lemnul, tot felul de lemne puse pe stiva, cu materiale de facut loitre dar si obezi pentru roti de car sau cocie. Pentru mine era ca si cum as fi fost la muzeu satului, sa vad atatea lucruri pe care la oras nici nu ma gandeam sa le fi vazut vre-odata.
Loitrele lui tatre erau aproape gata, acea asigurand ca in doua saptamani o sa le aibe. Eram un copil si totusi nu puteai sa nu ramai uimit la ce poate produce doua maini harnice. Fara tecnologie avansata, cu mare pricepere la o munca manuala, fiecare lucru facut in ani 1970 demonstra o munca manuala extraordinara. Cu ceva anu mai tarziu, tatare comandase o roata pentru carul cu boi. Nu puteai sa nu ramai uimit la frumusetea si precizia cu care acea Iustin a putut sa o faca. Cata precizie a fost nevoie sa o poti face manual, puternica sa sustina tone de greutate trase de puterea boilor.
Zoltul a avut cativa maestri, iar ultimul pe care l-am cunoscut a parasit Zoltul sa lucreze la vesnicii. In viata mea am vazut multi mesterii, insa ca Iustin, Roma, Simion, sau Ion a lui Monu mai putin. Din cate stiu a mai ramas cel putin un mester in Zolt; prietenul meu Mircea Sur. Sa-i dea Domnul sanatate si binecuvantare! Seara sa furisat pe ascuns, frigul a revenit cu vanturi din directia Canadei. Dela un muritor la altul va spun din nou:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi! Fiti pregatiti ca nu se stie ziua plecarii!
