PE VAI CU ION
Februarie 07, 2019
Ieri, prietenul copilariei mele a fost condus de familie, prieteni, si multi consateni pe ultimul drum, spre dealul cimitirului. In bunatatea si amabilitatea lui Ionut Oprescu am vazut un filmulet si cateva fotografii inainte de plecarea spre deal. Inca nu pot sa ma despart de amintirile lasate de prietenia noastra, asa ca o sa ma refugiez din nou pe vaile Zoltului la o alta amintire lasate de prietenia noastra. Ion sa dus la vesnicii sa fie impreuna cu ai lui. In toti anii copilariei, nu am fost la vre-o inmormantare pe parcursul verii, si totusi multi Zolteni au plecat unul dupa altul sa fie impreuna in dealul cimitirului, un loc de veci cu o istorie bogata. Nu am sa scriu despre cimitir, cu toate ca o sa o fac altadata, insa gandul ma duce la o zi speciala cu Ion pe vai.
Cu Ion nu am fost mult timp la vaci, pentruca Monu si Milica aveau o singura vaca si doi cai. Cand Ion era pe vai, locatia grajdului lui Monu (tatal lui Ion) era mai departe de grajdul lui Roma (bunicul meu), iar directiile in care mergeam cu vacile erau opuse. Totusi, seara ne intalneam pe valea mare, locul central al vailor Zoltene sa ne jucam cu o lopta (mingie)sparta fotbal cu toti copii trimisi la vaci de parintilor, la o departare de 5 km de sat. Satul era gol, multi din copii fiind departe de sat, cu responsabilitati de oameni mari la 12-13 ani.
Pe vai, Monu construise un „casoni” care nu se putea compara cu restul colibelor. Pe cand o coliba
avea loc pentru cel mult 3 persoane mai inghesuit, casoniu lui Monu cum il numeam era o cabana in care era un pat mai mare in care putea sa doarma 4 persoane. In coliba dormeam pe jos, protejati de raceala pamantului cu niste paie si patura. In casoni era pat, ridicat dela pamant sa nu traga raceala. In coliba era vatra focului, pe cand in casoni era o soba pe care putea sa gatesti mancare iar noaptea sa te incalzesti. In coliba fumul te orbea, pe cand in casoniu lui Monu era cos, fumul penetrand acoperisul printr-un burlan . In coliba puteai vedea cat flacara focului te lasa, in casoni era lampas. Diferenta de stil era asa de mare, ca Monu construise cel mai avansat mod de trai pe vai. Nimeni nu avea asa conditii. Iti venea sa mergi pe vai de placere, numai sa dormi in linistea vailor, la sunetelui clopetelor cailor, sau a vacilor care se mai miscau depe o parte pe alta in grajd. Cerul noptii iti aproprie stele sa le atingi, o frumusete greu de intalnit
Intr-o sambata dupa-amiaza, Ion ma intrebat daca vin sa dor la ei in casoni. Am intrebat pe mamare (bunica) care ma lasat cu conditia sa nu fac prostii. Odata ce vacile au fost aduse spre grajd la apusul soarelui pe vai, mi-am luat plovarul si m-am dus spre casoniu lui Monu. Pe vale soarele inca lasase ceva lumina, toti mulgand vacile in viteza ca sa ne intalnim la fotbal. Fanica a muls vaca, Ion sa dus dupa cai sa fie mai aproape de grajd. Odata ce toate lucrurile era pregatite pentru noapte, toti copii vailor ne-am intalnit sa facem o partita de fotbal. Nu imi aduc aminte cine a jucat in aceasta seara, insa printre „ortacii” vailor se numara Ion si Fanica a lui Monu, Mircea Sur, Mircea Gecu, Nita Gaita, Ionel Vetan, Sorin a lui Planeta si altii. Acestea sunt numele prietenilor care si-au lasat aprente vii in copilaria mea pe vaile Zoltului.
Ne-am jucat fotbal cu lopta sparta, dupa care ne-am luat ramas bun, fiecare la coliba lui, cu exceptia mea care fusesem invitat sa stau cu Ion si Fanica. Daca imi aduc aminte bine, Fanica ne-a facut de mancare ceva crumpi (cartofi), pe cand eu si Ion am asigurat ceve lemne pentru soba. Dupa ce am macat la masa, ci nu pe jos cum o faceam la coliba, am curat ce am avut pe masa si am inceput sa jucam carti pina tarziu in noapte cand ochii sau inchis de oboseala. Pe dimineata, focul sobei era stins, cu ceva jar care se chinuia sa ramana aprins. Pe vale era o bruma deasa si racoroasa. Ne-am sculat, Fanel sa dus sa mulga vaca, iar eu cu Ion sa facem patul si pus la punct casoniu inainte de plecare la vaci intr-o zi de duminica dimineata. Ne-am luat la revedere si m-am dus la grajdul lui Roma, unde bunica deja mulse-se vacile, pregatindu-ne sa mergem spre casa. Duminica dimineata 
era ziua cand aveam liber, intors acasa depe vai, sa merg la biserica si sa-mi revad prietenii din sat.
In 38 de ani de cand am plecat din tara, am vizitat Romania de 4 ori. In aceste 4 ocazii, nu am trecut pe la Zolt fara sa nu merg pe vai, sa trec pe langa locul casoniului lui Monu si sa vad paraul lui schiopu unde era grajdul si coliba lui Roma. De fiecare data mi-am adus aminte si am incercat sa tin viu amintirile copilariei mele. Ion sa dus, insa mai am si alti prieteni care isi aduc aminte de aventurile copilariei noastre. Insa pana vom pleca si noi spre vesnicii, am sa incerc sa las o amintire urmasilor nostri.
LA REVEDERE PRIETENE! Multumesc Domnului pentru prietenia si amintirile lasate!
Dela un muritor la altul va spun din nou:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi! Fiti pregatiti ca nu se stie ziua plecarii!
