ION A LUI MONU A PLECAT ACASA
Februarie 05, 2019
Eram la birou in studiile mele cand am primit un mesaj inopinant din Timisoara: Ion, vecinul lui Ion a lui Roma a murit. Am ramas fara cuvinte, imediat cautand sa dau telefon in Zolt, sa fiu sigur ca nu am inteles gresit mesajul primit. Am vorbit cu Ion a lui Roma, unchiul meu care a confirmat plecarea la Domnul a prietenului din copilarie.
Trimis din Constanta de la varsta de doi ani in fiecare vara pe meleagurile Zoltene, am ajuns sa petrec multe zile impreuna cu Ion. Cu un an mai mic ca mine, Ion a fost prietenul cel mai bun pe care le-am avut in copilarie pe meleagurile Zoltene. Ca copil am dormit la el acasa de nenumarate ori, in pat cu Ion si Fanel (fratele mai mare) sub plapumele facute la mana de Milica lui Monu (mama lui Ion), mai tarziu dormind nopti in „casoniu” depe vai, o mica casa (tip cabana) construita de Monu, tatal lui Ion. De mic fiecare tunsoare de vara pe care am primit-o a fost in casa lui Monu, care era frizerul satului si in mod deosebit a casei lui Roma. In tarnati, in casa, prin gradina sau in grajd, ne-am jucat si facut nebunii, invatand sa joc si carti cu figurine banatene (as spune eu) chiar in tarnatiul lui Monu.
Am petrecut timp in capatul gradinii la parul pe care il avea, pe vai, pe tarina la Mesteacani unde ne jucam cu alti copii, pe valea Zoltului sau pe vai la prins de peste si raci. Odata imi aduc aminte cand Ion a avut ceva carbit. Ne-am dus jos pe vale Zoltului la iesire din sat sa incercam sa prindem peste cu carbitul. Multe nebuneli am facut ca copii, ramanad amintirile copilariei noastre. Imi aduc aminte de iarna cand incercam sa facem un buhai pentru colindat, cautand sa gasim un caine vagabond prin Zolt, sa-l taiem si folosi pielea la duba. Ne-am atasat foarte mult unul de altul, devenind ca frati. Eram copii cand duminca dupa-amiaza in spatele gradinii lui Monu ne jucam cu Ica si alti vecini, mai tarziu Ion si Ica sa porneasca o familie.
Dela un copil care si-a pierdut parintii mai devreme de cat ar fi trebuit, Ion ajunge sa se matureze ca
om, devenind un meserias deosebit. La uica Ion a lui Roma, nu a fost priza electrica sa nu fie mestesegaita de mana priceputa a lui Ion. Ziduri si bai facute de un meserias deosebit au ramas marturia mainilor de aur a acestui om in Zolt si in imprejurimi. A suferit cu inima dela tinerete, si totusi, in dezabilitatea sa, nu a stat cu mana in san, ajutand pe unul si pe altul in nevoi. Ion a plecat la ceasul lui, asa cum a fost pregatit de Domnul. Ma uit in jurul meu, si vad ca parintii mei au plecat, asteptandu-mi si eu ziua plecarii. Ion a plecat inopinant, fara mari dureri, insa nici fara posibilitatea de a ne spune ramas bun.
In urma lui a ramas o sotie harnica, care ani de zile sa sacrificat departe de casa sa-si sustina familia. Doi copii ramasi fara tata, care la randul lor si ei au inceput familiile lor. Nu cred ca a trecut vre-o zi fara sa ma refugiez cu gandul pe plaiurile copilarie mele, pe meleagurile strabunilor mei Obeada. Ca copil nu am stiut numele de familie la multi Zolteni, cunoscandu-i dupa poreclele satului: Ion a lui Monu, Ion a lui Roma, mos Cucu, uica Albu, Toaba, Gaita, Planeta, Negru, Mastecaneanu,Iulisca, Nita, Cismas, Gecu, Mircea Sur, Sorin a lui Planeta, Dorel Dorel, Bumba, Persida, Cinciu, Horia si multe alte nume mi-au ramas in minte din timpul copilariei mele.
Am sa continu sa scriu mici amintiri din copilarie, cu multe greseli gramaticale, a unui roman plecat din tara de 37 de ani. Draga Ioane, saluta pe ai tai in imparatia cerului, si daca poti, saluta si pe ai mei. O sa ne vedem curand. As fi vrut sa te vad in vara, insa oprtunitatea ne-a fost luata. Daca o sa-mi ingaduie Dumnezeu sa mai ajung la Zolt, am sa ma duc in dealul cimitirului sa te caut. Stiu ca ma vei astepta. Muritorilor de rand le spun din nou:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi! Fiti pregatiti ca nu se stie ziua plecarii!
*doua fotografii preluate depe situl baiatului lui Ion
