CAII LUI UICA GAITA
Februarie 03, 2019
Povestea de astazi ma duce inapoi la Zolt, pe meleagurile Banatene. Eram mai mare, probabil la vre-o 14-15 ani, timpuri in care bunicul ma lasa sa am grija de vaci singur pe vai. In aceste timpuri eram multi copii care ne perindam pe vaile Zoltene, fiecare avand grija de animalele familiei lor. Pe paraul „Schiopului” era 3 grajduri ramase, cu trei colibi. Grajdul lui „Vetan” era primul, urmat de grajdul lui „Roma” si a lui „Gaita.” Ordinea grajdurilor poate ca nu era chiar asa cum o redau insa in aceasta perioada eram numai noi trei pe paraul lui „Schiopul.”. Bunicul avea coliba in fata grajdului, la fel si Ionel Vetan si Nita Gaita, verii mei.
Zilele de pe vaile Zoltului au adus cele mai frumoase amintiri a copilariei, petrecute in compania a doi veri si multi alti prieteni. Eu nu stiam sa mulg, si nu am invatat niciodata, luand exemplu bunicului care si el a refuzat sa invete sa mulga vacile. Bunicul a avut o strategie bine gandita, scutit sa vine pe vai sa mulga vacile pentru nu stia cum. Asa ca noptile pe vai eram in compania lui mamare, care mulgea vacile seara si dimineata, ducand laptele acasa in fiecare zi la 5 kilometri de grajdul de pe vai. Nita si Ionel ne-avand nici un ajutor, erau fortati sa mulga vacile dimineata si seara. Pe cand ei mulgeau vacile, eu eram responsabil sa fac focul la coliba, sa aduc lemne de peste deal sa avem peste 
noapte. Varile pe paraul lui „Schiopu” era raci, cu o bruma rece care ne spala fata calda iesiti din colibele calde dis-dedimineata.
Am inceput o zi normala, in care odata ce se facea lumina, eram sculati de mamare. Ionel si Nita trimisi la muls vacile, iar eu domneste pregateam focul vatrei. Inainte de plecarea cu vacile pe dealurile vailor, mamare imi incalzea ceva lapte sa mananc cu paine, iar alte dati imi facea un ou cu ceva carnat afumat sau „slana.” Odata ce mamare terminase de muls vacile, pana pregatea ceva de mancare, eu curatam grajdul de baliga. Repede la masa, si fuga in urma vacilor sus pe deal, ghidat de sunetul clopotelor. Pe la 11 dimineata am adus vacile inapoi la grajd, am inchis portile grajdurilor, pregatiti sa ne intoarcem spre holdele parintilor nostri sa dam o mana de ajutor.
Caii lui uica Gaita erau pe vai si Nita trebuia sa duca caii acasa. Ma intrebat daca vreu sa merg cu el pe deal sa gaseasca cai si sai aduca in vale. A lasat pleul de lapte cu Ionel, si ne-am dus cu niste lanturi sa gasim caii. Clopotele cailor ne indinca ca sunt in varful dealului opus paraului lui „Schiopul.” Fiind tineri si energetici, am ajuns la cai destul de repede. Nita sa apropiat de fiecare cal, a luat piedicile dela picioare, a pus lanturi la gat si ia legat impreuna. Odata legati unul de altul, Nita propune sa ne urcam pe cai si sa-i calarim pana in vale. Ne-am suit pe cai si am inceput sa coboram linistiti dealul. Un scalp (un fel de musca uriasa), musca un cal din spate. Calul pe care Nita era sa sperie de piscatura, sare in sus si o ia la fuca pe deal injos.
Viteza cailor era de neoprit, strigand la ei sa se opreasca, fara nici un succes. Picioarele noastre era strivite de burtile cailor, care se impingeau unul in altul. Lantul care tinea cai impreuna, devenise un pericol enorm, fiindu-ne frica sa apara un pom si caii sa ocoleasca fiecare pe o parte sau alta, cea ce ar fi insemnat sa rupem gatul cailor, si coastle noastre cel putin. In viteza cailor, am luat in primire tot felul de creci de pomi mai mici si mai mari, zgariati pe fete si piept, incercand sa oprim caii. Nu am mai stiu ce era de facut, de sarit jos nu putem pentruca picioarele erau blocate in burtile lor, asa ca ne-am aplecat pe gatul cailor, ferindu-ne cat am putut sa nu ne accidentam mai mult decat eram. Nu stiu cat a durat coboratul dealului prin tufe, sub pomi, printre pomi, insa sa deschis o poiana in fata noastra si caii au inceput sa se opreasca din galopat.
Caii au ajuns in valea fara zgarieturi sa fie vazute, noi cu ceva zgarieturi pe fata si piept. Am sarit depe cai imediat ce am ajuns in vale, lasand caii sa-si revine din nebunia coborarii dealului. Nita si-a luat caii la pasi, cu mine si Ionel in spatel lor pornind spre tarina. Mai apoi Ionel a luat-o in directia holdei dela „Fantana” iar eu pe directia „Igoni.” Nu am spus cat de aproape am fost sa fim accidentati noi sai caii lui Gaita. Nebunia copilariei ramasa ascunsa pina in ziua de astazi. Uica Gaita este la vesnicii, la fel ca si bunicii mei, asa ca am simtit ca este OK sa spun povestea cailor fara pericolul unei repercursiuni. Pentru mine cred ca a fost ultima aventura de calarit pe mealeagurile Zoltene, o amintire de neuitat in compania verilor mei dragi. A mai trecut o zi, asa ca va spun din nou:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi!
In fotografii sunt verii mei Nita si Ionel, si caii lui Gaita din zilele noastre sub controlul lui Horia.
