CU PLOSTERUL LA VALE
Ianuarie 31, 2019
Multi din termeni Banateni mi se par simpatici si incerc sa-i retin prin micile povesti din copilarie. Era vara si ne-am dus pe fata „Morarului” unde Roma avea doua lanturi de pamant. Fata Morarului era mai departe de sat, trebuind sa mergem vre-o 4-5 kilometri pe jos, cu toate atretaturile necesare la fan. Bunicul era plecat deja de dimineata la patru, restul ajungand mai tarziu, cand soarele deja atingea fata Morarului. Stiam ca era mult de lucru, trebuid sa lucram vre-o doua zile la taiatul fanului, uscat, facut clanie in pregatire de iarna.
In aceasta zi am pus pe spate doi plostieri, care era doua „lemne” cilindrice, ascutie la amandoua capete, de vre-o cinci metri. Fara coaja, amandoi plosteri era lustruti de uzanta, alunecosi la mana. I-am luat in spate impreuna cu o grebla si o furca, insotit de Ana care luase alte furcile si inca o grebla, iar mamare cu cotorita cu mancare. Tatare era cu Ion la coasa, sperand sa poata taia cat mai mult pana la venirea noastra. Dupa o lunga calatorie prin paduri, sus in jos pe alte dealuri, am ajuns pe fata Morarului. Aici ne-am dus sus in varful dealului la umbra alunului care de ani de zile ne binecuvanta cu umbra lui.
Am inceput sa intoarcem fanul cu furcile, sperand ca ploaia sa nu ne faca surpriza si sa ne strice planurile. Brazda dupa brazda am intors fanul ajungand spre pranz. Dupa o masa domneasca, si un sforait ca in povesti, pe la doua eram deja gata de lucru. Tatare a continuat sa taie fanul, auzind din departare sfasiitul ierbi, plecata la pamant printr-o singura trecere a coasei lui Roma. Ion sa dus sa caute un un par pentru clanie si niste lemee sa faca rudele si podeaua unde fanul era pus, sa nu atinga pamantul si sa putrezeasca. Intre timp eu, Ana si mamare am inceput sa greblam fanul pe brazde. Odata ce eram sigur ca fanul era uscat bine, eu cu furca, Ana si mamare cu greblele incepeam sa adunam fanul sa facem „posori.” Posorul era o gramada de fan, la o marime si greutate dupa ochi, care sa poate fi dusa cu ajutorul celor doi plosteri. Plosterul se baga pe sub „posor” (gramada de fan) se ridica sus si se ducea langa locul unde clania avea sa fie facuta.
Ion deja a „batut” parul de lenm in pamant, podeua deja facuta, procesul de facut clania deja in toi. Ion lua cu furca din posor si punea pe podeaua de lemn, pe cand mamare cu o alta furca aseza bine fanul pe clanie. E greu de explicat in cuvinte procesul daca nu ai vazut niciodata cum se fac claniile. Oricum, eu si Ana am continuat sa aducem posorii la clanie. Adusul posorilor la clanie nu a fost usor, luand in considerare ca tot fanul era pe o coasta, ci nu pe un teren drept. Iau plosterul sa-l bag sub posor, cand plosterul aluneca pe sub posor si o ia in jos pe deal, luand viteza odata ce gravitatea si-a spus cuvantul. Eu nu am reusit sa-l prind, dar nici sa vad mai exact in ce directie o luase. Spre poalele dealului, erau deja tufe si inceputul unei paduri tinere. Eram dupa-amiaza si lucru nu era terminat, asa ca aveam nevoie de ploster. Suparati de intreruperea lucrurlui, mamare a ramas cocotata pe clanie, eu si Ana ne-am dus sa cautam plosterul. Ion a inceput sa puna niste rugi sa sustine clania sa nu se indoaie cu mamare. Am cautat de ne-am obosit ochii, fara nici un succes. Realitatea a fost ca plosterul sa dus, iar noi trebuia sa terminam stransul fanului.
Cu clania trei sferturi terminata, am inceput sa aducem fanul cu furcile. A fost mai greu, insa am reusit sa termina m un lant de fan, a doua zi trebuind sa terminam restul. Aceasta a fost prima si ultima data cand am pierdut un ploster. Nu mi sa reprosat pentru incident, avand in vedere ca i se putea intampla oricaruia din familie. Conditiile de munca pe fata Morarului nu erau de ignorat sau sub-aprecia. Adevarul era ca era rupere de oase, nu numai carand toate sculele necesare la 4-5 kilometri pe jos, dar si urcatul in sus si jos pe fata dealului, necesita conditii fizice deosebite. In zilele noastre fata Morarului a devenit o padure, benefiara casei Obeada. De fiecare data ajuns pe meleagurile Zoltului, m-am dus sa vad tarina si fata Morarului. Pina la urmatoarea poveste va spun din nou:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi!
*Imagine din 1990 cu familia Obeada la fan
