LA VACI CU JENI SI ANA (PRIMA PARTE)
Ianuarie 28, 2019
De mic copil am avut privilegiu de a petrece vacanta de vara pe plaiurile Banatene, intr-un mic sat la capatul curselor de autobuz nimit Zolt. Imi aduc aminte de anii cand am mers la vaci cu Jeni si Ana lui Cucu. Zoltul a avut doua pasuni pentru animale, dintre care una era la vre-o cinci kilometri distanta de sat, cunoscut ca denumire „pe vai”. Aceste pasuni defapt erau un grup de mai multe dealuri cu paduri si poieni, unde copii, tineri si adulti isi avea grajduri si colibi pentru intretinerea boilor, vacilor, viteilor, si cailor. Dela o mica varsta am fost in compania matusei Norica, Jeni, mai tarziu sa raman singur.
Povestea de azi este in compania lui Jeni si Ana, o zi obisnuita pe vaile Zoltului.
Inainte de rasaritul soarelui, eram sculat sa ma pregatesc de plecare. Diminetele de vara era friguroase,
asa ca aveam nevoie de un plovar mai gros. O bata de lemn de alun, facuta pentru masura mea ma acompania pentru restul zilei. Eu cu un pleu de lapte cu ceva paine si vre-o doua mere, iar Jeni cu un alt pleu in care isi tinea mileul de crosetat. Deabia iesiti pe poarta casei, trebuia sa trecem raul Zoltului pe la Monu pe un pod de lemn, sa mergem sa o luam pe Ana lui Cucii. La mijlocul satului Ana ne astepta in fata curtii cu pleul de lapte, si ea cu croseturile la care lucra. Pina ajungeam la cooperativa lui Cinciu, se mai alaturau o persoana sau doua cu pleurile de lapte in mana. La pas mic urcam ulita pe langa cimitir, pe unde ti se mai ridica parul pe mana de frica. Toate povestile de strigoi si duhuri, reveneau in mintea copilului, stimulat de intunericul diminetei si a luminei lunei peste dealul cimitirului.
Pe Mesteacani mergeam pe o mica poteca, batatorita de inaintasii Zoltului, indreptandu-ne spre dealul Gladnei, la cruce, unde de obicei ne opream pentru un minut sau doua. Aici era o rascruce de drumuri in care putei sa mergi in patru directii, o imagina ca in filme la „rascruce de drumuri.” Cu soarele in rasarit, lumina zilei incepea sa apara, dar fara graba. In jos spre Ceramida trecem pe langa holda lui Roma si a nucului familiei Obeada. Odata trecuti de Ceramida trebuia sa o iei la deal spre dealul „Bumbii”. Era putin de mers in sus pe deal, insa antrenamentul zilelor de mers pe jos ne-a favorizat.
Trecand de dealul „Bumbii” pe dreapta vedeai „Buduronii” si holdele de fan a Zoltenilor. Mai departe peste deal vedeai holdele de fan din Jupunesti. Mergand pe coama dealului, la un moment dat trebuia sa parasim drumul mare si sa o luam pe o mica poteca jos spre Valea Mare, in directia grajdurilor unde animalele ne asteptau. Era deja lumina, si cu mare atentie se cobora pe o carare care la orice ne-atentia te trimitea jos in vale, aterizat cu cateva coaste rupte sau chiar cu un grumaz sucit. Ajunsi la grajduri, Ana se ducea sa mulga vacile ei, pe cand Jeni pe ale noastre. Dupa un ceas de muls si curat grajdu de pleava, se dadea oficial drumul la vaci in sus pe deal prin spatele grajdurilor. In fiecare dimineata se decidea daca mergeam spre Drasignesti sau opus pe alte dealuri.
In primele ore ale diminetei, c-am pina pe la 10, era inca destul de frig, insa Jeni si Ana deja erau incalzite, in viteza degetelor la crosetat si a gurii la povesti. Eu eram mai mic, asa ca eram responsabil sa fiu atent de vaci, cu mica bata pe care o aveam intorcand animalele in directia pe care stapanii ma directi
onau. Imi placea sa fiu cu ele, lasandu-ma sa-mi fac de cap. Spre miezul zilei ne intorceam cu vacile la grajd, nu inainte sa ducem animalele sa bea apa rece din raul „Vailor.” Cu pleurile pline de lapte paraseam vaile sa ne despartim mai tarziu, fiecare mergand unde familiile incepuse lucru pamantului din primele ore ale diminetei. Ok….am mai inceput o poveste, o termin maine. Pana atunci va spun:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi!
