BOTEZUL PE APA ZOLTULUI
Ianuarie 24, 2019
In ani 70’ bisericile „pocaitilor” era tot timpul sub ochii atentii ai securitatii. Deobicei, fiecare pastor trebuia sa mearga in fiecare inceput de saptamana la cult sa dea un raport al activitatilor bisericii. In unele locuri pastorii fiind tinuti din scurt, pe cand in alte locuri cu cava mai mare libertate. In afara rapoartelor pe care pastorii trebuiau sa-l predea la cult, mai era si voluntarii informatori din bisericile noastre. Era mai greu de stiut si identificat cu siguranta paratorii bisericii, insa presupuneri erau multe.
In zona Fardea, judetul Timis, am intalnit un lucrator deosebit: pastorul baptist Ioan Lupulescu. L-am cunoscut din copilarie cand cel putin odata pe luna venea la Zolt sa impartaseasca Cina Domnului. Imi aduc aminte sa-l vad pe bicicleta, indiferent daca mureai de cald sau ploua. La datorie, cu pantaloni tinuti mai strans cu carligul de rufe, sa nu fie prinsi la lantul bicicletei, zbura cu bicicleta pe care o avea. Nu stiu sa spun decate ori a cazut sau a dat cu bicileta pe valea Zoltului sau alte santuri, insa reputatia vitezei o pastrase bine. Avea un suras bland, cu o vorbire calma, aducand pace numai prin prezenta sa. Eram copil si asa imi aduccu drag aminte de pastorul Lupuleascu.
Era o sambata dupa-amiza, cald, noi copii cu dorinta de a ne scalda. Bunica nu ne-a lasat niciodata sa ne scaldam, cu frica sa nu racim din cauza apei rece de munte care trecea prin valea Zoltului. In spatele casei lui Iulisca, era o curba a raului, un loc perfect de scaldat. Impreuna cu Ion a lui Monu, copilul lui Negreu, si verisorul Ionel Vetan, ne-am pus sa adancim albia raului sa ne scaldam. Mamare (cum o chemam pe bunica), ne-a lasat sa adancim albia raului cu intentia sa ne balacim putin. Am fost si mai surprinsi sa ne lasa sa sapam mai adac baia raului cu sapa lui Monu. Estera, matusa care era ochii bunicului meu, inspectorul general al casei Obeada a venit sa vada ce facem, chiar sa ne dea ceva sfaturi la cat de adanc sa sapam albia. Copil ce eram, ne bucuram asa de mult de privilegiu de a ne scalda, cu aprobarea lui mamare.
Am sapat cu zor, ne-am balacit pina ne-am plictisit, dupa care am incercat sa mai prindem si pesti cu mana. Ion lui Monu a prins un 
pestisor pe care mi l-a dat. Eu l-am dat lui bunica care la pus pe o plita, preparat cu ceva ceapa. Nu a fost mare lucru, insa bucuria copilului a fost peste masura. Era dupa-amiaza cand am observat ca matusa Norica era venita mai devreme dela vaci si tot se uita la o camasa alba. Mi se parea ciudata camasa, avand in vedere ca nu era o camasa de noapte, in plus parea prea apretata. Mi-am vazut de treaba prin oculul casei. Se facuse seara, aproape gata de cina. Bunica deja facuse paine proaspata la cuptor, cu placine tu mere, nuci si mac. Alte doua platouri de prajituri era deja in camara. Nu stiam prea multe, insa ma gandeam ca erau pregatirile pentru masa de duminca.
La un moment dat, poarta se deschide si roata unei biciclete apare din intuneric. Imediat am recunoscut cine venise in vizita: pastorul Lupulescu. Nu stiam dece venise, insa ma gandeam ca avea ceva treaba cu tatare (bunicul Roma). Este primit in „camera mare”, unde la un moment dat matusile Norica, Jeni si Estera se duc se se intalneasca cu fratele pastor, mai tarziu ajungand si bunica. Nu imi aduc aminte ce sa intamplat, avand in vedere ca nu am fost lasat se intru si eu in „camera mare.” Dupa ceva timp am vazut ca bunica sa dus in sopru sa aprinda un lampas. Restul familiei iese din casa, Norica in camasa alba, una din matisi cu un prosop mai mare si altele mai mici in mainile altei matusi. In coloana indiana, pe langa gardul casei in spatele gradinii, bunica mergea inaintea tuturor in lumina lampasului.
Nu m-au lasat sa merg la rau, ramanand in casa singur. Nu imi aduc aminte cat a durat ceremonia din spatele casei lui Iulisca, dar dupa ceva timp toti au revenit in casa; matusa Norica primise botezul pe valea Zoltului, locul unde mamare ne lasase sa sapam albia sa ne scaldam. Dupa o cina impreuna, fratele Lupulescu pleaca spre Fardea la lumina farului bicicletei, cu o traista de ceva drugi de placinta din partea familiei.
Au trecut ceva ani pana am inteles ce se intamplase in spatele casei lui Iulisca, si dece bunica ne-a lasat pentru prima si ultima oara se ne scaldam pe valea Zoltului cu aprovarea ei. La lampasul casei, in sursuitul apei, Norica marturiseste credinta intr-o apa de izvor care iti invinetea picioarele, fericita sa spuna DA chemarii pe care a primit-o. Apa Zoltului a mai vazut si pe alti credinciosi din acest sat in marturisirea credintei. In 2012 Marcus Obeada, fiul lui Caius Obeada decide sa-si marturiseasca credinta pe valea Zoltului, locul strabunilor, in fata prezentei zoltenilor marturisindu-si credinta in apa botezului. Dar asta o sa fie o poveste pentru o alta zi. Pina maine va spun:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi!
*daca are cineva fotografii cu fratele pastor pe meleagurile Banatene, faceti-va curaj si trimiteti aceste amintiri si mie.
