Ianuarie 21, 2019
Mi-am adus aminte de anii copilariei pe meleagurile Zoltene in Banat. Comparat cu zilele de astazi, satul era plin de viata, copii multi, familii mari, fiecare cu gospodaria lui. Clopotele caprelor care treceau prin sat, sau a carutelor cu cai sau boi, cate un camion sau un autobus cu muncitorii dela Nadragu, sau cursa dela Faget sau Lugoj, erau vazute si auzite zilnic. Toti stiau cand ajungea cursa de Nadrag in sat, sau cand la cooperativa lui Cinciu ajungea paine proaspata. Erau niste imagini de neuitat, intiparite in mintea unui copil care crestea pe aceste meleaguri.
Azi se aud mai rar clopetelele caprelor sau a cailor care trag o caruta, inlocuit de fumul tractoarelor. Insa un sunet care pare sa fi disparut este a „maiului” de pe apa Zoltului. Imi aduc aminte de mamare, Ana, Aurica spland in fata casei la rau. Vecina Florica, sau Ana lui Monu, matusa Valeria batand cu energie rufele in procesul splarii in apa rece de munte pe valea Zoltului. Masinile de spalat si modernizarea spalatului din zilele noastre au abandonat modul rudimentar de spalare batand rufele cu maiul, care era un fel de „fund de lemn” pe care tai ceapa, mai mult ca o racheta de tenis de masa.
Era o strategie si o coordinare cand si la ce distanta femeile spalau rufele. Trebuia sa fi la o distante buna sa nu cumva sa preiei mizeria si sapunul unei femei care era mai sus de tine pe rau. Sambata era o zi cand femeile erau acasa, cand spalatul era in toi, cand „vaunul” (daca imi aduc aminte bine) cu cenusa se folosea pentru albirea hainelor. Era o tecnologie a vremurilor inaintasilor mei in care hainele erau pastrate curate si cu diligenta.
Dela maiul lui mamare la masina de spalat a zilelor noastre, cata tecnologie si avansament sa facut. Batranetea ma inunda in memoria timpurilor copilariei si tineretei. Nu stiu cati isi mai aduc aminte de mai, dar sper ca in urmatoarea vizita la Zolt, sa procur un „mai” ca amintire a copilariei mele. Cu maiul in cap, pina maine va spun:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi!