PAPUCUL LUI MAMA
Ianuarie 19, 2019
Cand inbatranesti si incerci sa pastrazi memoria amintirilor din copilarie, sunt zile cand zeci de amintiri iti inundeaza mintea. Insa sunt si zile cand constipatia da peste tine si nimic nu iti trezeste vre-un interes sa scrii ceva. Spre norocul meu, azi mi-am adus aminte de papucul lui mama. Eram prin ani 1970 la Zolt, unde se faceau pregatiri extraordinare pentru nunta matusei Norica.
Imi puneam papucii de casa cand mi-am adus aminte de o intamplare hazlie (pentru mine) cand mama
m-a alergat prin gradina lui „tatare” (bunicul) dela Zolt. Pentru nunta lui Norica sau facut pregatire serioasa, care a implicat tot clanul Obeada. Toate surorile Obeada au fost implicate in pregatirile culinare, pe cand barbatii era cu logistica: mese, scaune si banci, si alte pregatiri strategice. Nunta a fost un succes, insa povestea mea face referinta la cea ce sa intamplat dupa nunta. Inainte de despartire, toti cu burtile pline, unii abia megand de oboseala lingurei, decizia executiva a fost sa se faca poze cu mirele si mireasa.
Nu mai stiu cine a fost fotograful, insa amintirile nuntii matusei au fost pastrate in cateva fotografii memorabile. Fiecare a vrut sa aibe o amintire fotografica, asa ca fiecare familie sa dus in spatele gradinii unde fotograful deja decisese unde si din ce unghi fotografiile erau facute. Prin gradina lui bunicu nu era usor de mers, avand in vedere ca era la poalele dealului. Greu de mers cu pantofi cu toc de prin ani 70’, asa ca femeile era cu pantofii in mana urcand putin din deal la o platforma unde se putea face fotografiile. Eu ma uitam la circul familiei, fiecare doring sa fie primul la fotografiat, ca si cum ar fi fost un numar limitat de fotografii. Unii sau bagat
mai infata, alti sau retras, si circul fotografiilor a continuat.
Undeva pe la sfarsitul sesiunii fotografice, mama a vrut sa aibe fotografii si cu mine si Sorin (fratele meu). Eu cand am priceput intentia mamei, am luat-o la fuga spre varful dealului, fiind constient ca mama nu ar fi putut sa fuga dupa mine. La un moment data uitandu-ma inapoi, mama striga dupa mine cu papacul in aer in amenintarea unei batute sfinte din partea ei. Incapatanat, dar si de frica papucului, am fugit in varful gradinii, ramanand cu amintirea papucului, dar nu si a fotografiei cu noii miri. C-am asa se intampla cand nu ai multa minte si dai cu papucul la ocazii unice. Varul meu a reusit sa faca o fotografie chiar si in maieu, pentruca pierduse camasa, iar eu am ramas cu fotografiile altora. Nu stiu dece m-am incapatanat sa nu fac fotografii, insa un lucru sigur este ca nu am pierdut nici o ocazie sa pastrez memoriabil imagini fotografice a familiei mele. Inca imi aduc aminte cand am cumparat prima camera fotografica in Italia. Dupa Biblie, camera era al doilea lucru cel mai pretios pe care l-am avut. Naravul fotografiei si filmari mi-au ramas, continuand sa pastrez memoria zilelor mele prin lentilele aparatului de fotografiat sau filmat. OK…..
La noi vine zapada si lopetile trebuie pregatite, asa ca pina maine va spun:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi!
