OLYMPUS DIGITAL CAMERA
PRIMA LECTIE DE INOT
Ianuarie 13, 2019
Nu stiu sa spun cati ani am avut cand am inceput sa inot, insa probabil ca eram in clasa patra sau a cincea. O buna parte din vara fiind in Banat, timpul de plaja si mare erau spre sfarsitul anului scolastic in iunie sau la sfarsit de vara in august inceputul lui septembrie. Prietenul cel mai bun din copilarie a fost Genu, dela Eugen. Cu el am avut multe patanii si amintiri. Locul nostru preferat de mers la mare era la portul Tomis. Intre plaja Modern si portul Tomis era o mica faleza de ciment, cu pietre si stabilopozi. Mergeam in fiecare dupa-amiza, pe jos din Tomis I pina in port, fara ca parintii sa fi stiut de noi.
In timpul copilariei am vazut barcile cu pescari care dimineata plecau in larg la pescuit, cate 
doi dand la rame, pe cand altii mai avanzati si motorizati, avea motor la barca. Pe malul portului erau pescarii amatori la guvizi. Noi nu aveam undite, insa cu niste nailon pe un bat, cu ac si pluta, eram si noi pregatiti de pescuit. Ramele din spatele blocului, ne asigurau sa prindem ceva.
Intr-o zi frumoasa de sfarsit de vara eram in port cu Genu si alti prieteni din scara blocului. Ne-am oprit sa stam pe stabilopozi, absorbind razele soarelui. Genu, sare in apa pe neasteptate si ne uda pe toti. In coltul portului apa era peste 2 metri, nici unul dintre noi atingand nisipul, chiar daca am fi vrut. Genu ma cheama in apa, eu refuzand, spunandu-i ca nu stiu sa inot. Din apa, Genu incepe sa gesticuleze cum se inoata, exemplificand stilul cainelui, dand din labe. Eu fricos, am refuzat. Lucrurile sau linistit, ignorand invitatia prietenului. Stand cu picioarele in apa pe o piatra sa ma racoresc, ma trezesc ca cineva ma impinge din spate aterizand in apa. Am ajuns la fund in doua secunde. Speriat, incep sa dau din maini sa ies la suprafata. Am inceput sa dau din labe ca un caine, reusind cu mare greutate sa ma tin la suprafata. Dupa cateva minute de pedalat nebuneste, am inceput sa ma aproprii de piatra de unde fusesem inpins. Cu mare greutate si satisfactie ca mai sunt in viata m-am catarat pe piatra revenid din panica in care intrasem.
Am iesit din apa in rasul prietenilor, trezindu-ma impins prin surpridere din nou de Genu. De data asta a mers mai bine, totusi sa „invat” mai bine sa inot, a inceput sa ma traga la fund si sa ma tine sub apa. Disperarea era activata, cu toata puterea incercand sa revin la suprafata. Am reusit din nou sa revin la suprafata si sa ies cu bine din apa. Din aceea zi a disperari, in toiul rasetelor, am reusit sa dau din labe ca un caine si sa ma sustin la suprafata. Prima lectie de inot de neuitat, care ma tinut in viata nu din bravura si stupiditatea prietenului, ci datorita manei lui Dumnezeu care mi-a pastrat viata.
Morala: in viata nu vei fi pregatit niciodata sa confrunti tot ce vine spre tine. Mana lui Dumnezeu iti va fi protectia atata timp cat esti sub umbrela Sa. Trimiteti copii la clase din inot, nu-i lasati sa fie invatati de prietenii lor, impinsi in apa cum am patit eu. Pina maine va spun:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi!
