CEASUL LUI MAMARE DE LA ZOLT
Ianuarie 12, 2019
Petrecand verile pe plaiurile Zoltene, am ajuns sa invat si sa ma obisnuiesc cu viata dela tara. La o varsta destul de mica, bunicul ma trimetea la vaci cu matusele mai mari, sa fie sigur ca baietii isi pastrau distanta. Peste ani, matusele sau maritat, ajungand sa preiau eu vacile in primire, dormind 7 zile pe saptamana la vre-o 5 kilometri de sat, intr-o mica cabana, incalzita cu foc in fiecare noapte. Pe „valea lui schiopul” unde erau grajdurile lui Roma, Cucii, Gaita, si Vetan, erau cel putin trei colibe. Pe cand prietenii din Constanta se bucurau de zilele calduroase si pline de aventuri pe malurile marii, eu eram la coada vacii, cu privilegiu de a dormi intr-un grajd cu paie pe jos, ceva cojoace, inghesuit intre bunica si bunicu. Duminica dimineata ma intoarceam in sat, cu privilegiu de spalare totala si mers la biserica. Dupa-amiaza ma intoarceam din nou pe vai, unde reluam rutina de grija la doi boi, doua vaci si un vitel.
Intr-o vara, am avut responabilitatea de a avea grija si de vaca si vitica lui Cinciu. Am avut aceiasi responsabilitate, insa ca rasplata am primit cadou ceasul de mana Pobeda lui mamare (asa o chemam noi pe bunica) si 300 de lei. Dela varsta de 14 ani, mergeam singur cu trenul din Lugoj pina la Constanta cu schimbare de tren in Bucuresti. In acel an am ajuns acasa cu o valiza care avea carnati afumati Banateni, sunca, ceva muschi afumat, placinta cu nuca si mac, branza de oaie dela bunicul, ceasul dela mamare si 300 de lei in buzunar. Eram cel mai bogat copil, cu o mandrie greu de ascuns.
Ajuns acasa, valiza sa golit repede, tata mort dupa carnati, iar mama dupa branza. Bani au disparut repede din buzunarul meu, ramas cu ceasul lui bunica. Intr-o dimineata ma scol sa plec in oras la Casa pionerilor, eram fanfaragiu la trompeta. Ma imbrac si caut ceasul, sa vad ca disparuse. Dupa mai bine de jumate de ora de rascolit casa, mi-am dat seama ca singura sansa de disparitie s-ar fi datorat lui Sorin (fratele mai mic) care mai avea naravul sa-mi „imprumute” pantofii sau alte lucruri personale. Ies pe usa sa-l vad pe Sorin urcand scarile. Nu am zis nimic pina sa ajunga la etajul patru, cand l-am intrebat de ceas. Speriat, sa nu il iau la bataie, imi arunca ceasul si o ia la fuga pe scari in jos. Ne-pregatit, nu am apucat sa prind ceasul din aer. Ceasul a trecut pe langa mana mea, la un impact fatal cu cimentul scarii. Geamul ceasului spart, iar ceasul in comotie cerebrala. Ceasul bunicii mele a suferit un sfarsit inopinant, ramanand cu amintirile gestului bunicii mele. Si acum imi aduc aminte cum arata ceasul, ramanand cu nostalgia cadoului bunicii mele. Asa ca peste ani am ramas cu pacostea ceasurilor, schimband multe ceasuri dealungul anilor, unele ramanand in colectia Obeada. Poate ca intr-o zi si ceasurile mele ajung in dimensiunea uitari, la fel cum voi fi si eu. Deocamdata sper sa ramana povestea ceasului Pobeda, cadould lui mamare dela Zolt. Pina maine va spun:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi!
