CAND UN MENTOR PLEACA ACASA
Ianuarie 08, 2019
Adrian Olaru a fost mentorul la mai multi tineri. Plecarea lui Adrian la vesnicii m-a lasat fara cuvinte, greu sa-mi exprim sentimentul bucuriei si a dureri pe care le am coexistente in inima mea. Ma bucur mult sa aud de bucuria cerului, a chemari pe care o primesc sfintii din partea Mantuitorului. In acelasi timp tristetea imi umple inima, gandindu-ma la familia intristata de o asa despartire.
In ani tineretei, Adrian a luat carma tineretului, cu migala si multa energia investita in mintile si inimile unor copii doritori sa cunoasca si sa inteleaga Scripturile. Imi aduc aminte de serile in care impreuna cu Octavian Baban il conduceam pina la poarta casei lui, ca apoi sa ne intoarcem la casele noastre. Ore in sir de discutii, incercand ca niste sugative sa absorbam cunostintele
teologice pe care le avea. Serile de tineret erau pline de energie, de conversatii care demulte ori ne depaseau. Adrian a cizelat pe multi dintre noi, ajungand indatorati rabdarii de care a dat dovada.
Multi au ramas credinciosi lucrari Evangheliei. Dumnezeu a gasit cu cale sa se foloseasca de acest om, sa fie un exemplu pentru noi toti. La fel ca si parintii lui, o familie dedicata Evangheliei, Adrian a dus mai departe steagul Evangheliei, inmanat fara greseala in multe din inimile tinerilor din Constanta.
Draga Adrian, nu stiu daca vei citi vre-odata aceste randuri, totusi spune salutare sfanta parintilor tai, neamului meu, si a sfintilor care au adus Evanghelia pina in zilele noastre. Bucurie cerului te-a imbratisat, sperand ca si noi sa fim gasiti vrednici de bunatatea Domnului nostru!
Pina maine, cu lacrimi in ochi va spun:
Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi!
