În urma unor discuţii avute pe un forum Baptist sub tema “Există Intoleranţă religioasa în România?”, m-am gândit la necesitatea explicării conceptului de toleranţă în contextual Biblic. Trăim vremuri în care conceptul de toleranţă îşi face o apariţie nu numai pe scena politică-socială a lumii, însă şi în lumea creştină, punând o greutate pe umerii pastorilor şi a liderilor baptişti în a explica înţelesul unei toleranţe acceptabile, pe care am putea să o găsim pe paginile Bibliei. Având în vedere complexitatea subiectului, am împărţit subiectul de studiu în 3 secţiuni:
- Toleranţa sau intoleranţa lui Dumnezeu
- Toleranţa sau intoleranţa socială
- Toleranţa sau intoleranţa creştin Baptistă
Cele 3 secţiuni vor încerca să explice timpurile, schimbările social–politice cu care societatea este confruntată, încercând să ajungem la o înţelegere personală a unei trăiri creştine, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Înainte de a începe studiul toleranţei, ar trebui să avem o înţelegere a acestui termen, aşa cum îl găsim pe paginile dicţionarului limbii romane:
Tolera – a îngădui, a permite o situaţie, un fapt (nepermis); a trece cu vederea.
Încercând să înţelegem toleranţa, actul de a îngădui sau a trece cu vederea un fapt, vom putea înţelege nu numai în termeni teologici natura lui Dumnezeu, însă şi mai important, vom ajunge să înţelegem linia de trăire pe care un creştin Nou Testamental o are în Hristos. Acest articol nu pretinde să cerceteze toate laturile trăiri creştine, însă încearcă să sublinieze unele aspecte importante trăirii în toleranţă sau intoleranţă creştină.
Toleranţa sau Intoleranţa lui Dumnezeu
Oricine ar citii Scripturile pentru prima data, rămâne şocat sau mai puţin şocat (în funcţie de înţelegerea socială pe care o are în viaţă) de legile şi poruncile lui Dumnezeu din Vechiul Testament. De exemplu:
„Cine aduce jertfa altor dumnezei decât Domnului singur, să fie nimicit cu desăvârşire” (Exod 22:20).
Prin această poruncă, nu există toleranţă religioasa în Israel. În termenii de astăzi orice musulman, budist, adept al New Age ar fi fost omorât.
„Omul care, din mândrie, nu va asculta de preotul pus acolo ca să slujească Domnului, Dumnezeului tău, sau care nu va asculta de judecător, omul acela să fie pedepsit cu moartea” (Deuteronom 17:12).
Mulţi preoţi ortodocşi ar dori ca această lege să fie legea României. Unii chiar crezând că această lege este legea străbună a tradiţiei ortodoxe nu se simt obligaţi să-si exprime o toleranţă religioasă, bazându-se pe autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, în actele de violenţă pe care le săvârşesc împotriva „sectanţilor” baptişti.
Dacă se ajunge ca o persoană creştina să fie de o orientare social-liberal-pacifistă, care prin toate acţiunile se caută pacea indiferent de circumstanţe, acţiunile şi poruncile lui Dumnezeu date poporului ales (Israel) devÎn şocante, în multe cazuri punând persoana respectivă în poziţia de a nega existenţa unui Dumnezeu, care ar putea să poruncească acţiuni criminale. Datorită acestei orientări sociale, oamenii au ajuns să îmbrăţişeze teologia liberală, ajungând să interpreteze Vechiul Testament ca o colecţie folcloristică de poveşti tradiţional-evreieşti. Dând o interpretare folcloristică textelor din Vechiul Testament, aceştia ajung să păstreze onoarea şi imaginea unui Dumnezeu tolerant care s-ar putea vedea prin imaginea lui Isus Hristos, aşa cum este descrisă pe paginile Noului Testament.
Mergând în extrema opusă teologiei liberale, conservativii susţin înţelegerea unui Dumnezeu exclusiv care, indiferent de starea omului şi a înclinaţiilor pe care acesta le-ar avea, El decide planul de acţiune care aduce slavă şi plăcere Dumnezeirii. Într-o poziţie de mijloc sunt cei de orientare moderată care încearcă să dea o explicaţie ce ar trebuii să împace cele două partide, raţionalizând contentul textelor biblice ale Vechiului şi Noului Testament, folosind o linie de mijloc, acceptabilă societăţii în care trăim.
Încercarea de a explica (în termeni teologici) caracterul şi natura lui Dumnezeu, devine un chin teologic pentru a-i putea împăca pe toţi, astfel că prin natura lucrurilor, o serie de teologi se opun sau se alătură înţelegerii pe care ai încerca să o expui. Printr-o cercetare atentă a Scripturilor, o atenţie deosebită este pusă pe lipsa cuvântului „toleranţă”, sau a conceptului de toleranţă din partea lui Dumnezeu. O persoană care studiază „teologia proprie”, ajunge să cunoască sau să înţeleagă caracterul şi natura lui Dumnezeu manifestata în atributele fiinţei Sale: eternitatea, imuabilitatea (de neschimbat), invizibilitatea, de neînţeles, atotştiinţa, omniprezenţa, sfinţenia, dreptatea, cunoştinţa, înţelepciunea, dragostea, credincioşia, mila, gelozia. Dintre toate atributele găsite pe paginile Bibliei, atributul toleranţei este unul care lipseşte.
De exemplu, Dumnezeu ne este prezentat ca un Dumnezeu Sfânt, în care nu se găseşte răutate sau păcat. Rezultatul păcatului în prezenta Sfinţeniei lui Dumnezeu produce moarte; moartea fiind rezultatul unei intoleranţe a lui Dumnezeu, nu datorită voinţei Sale, ci datorită caracterului Sau, aşa cum apa stinge focul, sau gheaţa se topeşte la căldură. Incapacitatea de toleranţă în privinţa păcatului se datorează naturii divine, nu a unei voinţe personale de a pedepsi păcatul prin moarte.
Descrierea caracteristicilor lui Dumnezeu sunt făcute în termeni ai perfecţiunii, în care toate lucrurile sunt făcute în perfecţie. Perfecţiunea lui Dumnezeu descrie un atribut a unei dragoste perfecte, ceea ce ne pune într-o situaţie problematică de a putea justifica cât de perfectă este această dragoste care, în acelaşi timp, este „criminală”, separa pe om de şansa unei relaţii cu Dumnezeul veşniciei. Devine o imposibilitate înţelegerea dragostei lui Dumnezeu, egală cu sentimentul urii, descrisă pe paginile Bibliei, între manifestarea dragostei faţă de o creatură regenerată şi perfecţiunea urii împotriva unei creaturi aflate în păcat.
Teologi din diferite timpuri şi confesiuni religioase au sărit la oportunitatea exegetică de explicare a acestei dragoste, încercând să împace natura perfectă a lui Dumnezeu, între dragoste şi ură. În general, există cel puţin 3 opinii care explică combinaţia dragostei şi urii lui Dumnezeu:
1. Opinia Augustină – care mai târziu a fost preluată de Luther, Calvin şi de alţi teologi reformaţi – susţine că dragostea lui Dumnezeu este manifestată în Dumnezeire, faţă de Isus Hristos care, la rândul Său, manifestă o dragoste perfecta faţă de cei care au fost aleşi din veşnicie de către Tatăl să slujească Fiului. Această dragoste este o dragoste a perfecţiunii, intoleranţa faţă de caracterul şi natura umană, manifestarea harului fiind manifestata exclusiv a celor aleşi. Restul umanităţii, datorită încălcării legământului Adamic, sunt condamnaţi morţii, în ura şi răzbunarea perfecţiunii Dumnezeieşti.
2. Opinia Pelegiană – care mai târziu a fost modificată de Arminius – dă o înţelegere a unei dragoste perfecte prin care Dumnezeu dă şansa de viaţă tuturor celor care iniţiază o legătură şi o restabilire spirituală cu Dumnezeul dragostei. Această opinie susţine că Dumnezeu este inclusiv, dând posibilitatea reabilitării tuturor, însă din cauza caracterului uman, numai un număr de persoane din toate timpurile ajung să intre în favoarea dragostei lui Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste, El este un Dumnezeu tolerant, care dă o şansa infinită omului, chiar şi şansa de al respinge după ce mai întâi l-a ales. Cei care sunt de această opinie au ajuns să accepte şi ideea unei evoluţii Darviniste în creaţie, acceptând ca Cuvânt a lui Dumnezeu numai ceea ce provine din gura lui Dumnezeu, restul scrierilor fiind povestiri sau date istorice, completarea înţelegerii Dumnezeului creaţiei.
3. O alta opinie, care încearcă să explice dragostea lui Dumnezeu în termeni universali, susţine o dragoste infinită care produce o mântuire universală în care toată creaţia este inclusă. Această teorie explică faptul că atributul lui Dumnezeu de dragoste ajunge să depăşească atributul dreptăţii (prin care un păcătos primeşte moartea), planul Mântuirii fiind un plan universal de recuperare a întregii umanităţi.
Primele două opinii sunt dezbătute de cel puţin 2000 de ani, a treia fiind mai limitată în scop şi număr de preponderenţi. Este un Dumnezeu al dragostei un Dumnezeu intolerant? În termeni generali se poate spune că există o aparenţă a unei toleranţe, o îngăduire a celor care nu sunt într-o relaţie cu Dumnezeu, la viaţă. Daca ne uităm la natura lucrurilor, putem observa că şi cel credincios şi cel necredincios trăiesc împreună până la data când le este scris. În termeni limitaţi, în contextul universal al creaţiei lui Dumnezeu, există o manifestare a intoleranţei lui Dumnezeu în manifestările divine ale Universului. Scriptura ne indica cu certitudine o intoleranţă a lui Dumnezeu, nu numai prin atributele perfecţiunii, dar chiar şi prin natura lui Dumnezeu, devenind o imposibilitate de a descrie un Dumnezeu tolerant faţă de păcătoşenia creaturii.
Inexistenţa cuvântului toleranţă pe paginile Bibliei, sau cel puţin a ideii care să exprime o îngăduire mai puţÎn perfectă decât perfecţiunea Dumnezeirii, ne pune într-o poziţie radicală, în care creştini baptişti conservativi susţin existenta unui Dumnezeu limitat în capacitatea de dragoste şi de acceptare a unei creaţii imperfecte. Această înţelegere a influenţat şi influenţează pe mulţi teologi, pastori şi creştini spre a exprima şi susţine o doctrină radicală a perfecţiunii lui Dumnezeu în Creaţie. Caracterul şi natura lui Dumnezeu sunt explicate nu în funcţie de termenii, opiniile şi înţelegerile unei creaturi limitate, ci din acţiunile şi natura Dumnezeirii manifestată în Creaţie şi pe paginile Sfintei Scripturi. Este diferenţă mare să faci un portret a Dumnezeirii în baza unui precept, şi este cu totul altceva să faci un portret al Dumnezeirii în baza caracterului, naturii şi a manifestării pe care o vedem în creaţie.
În opinia baptistă conservatoare, Dumnezeu este un Dumnezeu intolerant în contextul păcatului şi a stării de păcat în care omul se complace, tolerant în termeni generali, dând posibilitate de viaţă fizică tuturor care s-au născut vreodată în creaţia Sa. Balanţa intoleranţei este bine definită şi limitată în contextul în care este folosită.
Toleranţa sau Intoleranţa Socială
Trecând de la termeni teologici la termeni sociali, se pune întrebarea atitudinii sociale faţă de o gamă aşa de variată de confesiuni de credinţă, religii sau practici, în care fiecare îşi slujeşte dumnezeului sau propriu. Daca în secolele trecute o manifestare de intoleranţă a fost manifestată de religia care era la puterea guvernantă, secolul XXI aduce o schimbare în aspectul social, o toleranţă absolută fiind norma generală de încadrare în societatea capitalistă a vestului.
Sunt ţări care, de abia ieşite de sub jugul regimului totalitar comunist, se ajustează ideii toleranţei religioase, însă în acelaşi timp mai sunt ţări totalitare în care o singură religie este acceptată, şi anume cea pe care guvernul o susţine prin forţa militară, a legilor de guvernare şi a practicilor culturale. Ca exemplu se poate da o serie de ţări musulmane unde totalitarismul este o normă generală, unde societatea este lipsită de orice posibilitate de exprimare religioasă, fie ea creştină sau de altă natură.
Ce se poate învăţa de pe paginile Scripturii în ce priveşte o toleranţă social creştină? Putem găsi o încurajare a unei toleranţe religioase pe paginile Bibliei?
Sunt întrebări care au o serie de răspunsuri, depinzând de cine este întrebat şi viziunea obiectivă a încadrării credinţei pe care o are şi, de sigur, societatea în care trăieşte. De exemplu, în România şi în alte ţări în care majoritatea confesională sunt ortodocşi, există tendinţe totalitare susţinute prin tactici extremiste de violenţă, norma teroristă susţinută la nivel naţional de însăşi liderii bisericii Ortodoxe. Frica pierderii puteri şi a controlului enoriaşilor a făcut ca Biserica Ortodoxă să dea vina pe practicile evangheliste baptiste şi Neo Protestante, care au dus la pierderea numărului susţinător a puterii de majoritate. Biserica Ortodoxă a ajuns să pună în practică metode de control social, părăsind învăţăturile Biblice în favoarea unui sistem de control organizator secular.
Dacă Biserica Ortodoxă încearcă să controleze societatea prin acţiuni şi tradiţii din secolele medievale, prin folosirea terorii şi a forţei, ce putem spune de schimbările sociale din vest? O societate în care creştinătatea este o majoritate poate să practice o toleranţă faţă de noul val social de acceptare, în care diferite practici condamnate în secolele trecute au ajuns să fie o virtute? Care este atitudinea baptista faţă de valul corectitudinii politice prin care mişcările homosexualilor îşi împing agenda social-politică? Care este atitudinea socială a baptiştilor când valul secularismului împinge agenda restricţiei manifestării creştine în şcoli, guvern şi în locurile publice? Am ajuns oare ca în numele toleranţei să ne pierdem identitatea, drepturile şi practicile baptiste? Ar trebui oare să recurgem la sistemul ortodox de păstrare a tradiţiei şi a practicilor creştine?
Acestea sunt o serie de întrebări care necesită o atenţie deosebită, având în vedere că sistemul social în care trăim poate să fie influenţat de valorile morale pe care majoritatea şi-o exprimă. Uitându-ne la trecutul istoric a Israelului, vedem necesitatea unei intoleranţe absolute de păstrare a practicilor şi credinţei în singurul Dumnezeu Iehova. Abaterea naţionala de la legea lui Dumnezeu a dus Israelul la o serie de consecinţe în care identitatea naţională a fost de multe ori în pericolul de extirpare. Exilul în Babilon îi aduce aproape de o pierdere totală a identităţii, însă providenţa lui Dumnezeu şi existenţa profeţilor le aduce aminte de legământul poporului cu Dumnezeu, dând şansa unei recuperări şi reîntoarceri în ţara promisă.
Influenţa sistemului cultural acumulat din Babilon, iar mai târziu de la greci şi romani, influenţează poporul Israel la o nouă atitudine socială în care societatea devine mai sensibilă schimbărilor istorice, legile romane purtând o toleranţă religioasa de identitate a poporului care era sub tributul Romei. Taxele şi respectarea legilor romane au dat posibilitatea unei toleranţa religioase, în acelaşi sistem religios. Astfel, în timpul Domnului Isus Hristos, întâlnim o serie de partide sau „confesiuni de credinţă” (cum le-am numi în zilele noastre), supravieţuind autonom, fiecare dintre ele încercând să aibă o influenţă în societatea evreiască a timpului.
Farisei care erau în jur de 4000 de membri, au încercat să păstreze şi să influenţeze societatea spre o trăire legalistă după normele şi legile Mozaice, aşa cum au fost definite de partida fariseică. Saducheii au încercat să controleze latura politică iudaică, încercând să-şi menţină statutul de control al marelui preot, cu o influenţă majoră asupra casei monarhice de la Ierusalim. Zeloţii erau partidul naţionalist care se lupta împotriva subjugării romane, instigând poporul la revoltă. Esenii erau izolaţi de societatea seculară a timpului, recurgând la un monasticism izolat în deşertul Israelului, folosindu-se de un sistem social restrâns prin care bunul fiecăruia aparţinea tuturor, un sistem pre-medieval comunist.
În contextul istoric a timpului, Isus a trăit dând dovadă de o învăţătură tolerantă în societate. Făcând această precizare, trebuie atrasă atenţia asupra toleranţei pe care Isus a trăit-o. Încercând să înţelegem toleranţa sau intoleranţa în context social, viaţa lui Isus şi practicile găsite pe paginile Noului Testament atestă o schimbare social-religioasă, în care unui urmaş a lui Hristos i se cerea să recunoască:
- guvernul politic
- să nu recurgă la metode violente în susţinerea şi practicarea credinţei
- acceptării unei convenienţe sociale în care un respect reciproc este avansat
Guvernul politic
Una din afirmaţiile domnului Isus cu referire la recunoaşterea unui guvern, o găsim scrisa în Matei 22:15-22. Fariseii au încercat „sa-L prindă cu vorba pe Isus”, demonstrând un naţionalism care l-ar fi identificat cu zeloţii. Fariseii îl întreabă: „Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?” (Matei 22:17), o întrebare care încearcă să-l învinuiască pe Isus de naţionalism, de intoleranţă religioasă, de nesupunere faţă de conducerea guvernamentală a timpului. În contextul social al timpului, Isus le răspunde:
„Atunci El le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (Matei 22:21)
Răspunsul lui Isus încapsulează realitatea societăţii în care a trăit, demonstrând o separare social-religioasă, în care responsabilităţile sociale nu trebuiesc confundate cu responsabilităţile religioase. Responsabilitatea de cetăţean nu este absolvită sau eliminată de apartenenţa religioasă sau confesionala la care aderi. Isus se supune legilor guvernamentale, se supune responsabilităţilor sociale, însă niciodată nu se supune normelor morale a societăţii în care trăieşte.
Apostolul Pavel, care pe o perioadă de 3 ani şi jumate a stat la picioarele Domnului Isus, în deşertul Arabiei, continua învăţătura Domnului Isus în Epistola către Romani, unde găsim scris:
„Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.” (Romani 13:1).
Pavel învaţă o supunere, el nu foloseşte termenul de „toleranţa” faţă de guvern. El ne învaţă, aşa cum a făcut-o şi Domnul Isus, o trăire şi o responsabilitate civică în societatea în care ne-am născut. Folosirea cuvântului „toleranţa”, nu se poate folosi în contextul unui cetăţean faţă de un guvern. Ca să poţi fi tolerant faţă de ceva trebuie să fi la acelaşi nivel de comparaţie. Un guvern poate să fie tolerant faţă de un alt guvern, aşa cum America ar fi tolerantă faţă de Cuba. Despre un cetăţean nu se poate spune că este tolerant faţă de guvern atâta timp cât nu are capacitatea şi nivelul de a oferi ceva alternativ. Isus şi Pavel ne învaţă să fim cetăţeni exemplari. Pavel continuă să ne înveţe cum să trăim în societate scriind următoarele cuvinte:
„Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea” (Romani 13:7).
Acest verset da soluţia unei trăiri într-o societate indiferent de contextul istoric în care ne aflăm. Indiferent că trăim în vremea romană, sau în timpurile comuniste sau capitaliste ale Americii, principiul biblic de responsabilitate socială este valabil pentru toţi copiii lui Dumnezeu. Nimic nu ne îndreptăţeşte să ne răzvrătim, făcând uzanţă de violenţă în încercare schimbării structurii sociale. Scriptura ne învaţă că aceste guverne sunt slujitorul lui Dumnezeu pentru binele nostru (Romani 13:4).
Aceasta înseamnă ca un credincios nu trebuie să fie implicat în responsabilităţile sociale şi drepturile legale de vot sau de nemulţumire a stării sociale în care trăim?
Credinciosul este încurajat de Scripturi să fie implicat în datoriile cetăţeneşti pe care legea le stipulează. Un bun cetăţean îşi exersează toate drepturile pe care le are, fie la vot, fie la un protest pacific, sau la un referendum. Ceea ce credinciosul nu este încurajat să facă este de a nu se identifica cu mişcări sociale care încurajează violenţa, care recurg la metode teroriste, sau de ataşament faţă de forţe străine de schimbare de regim, fiind folosiţi ca spioni împotriva ţării şi societăţii în care trăieşte spre beneficiul extern a unei ţări duşmane. Un cetăţean creştin este un patriot care nu-şi vinde ţara, care îşi face datoria faţă de ţară, limitat de credinţa şi practica pe care o găsim în învăţăturile Domnului Isus şi a apostolilor.
Un copil a lui Dumnezeu îşi manifesta dragostea faţă de Mântuitorul său fiind o lumina nu numai în trăirea de zi cu zi în societatea în care a fost născut, dar şi în exemplu responsabilităţii legale de cetăţean, fiind exemplul Domnului Isus. Un credincios nu este tolerant faţă de guvern şi nu poate să-şi abandoneze responsabilitatea socială în numele religiei. Urmând exemplu Domnului, fiecare credincios baptist este un exemplu creştin de trăire şi încadrare în responsabilităţile sociale pe care le are un cetăţean. Mărturisirea de Credinţă Baptistă de la Londra din 1689, atestă subordonarea civică faţă de puterea guvernatoare care coordonează societatea în care trăim.
Violenţe în Susţinerea şi Practicarea Credinţei
În afara responsabilităţii pe care fiecare cetăţean o are faţă de societatea în care trăieşte, un alt aspect de discuţie este găsit în tendinţele social-religioase prin care o denominaţie sau o putere religioasă încearcă să impune norme sociale religioase peste restul organizaţiilor care sunt în societate. Ca exemplu se poate da situaţia intoleranţei de care da dovada biserica Ortodoxă faţă de mişcările evanghelice din România.
Poate o mişcare religioasa sau o denominaţie care îşi menţine o majoritate să forţeze alte denominaţii spre o extirpare naţională? Există o justificare în atitudinea bisericii Ortodoxe de a extermina orice mişcare sau biserică Evanghelică? Există această împuternicire pe paginile Scripturii?
Dacă am fi evrei şi am trăi sub legământul pe care poporul l-a făcut cu Dumnezeu prin Moise, am putea spune cu certitudine că există o justificare şi o împuternicire Dumnezeiască prin care orice toleranţă religioasa să fie exterminată. Însă, datorita faptului că Biserica Ortodoxă sau biserica Evanghelică în America nu au un mandat divin de susţinere şi apărare a unui legământ divin, orice religie sau denominaţie care se află la putere nu are autoritatea şi mandatul divin de a-şi menţine majoritatea, sau influenţa politica socială în societate, căutând distrugerea restului confesiunilor religioase.
Isus Hristos nu a încurajat pe ucenici spre o manifestare violentă, îndemnând societatea la o rebeliune împotriva mişcării Fariseilor sau a Saducheilor. Isus a încurajat o toleranţă sociala de coexistenţă, ucenicii şi urmaşii Domnului, fiind înfruntaţi să se încadreze în societatea în care trăiesc, contribuind responsabil la necesităţile sociale şi la o pace de coexistenţă a diferitelor confesiuni religioase. Toleranţa pe care Isus a demonstrat-o nu îşi găseşte sursa într-o acceptare religioasă, de practică şi credinţă. Isus nu a căutat o cooperare şi o unificare a mişcărilor evreieşti sub o umbrelă ecumenică.
Isus îşi păstrează identitatea istorică a bisericii primare fără să ceară aprobarea de existenţă a puterii religioase manifestată prin Sacerdoţi sau Fariseii. El încurajează o toleranţă socială de integrare în societate, unde un fariseu, un sacerdot, zelot, esenian sau creştin, convieţuiesc în pace şi armonie, fiecare fiind un urmaş şi un practician al încredinţării pe care a primit-o. Biserica primară nu a fost încurajată la o răzvrătire social-politică prin care sa ajungă la putere, ci încurajarea primită din partea lui Hristos a fost o convieţuire socială, în care fiecare creştin să-şi manifeste responsabilitatea socială pe care o are.
Intoleranţa social-religioasă pe care o găsim în România, manifestată prin actele de violenţă a preoţimi ortodoxe, nu îşi are justificarea pe paginile Scripturii sau în cadru legilor care ajută societatea românească să convieţuiască în pace şi armonie. Dacă preoţii şi creştinii ortodocşi ar folosi exemplul Scripturii şi ar respecta legile care ne fac să convieţuim în pace şi armonie, nu am fi găsit aşa de multe cazuri de violenţă religioasă, în unele cazuri ajungându-se la acte criminale condamnate de legile statului românesc.
Nici o societate a vestului care a început să devină o normă internaţională de democraţie şi libertate religioasă nu impune restricţii de manifestare religioasă. Constituţia Americii este una dintre singurele constituţii care acordă o libertate de exprimare fiecărui cetăţean, încurajând societatea la convenienţa în care practicile religioase să fie egale pentru fiecare cetăţean. Libertatea religioasă de exprimare pe care o are fiecare cetăţean, îl face, şi îi dă dreptul de a-şi găsi locul şi preferinţa religioasă în practicarea credinţei pe care o are. Scriptura nu învaţă violenţa ca metodă de supravieţuire în societate. Religia nu îşi găseşte un partener politic pentru a-şi menţine puterea sau influenţa.
În istoria baptistă nici o societate nu s-a putut bucura de o cooperare politico-religioasă prin care baptişti să influenţeze puterea guvernatoare a unui partid politic. Separarea dintre religie şi guvern a fost şi este una din normele de practică creştină a baptiştilor din toate timpurile. Majoritatea baptistă din America nu a justificat şi nu justifică promovarea practicilor şi a credinţei baptiste. Mărturisirea de Credinţa baptistă exprimă în mod explicit şi implicit o separare între forţa politică guvernamentală şi biserica. Baptismul nu a promovat niciodată un sistem eclesiastic care să conducă afacerile guvernatoare ale unei tari, şi nu s-a alăturat unor forţe politice care să-i favorizeze din punct de vedere social-politic în detrimentul altor confesiuni religioase.
Biserica Baptistă îşi menţine practica şi încredinţarea unei separări social-politice, însă încurajează participarea fiecărui baptist la viaţa socială şi la responsabilităţile civice pe care fiecare dintre noi trebuie să le îndeplinească. Trăirea şi convieţuirea cu alte mişcări religioase este o normă de viaţă încurajată de exemplul Domnului Isus şi de apostolii bisericii primare.
Acceptarea unei Convenienţe Sociale
Aşa cum am precizat anterior, Scriptura nu încurajează nici o mişcare religioasa spre o aspiraţie politică de guvernare. Ucenicilor nu li s-a încredinţat chemarea de a fi miniştrii în naţiunea în care s-au născut. Ei nu au fost îndrumaţi să trăiască în pace numai cu vecinii şi societatea în care şi-au câştigat pâinea, însă li s-a poruncit o trăire şi o responsabilitate civică exemplară.
În acest context, una dintre aceste responsabilităţi este apartenenţa la un partid politic şi aderarea la nivel organizator sau individual la sistemul politic al ţării. La nivel organizator, nici o biserică nu are chemarea sau împuternicirea de a colabora sau de a aparţine unei colaborări politice. Bisericii Domnului Isus nu i s-a dat porunca de a se alătura la o putere guvernamentală. În ceea ce priveşte responsabilităţile sociale, fiecare cetăţean este responsabil să-şi împlinească responsabilităţile civice.
De exemplu, prin legile statului Român, fiecare tânăr trebuie să se înscrie şi să termine un stagiu militar. Fiecare cetăţean este încurajat să participe la viaţă socială, aderând la un partid politic care s-ar apropia normelor morale şi sociale pe care le-ar avea.
Poate un creştin baptist să participe în viaţă politică? Exista oare o justificare în apartenenţa individuală la viaţă politico-socială?
Răspunsul este un categoric DA. Un baptist este încurajat nu numai să-şi trăiască credinţa şi practica baptistă, însă este încurajat şi să-şi împlinească datoria de cetăţean, participând în procesul politic al ţării în care trăieşte, atâta timp cât normele politice nu sunt împotriva practicii şi credinţei baptiste. Un astfel de cetăţean care prin procesul politic ajunge la un nivel de influenţă socială nu va fi justificat sub nici o formă să-şi implementeze o agendă religioasă de extindere şi îndoctrinare forţată a credinţei pe care o are.
Un astfel de individ nu are nici o justificare de a practica intoleranţa faţă de un partid oponent, aducându-şi aminte că scopul alegerii politice pe care a câştigat-o în procesul politic nu îl justifică la implementarea unei îndoctrinări forţate, în care intoleranţa religioasa să fie alimentată de o ură şi respingere socială a celor care sunt în opoziţie. Un creştin baptist, pus într-o poziţie social-politică nu îşi abuzează puterea printr-o intoleranţă faţă de partidele de opoziţie, recurgând la manipulări politice, violenţă sau încurajarea la o subordonare a societăţii faţă de normele sociale prin care o ţara îşi justifică existenţa.
La nivel individual, de responsabilitate civică, la fel ca şi o responsabilitate politică, creştinul baptist nu recurge la o intoleranţă politică religioasă, folosindu-se de credinţă sau de organizaţii religioase pentru a-şi duce la îndeplinire planurile de supravieţuire religioasă. Nici o biserică baptistă nu se va alătura la un sistem violent de câştigare a puterii politice a unui individ, fie el baptist sau de oricare altă credinţa. Scriptura promovează o toleranţă socială în care societatea convieţuieşte în multitudinea ideilor politice şi guvernamentale, fiecare aparat politic încercând să producă o societate cât mai bogată în resurse sociale, care ar produce ulterior o viaţă şi o existenţă mai bună fiecărui cetăţean.
Toleranţa sau Intoleranţa Creştin Baptistă
Tratând diferite aspecte ale toleranţei sociale, politice şi religioase, am ajuns să tratăm intoleranţa sau toleranţa creştin baptistă la nivel personal, încercând să înţelegem normele morale pe care un baptist le are. Societatea secolului XXI a adus o serie de manifestări social-politice, care nu au existat în trecut. De exemplu, mişcarea ecologistă, în care o intoleranţa absolută împotriva oricărei surse de contaminare, extindere industrială, poluare, şi-au găsit existenţa şi justificarea într-o serie de organizaţii, unele mai pacifiste, altele alăturându-se mişcărilor extremiste, violenţa fiind resursa principală de avansare a agendei şi mesajului mişcării respective. Un alt exemplu se poate găsi în mişcare seculară în care orice relicvă sau reprezentare religioasă, este forţată să fie mutată de pe proprietăţile publice guvernamentale. O serie de noi mişcări au apărut, purtând o serie de noi idei şi cerinţe de acceptare socială.
În faţă acestor schimbări sociale, poate un creştin baptist să rămână indiferent, dând dovadă de o toleranţă sociala?
Ca să înţelegem atitudinea baptistă în contextul toleranţei, trebuie să înţelegem implicaţia toleranţei ca individ creştin baptist, iar mai târziu o să analizăm spiritul tolerant la nivel de organizaţie sau biserica baptistă.
Responsabilitate de creştin baptist
La nivel individual, am explicat responsabilităţile sociale şi civice pe care fiecare cetăţean, indiferent de apartenenţa religioasă, le are faţă de societate. Ceea ce nu am explicat este atitudinea creştin-baptistă faţă de practicile şi curentele sociale care sunt împotriva normelor morale şi de practica baptistă. Ca exemplu putem să analizăm o serie de cazuri practice care să scoată în evidenţă caracterul creştinului baptist în spiritul toleranţei sau al intoleranţei:
a) Care este atitudinea baptista faţă de homosexualitate?
După cum ştim, Scriptura este categorică în condamnarea practicilor homosexuale. Pavel scrie în epistola către Romani:
„Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea fireasca a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei însuşi plata cuvenită pentru rătăcirea lor” (Romani 1:26-27).
Un credincios baptist devine intolerant în contextul unor învăţături şi practici străine Evangheliei lui Hristos. Intoleranţa baptistă faţă de homosexualitate nu este o manifestare violentă împotriva grupărilor homosexuale, încercând o exterminare totală a celor care manifestă o astfel de practica. Normele de conduită creştin-baptiste nu sunt forţate, şi niciodată nu au fost forţate, împotriva grupărilor care s-ar diferenţia de practicile moral-sociale pe care un baptist le-ar trăii şi propaga, în contextul convieţuirii creştine.
Poate un baptist să fie intolerant? Nu ne învaţă Biblie să iubim pe toţi?
Uitându-ne la exemplul biblic a trăirii lui Isus Hristos, vom observa intoleranţa de care a dat dovadă pe parcursul vieţii Sale. Cu toate că a iubit lumea încât şi-a dat viaţa pentru oricine crede în El să aibă viaţă veşnică (Ioan 3:16), Hristos a dat dovadă de o intoleranţă absolută în ce priveşte alterarea învăţăturilor spirituale primite de la Tatăl. Hristos a avut multe confruntări cu partidul Fariseic, a avut confruntări şi discuţii cu Saducheii, însă niciodată nu a recurs la violenţă, forţând conceptele divine în mintea şi practica celor care ar fi fost împotriva Lui.
Trăim vremuri care în numele diversităţii şi al toleranţei politico-religioase o serie de grupări minoritare şi-au găsit ocazia de a-şi manifesta practicile, încercând să altereze atitudinea morală care ne-a identificat ca creştini de mii de ani. Europa, America şi multe alte ţări au ajuns să accepte minoritatea liberală, care în spiritul diversităţii şi a acceptării sociale, consideră homosexualitatea ca parte integrantă a societăţii. Profitând de suportul liberal democratic, s-a făcut un pas înainte, forţând statutul constituţional a multor ţări în recunoaşterea parteneriatului dintre doi homosexuali ca familie, cu acelaşi drept constituţional pe care o căsătorie dintre un bărbat şi o femeie l-ar avea în faţă legilor guvernatoare.
Sute şi mii de homosexuali şi-au găsit refugiu NU într-un referendum naţional de acceptare, ci în curţile judecătoreşti, unde judecătorii de orientare liberală au profitat de statutul şi puterea legală cu care au fost investiţi, promovând agende liberale în ciuda majorităţii social conservative. În Canada, agenda liberală în care grupările homosexuale şi-au găsit apărarea, au împins legislaţii prin care orice atac împotriva stilului de viaţă pe care îl au să poate fi condamnat şi persecutat în curţile statale şi federale. Canada a ajuns printr-o lege statală să facă imposibil predicarea sau citirea pasajului din Romani 1:26-27, fiind considerat ca o încălcare a libertăţii homosexuale, o jignire a libertăţii pe care fiecare individ o are în constituţia Canadei. Programele de radio de la misiunea „Focus on the Family”, a Dr. James Dobson, nu pot fi transmise în Canada, datorită legilor care i-ar condamna şi ar pierde licenţa de transmitere.
Există o serie de cazuri judecătoreşti în care biserici şi organizaţii creştine sunt date în judecată datorită condamnării pe care un credincios baptist o face împotriva stilului de viaţă condamnat de Biblie.
Poate un baptist să treacă cu vederea sau să dea dovadă de o acceptare social-morală, atâta timp cât Cuvântul lui Dumnezeu condamnă astfel de trăiri şi practici?
Credinţa baptistă conform învăţăturilor Sfintelor Scripturi este intoleranţa în faţă anomaliilor păcătoase, condamnând orice intruziune morală de acceptare a păcatului. Un baptist nu v-a recurge la violenţă şi nu va promova activităţi teroriste prin care se producă eliminarea homosexuală din societate. Credinciosul baptist îşi va exersa dreptul civic de a participa în mişcările politice, ajutând partide care sunt apropiate normelor social-morale practicate şi acceptate în contextul biblic. Votul fiecărui baptist contează, şi ultimele alegeri din America au dat dovadă de puterea votului pe care fiecare evanghelist l-a exercitat. Singura şansă de a învinge mişcarea liberală, şi agenda de secularizare a Americii va fi câştigată prin participarea la procesul politic a tuturor evangheliştilor, care încă sunt o majoritate pe scena politică a Americii.
Grupările homosexuale, cu toate ca au o putere financiară superioară, niciodată nu vor putea câştiga votul şi acceptarea baptistă.
b) Care este atitudinea baptistă faţă de mişcarea ecologică?
Credinciosul baptist este confruntat cu o serie de decizii, care îl pun pe o poziţie personală de intoleranţă. Mişcarea ecologică îşi are rădăcinile în liberalismul ecologic, în care orice viaţă este egala. O găină are aceiaşi valoare sau importanţă ca şi viaţă omului. Un om este tot aşa de important ca şi viaţă unui animal. Ecologismul extrem, nu numai că foloseşte ca standard de comparaţie preţul vieţii umane, ci merge mai departe negând prezenţa creatoare a unui Dumnezeu.
„Credinţa Darvinistă” care îndoctrinează o dogmă evoluţionară a vieţii, găseşte cu cale să considere că fiecare viaţă este egala ca valoare. Învăţăturile orientale în care mişcarea New Age şi-a găsit originile, învaţă egalitatea valorica a fiecărei fiinţe de pe faţă pământului, fie furnică, floare, pasăre sau om. Fiecare avem aceleaşi drepturi de supravieţuire. Datorită acestui concept o serie de mişcări, care mai de care mai bizare, şi-au făcut apariţia în spectrul civilizaţiei moderne, reprezentând drepturile de existentă a fiecărei fiinţe. Suntem în postura de a trata cu organizaţii care reprezintă copacii, tot felul de păsări şi animale, organizaţii împotriva consumului de carne, sau de peşte, fiecare consumând timp, energii şi finanţe care ar putea îmbunătăţii nivelul de viaţă umană, în locul a ceea ce prin natura lucrurilor au fost create, spre beneficiul rasei umane, coroana creaţiei, aşa cum ne învaţă Scriptura.
Cum poate reacţiona un baptist confruntat cu acuzaţia de a fi intolerant şi nepăsător faţă de viaţa pinguinilor? Cum putem răspunde vegetarienilor care sunt în mod categoric împotriva consumului de carne? Cum ne putem justifica în faţă lor, când de „Ziua Recunoştinţei” în America, milioane de curcani sunt sacrificaţi? Acestea sunt acuzaţii care necesită răspuns şi o atitudine clară a unei încredinţări provenită din paginile Scripturii.
Un baptist conservator nu va accepta niciodată ideea evoluţiei şi nu se va lăsa dus în eroarea egalităţii fiecărei fiinţe de pe faţă pământului, punând în aceiaşi categorie plante, animale, şi tot felul de vieţuitoare create de Dumnezeu. Un baptist conservator este intolerant faţă de aberaţiile şi dogmele liberale care îşi au originea în învăţăturile orientale, în care un şobolan, sau o vacă poate să fie reprezentaţia fizică a unei persoane care a trăit pe pământ sau este în procesul de a ajunge să trăiască pe pământ într-o formă umană.
Indiferent cât de logice sau raţionale ar fi unele argumente ecologiste, un credincios baptist niciodată nu se va putea ataşa unor mişcări sociale care denigrează valoarea umană, punând pe acelaşi piedestal valoarea vieţii umane cu cea a unui copac sau animal. În plus, un baptist niciodată nu se va putea asocia cu tacticele violente la care aceste organizaţii aderă, încercând să ajungă pe primele pagini ale ziarelor sau în prim planul ecranelor de televiziune. Timpul şi chemarea pe care o are un credincios baptist depăşeşte necesitatea fizică de a reprezenta o creatură care nu are valoare în jertfa Crucii. Un baptist va investi timp şi energie în vestirea Evangheliei, cea care va aduce mântuirea şi restaurarea completă a Creaţiei, în Noul Cer şi Pământ pe care Dumnezeu le va pune la dispoziţia fiilor Sai.
c) Care este atitudinea baptistă faţă de mişcările sociale (anarhiste, liberale, radical fasciste, etc.)?
În afară de plaga liberalismului sexual prin mişcarea homosexuală şi a mişcării ecologice, un baptist este confruntat cu sisteme sociale antagoniste. Suntem confruntaţi cu tot felul de partide social-politice care susţin un sistem organizator social, care diferă de la un partid la altul.
Se poate asocia un baptist cu extreme politice de dreapta sau de stânga? Poate un baptist să fie implicat în organizaţii anarhiste, masonice, KKK, comuniste şi sute de alte nuanţe politice pe care le găsim în spectru politic al secolului XXI?
Un creştin baptist este limitat de chemarea şi alianţa pe care a făcut-o prin Hristos cu Dumnezeu. Un credincios baptist devine intolerabil în faţa oricărei organizaţii care este împotriva învăţăturilor Scripturale. Nici un baptist nu se asociază cu organizaţii extremiste, care au ca bază filozofica organizatoare exclusivitatea şi intoleranţa în sistemul social în care trăim. Atâta timp cât fiecare organizaţie social-politică, susţine că deţine o exclusivitate în înţelegerea geo-politică a afacerilor globale, care susţine un sistem extremist de violenţă, conducându-şi afacerile într-o manieră secretă, aşa cum o face masoneria, KKK şi multe alte organizaţii, un baptist devine intolerant faţă de un sistem secret de organizare.
Un baptist conservativ nu îşi va găsi locul într-o organizaţie care îi cere alianţă şi rezervă, punând pe locul doi alianţa şi ucenicia pe care o are în Isus Hristos.
d) Care este atitudinea baptistă faţă de un creştin de orientare confesională diferită?
La baza Mărturisirii de Credinţă Baptistă este învăţătura şi practica de separare dintre religie şi politică. Fiecare biserică Baptistă, precum şi membri ei, sunt o organizaţie autonomă în care fiecare congregaţie decide direcţia şi practica pe care o va susţine. Din acest motiv, fiecare biserică îndrumă fiecare membru la relaţii cordiale cu diferite confesiuni religioase.
Un baptist este conştient de faptul că nu deţine supremaţie în înţelegerea şi practica credinţei Baptiste, ceea ce îl face să fie umil, şi să analizeze fiecare relaţie pe care o dezvoltă cu fraţii din alte confesiuni religioase. Pentru scopuri umanitare, un baptist ar putea să coopereze cu organizaţii de apartenenţă la confesiuni de credinţa diferită, totul făcându-se în spiritul de ajutorare a celor care sunt în nevoia de ajutor. În acest spirit, o serie de baptişti cooperează cu organizaţii Presbiteriene, Metodiste, chiar şi cu organizaţii Ortodoxe sau Catolice. Nimic nu îl împiedică pe un baptist de a coopera în beneficiul general de ajutorare a celor în nevoie.
Ceea ce un baptist nu va face niciodată este să-şi vândă credinţa în favoarea unei cooperări temporare sau permanente. Datorită faptului că baptismul nu susţine a fi o adunare de credincioşi superiori altor adunări, devine mult mai uşor să coopereze cu alte biserici şi adunări care ar diferii în unele doctrine. Un baptist nu se află în situaţia unui credincios ortodox care prin credinţă, practică şi dogmă este limitat într-o cooperare cu un „sectant” baptist. În aceiaşi situaţie s-ar afla şi un adventist care consideră pe baptist a fi un frate rătăcit care trebuie să fie trezit la realitate. Cărţile de teologie baptistă, Mărturisirile de Credinţă, nu condamnă şi nu îşi menţin un standard superior religios.
Un creştin baptist, în umilinţă, poate să coopereze cu prieteni sau fraţi cu apartenenţă faţă de alte confesiuni de credinţă, atâta timp cât aceşti fraţi şi prieteni nu încercă, sau nu pun pe baptist într-o situaţie de abandonare a credinţei, a practicilor şi a dogmelor care îl definesc ca baptist. Toleranţa religioasă faţă de un alt creştin este încurajată în sensul unei relaţii de prietenie personală, de cooperare în societate, spre binele şi dezvoltarea socială a comunităţii unde trăieşte.
e) Care este atitudinea baptistă faţă de un creştin baptist pus sub disciplină bisericească?
În ce priveşte relaţia dintre un creştin baptist şi un creştin baptist căzut, pus sub o forma de disciplină bisericească, relaţiile ajung să fie limitate în funcţie de gravitatea păcatului şi necesitatea unei reabilitări condusa de Duhul Sfânt. Credinţa Baptistă fiind una dintre puţinele organizaţii care practică disciplina bisericească, este confruntată cu o serie de cazuri care sunt tratate în funcţie de gravitate. În cazurile mai grave, un membru îşi pierde legătura frăţească de care se bucură restul comunităţii baptiste adoptând o măsură de restricţie în ceea ce priveşte legaturile de prietenie sau de contact.
Ca membru a unei biserici Baptiste, devii responsabil şi reprezentant nu numai a lui Hristos pe pământ, însă devii şi un reprezentat al credinţei baptiste şi a adunării de unde faci parte. Odată cu acceptarea acestei responsabilităţi trăirea în lumină este norma de trăire zilnică. Orice privilegiu de privatizare, în care nimeni nu ştie cine eşti, ce faci şi cum trăieşti, dispar în faţă luminii credinţei în care trăieşti. În momentul în care un credincios decade, fie din voia satisfaceri personale, fie dintr-o acţiune involuntară în păcat, adunarea sfinţilor are datoria de a ajuta pe fratele căzut, în unele situaţii recurgându-se la o disciplinare exemplară, aşa cum o cere Scriptura.
Un credincios baptist nu devine imun în faţă păcatului, cade de multe ori, însă în acelaşi timp se ridică şi este ridicat. Intoleranţa faţă de păcat este recunoscută în cercurile baptiste, asocierea cu un frate sau dezasocierea fiind rodul trăirii în lumină. Învăţătura lui Isus găsita în Matei 18, este o norma esenţiala în trăirea şi armonia frăţească din adunarea sfinţilor lui Hristos.
Responsabilitate la nivel organizator de biserică
Biserica Baptistă este adunarea sfinţilor din localitatea sau regiunea unde biserica îşi are existenţa fizică, în societatea în care îşi desfăşoară activitatea. Fiecare Biserică având un statut autonom, decizia adunării este norma de conducere şi direcţie a fiecărei biserici. Asocierea unei biserici Baptiste cu organizaţii sau cu alte biserici Baptiste este făcută în urma unei decizii comune de către majoritatea.
Biserica nu este un club sau o organizaţie care îşi desfăşoară activitatea în funcţie de deciziile conducerii, ci este o adunare în care fiecare decizie este argumentată, consultată, analizată în detaliu şi, mai presus de toate, purtată în faţa capului Bisericii, Hristos, ca El însuşi prin călăuzirea Duhului Sfânt să direcţioneze afacerile interne şi externe ale bisericii locale. Intoleranţa bisericii Baptiste se poate vedea cu uşurinţă în ceea ce priveşte trăirea de zi cu zi a fiecărui membru. Toleranţa baptistă se poate vedea în trăirea de zi cu zi în societatea în care îşi găseşte existenţa. Intoleranţa bisericii Baptiste se poate vedea în dezasocierea de la normativele seculare, care aduc restricţii trăirii şi practicării credinţei pe care am primit-o de la Hristos. Toleranţa Baptistă se poate vedea în asocierea baptistă cu o serie de organizaţii de ajutorare a nevoiaşilor din diferite părţi ale lumii.
Biserica Baptistă este responsabilă, prin activitatea şi trăirea fiecărui membru, să fie o lumină şi un sprijin celor nevoiaşi, a celui ce caută pe Hristos. Diferite circumstanţe istorice pun biserica Baptistă în postura de a manifesta toleranţa sau intoleranţa în diferite aspecte sociale, politice sau morale. Baptismul nu îşi menţine o superioritate religioasă, şi nici nu consideră alte confesiuni religioase ca adunări adormite în nevoia de o trezire. Biserica Baptistă se asociază sau se dezasociază de adunările „creştine” în funcţie de asemănarea credinţei şi posibilitatea de părtăşie care s-ar putea dezvolta. Din această cauză biserica Baptistă este intolerantă la învăţăturile străine Scripturi pe care biserica Catolică, Ortodoxă, Mormonă, Adventistă, Iehovistă, şi a o serie de alte secte şi culte care nu sunt sau nu trăiesc într-o asemănare dogmatică cu cea pe care o au baptiştii.
Intoleranţa Baptistă este limitată la nivel dogmatic, punându-se pe o poziţie care nu compromite învăţăturile şi practicile primite şi înţelese din Sfintele Scripturi. Intoleranţa dogmatică nu ne împiedică de a avea relaţii cordiale şi prieteneşti cu membrii altor confesiuni (catolici, ortodocşi, etc.), având în vedere că trăim în aceiaşi societate care are nevoie de aportul fiecărui cetăţean, fie el baptist sau ortodox.
Concluzie
Răspunsul întrebării unei existenţe de intoleranţă creştină îşi găseşte răspunsul în natura şi contextul în care cuvântul intoleranţă este folosit. Biblia nu foloseşte această expresie, însă din studierea Sfintelor Scripturi, un creştin baptist poate să ajungă la înţelegerea şi diferenţierea necesară de trăire de zi cu zi. În ceea ce priveşte aspectul moral şi dogmatic baptist, un credincios prezintă o intoleranţă absolută. În ceea ce priveşte societatea în care trăieşte, un credincios baptist îşi demonstrează abilitatea de a lucra şi coopera spre binele societăţii, atâta timp cât nu este pus în situaţia de a-şi nega practica şi credinţa pe care o practică.
Intoleranţa religioasă a existat din toate timpurile şi va continua să existe. Rodul intoleranţei ne va deosebi în faţă cerurilor, lăsând ca Creatorul tuturor să fie judecătorul şi păstrătorul credinţei primite din partea Lui. Singura manieră de reînnoire a minţii, producătoare de roade duhovniceşti, va consta în adâncirea în studiul Scripturilor, lăsând ca Duhul Sfânt să reînnoiască minţile, ducându-ne la statura maturităţii lui Hristos.
