Există multă confuzie în ce privește origine istorică a Baptiștilor. Unii au sugerat pe Anabaptiști ca părinți a bisericii Baptiste, alții au fost împotriva acestei asumții. După citirea mai multor cărți și materiale istorice am ajuns să agreez cu ideea că Baptiști nu își au originile în Anabaptiști. Personal nu am să intru în detaliu explicări punctelor de separare între cele două denominații, însă am să las pe alții să o facă prin menționarea la o serie de articole explicative a acestui punct de vedere în limba engleză.
În primul rând vreau să aduc aminte declarația lui John Murton, unul din fondatorii adunării Baptiste de la Amsterdam din anii 1607, contemporan si tovaraș de credință cu John Smyth. În cartea cu titlul englez ”Objections Answered by Way of Dialogue” publicată în anul 1615, încearcă să se distingă de identitatea și confuzia numelui de Baptist cu cel de Anabaptist.
“Martorii nedemni a lui Cristos,…care de obicei, dar greșit numiți Anabaptiști.” (Haykin)
Fred G. Zaspel (teolog și păstor baptist) în cartea ”Baptists: Their Historical Relation to the Protestant Reformation And the Roman Catholic Church” ajunge la următoarea concluzie:
”S-a demonstrat că baptişti în America şi Marea Britanie își au originile în Puritanismul Protestant, şi conectarea lor cu Anabaptiștii este doar imaginară. Asemănări există, dar marile diferențe trebuiesc admise de asemenea. Legăturile istorice cu Anabaptiștits au fost negate continuu de Baptişti, care în acelaşi timp au susținut legături mai apropiate cu Reforma Protestantă. Anabaptismul, pe de altă parte, în mare parte, au provenit din șocul Romano-Catolic. S-a demonstrat de asemenea, că în timp ce câteva asemănările există între Baptişti de astăzi şi unele secte religioase mai vechi, niciunul dintre acestea nu au de fapt ceea ce astăzi Baptişti sunt. Și ele au ieșit din Biserica Romei, şi au fost în general sacramentaliste şi uneori chiar păgâne.” (Zaspel, 1985)
Apologeții Catolici și au ajuns să facă o distincție între Baptiști și Anabaptiști scoțând în evidența diferența începuturilor istorice. Catolicii recunosc o distanțiere între originea Baptistă care își are originea în Separatiștii bisericii Anglicane, pe când Anabaptiștii îsi au originea în reformatorii elvețieni. (Apologetics) Teologul baptist Dr. Royce Smith în expunerea Anabaptiștilor scria:
”Baptiștii nu sau identificat niciodată ca Anabaptiști pentrucă ei nu re-botezau pe cei care aveau deja botezul scriptural.” (Smith)
Jesse Barnhart, un alt teolog baptist, ajunge să înțeleagă diferența Baptistă-Anabaptistă prin studiul pe care îl face și conscluzia la care ajunge în articolul intitulat ” Anabaptists: Baptism & the Lord’s Supper.” Barnhart scrie:
” În zilele noastre sunt în jur de ¾ milion de Anabaptiști; noi nu îi cunoaștem ca Anabaptiști ci ca Mennonites, Amish, Quakers, Brethren, și alte nume. Pe când Convenția Baptistă de Sud, la fel ca și alte organizații Baptiste nu au o descendență Anabaptistă, simt că le datorăm o moștenire și din partea lor.” (Barnhart)
Este mult de citit si analizat în ce privește istoria, practica și teologia care ne desparte ca Baptiști de Anabaptiști. Trebuie făcută atenție la citire și la înțelegerea deosebirilor teologice care separă aceste doua denominații asemănătoare în nume, dar diferite in practică. În ce mă privește, în urma citiri și studiului în diferențierea celor două denominații, am ajuns la concluzia ca Baptiștii nu își au originea în Anabaptiști cu toate că sunt câteva doctrine care ne apropie.
Coram Deo! Shalom!
Works CitedApologetics, C. (n.d.). The Anabaptist and Baptist, Are They The Same Sect or Even Related ? Retrieved February 3, 2011, from Catholic Apologetics: http://www.catholicapologetics.info/apologetics/protestantism/baptist.htm
Barnhart, J. (n.d.). Anabaptists: Baptism & the Lord’s Supper. Retrieved February 3, 2011, from Acts 6:4: http://www.acts64.com/files/articles/anabaptists.html
Haykin, M. A. (n.d.). Historia ecclesiastica. Retrieved February 3, 2011, from The Andrew Fuller Center of the Southern Baptist Theological Seminary: http://www.andrewfullercenter.org/blog/2010/01/thomas-helwys-and-his-congregation-disavow-being-anabaptists/
Smith, R. (n.d.). THE ANABAPTISTS. Retrieved February 3, 2011, from Bethel Baptist Church: http://www.bethelbaptistchurchok.org/node/35
Zaspel, F. G. (1985). Baptists: Their Historical Relation to the Protestant Reformation. Retrieved February 3, 2011, from Biblical Studies: http://www.biblicalstudies.com/bstudy/ecclesiology/baptism.htm