Caius ben Obeada
Continuând lectura mesajelor fratelui Țon, am ajuns la mesajele de la şase la zece, care conţin un frumos mesaj explicativ al bunătăţii lui Dumnezeu. Fratele explică acest aspect al caracterului lui Dumnezeu cu un scop bine determinat, pe care o să ajungem să-l citim mai târziu. Deocamdată doresc să scot în evidenţă câteva gânduri pe marginea scrierilor fratelui, aducând aminte de necesitatea atenţiei la citire, de care avem nevoie în identificarea vlăstarilor străini, a unor învăţături care te pot îndepărta de miezul mesajului lui Dumnezeu, prin Cuvântul Său.
Bunătatea lui Dumnezeu
Nu există o carte a Bibliei în care să nu putem identifica bunătatea lui Dumnezeu, recunoscută în contrastul păcătoşeniei omului. Indiferent dacă este în creaţie sau în păcătoşenia poporului lui Dumnezeu, bunătatea Sa este cunoscută şi înţeleasă, ea fiind una din atributele Sale. Luând în considerare faptul că vorbim şi încercăm se descriem o perfecţiune a caracterului lui Dumnezeu, bunătatea lui Dumnezeu ne este descoperită într-o măsură egală cu restul atributelor dumnezeieşti. Atributele Domnului aduc aminte de un contrast egal al perfecţiuni în care nu putem vorbi de dragostea Sa fără să ne aducem aminte de răbdarea Sa, sau de iertare în contrast cu mânia Sa. Paginile Bibliei ne prezintă o perfecţiune a caracterului lui Dumnezeu, o perfecţiune pe care mulţi o uită, ajungând să se alipească de un atribut mai mult decât altul.
Atributele lui Dumnezeu ajung să fie înţelese cel mai bine în descrierea pe care Dumnezeu o face lui Moise. În Exod 33 ajungem la punctul în care Moise cere lui Dumnezeu să-i arate slava Sa. Moise primeşte un răspuns interesant:
„Domnul a răspuns: “Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea, şi voi chema Numele Domnului înaintea ta…”
Moise a vrut să vadă faţa lui Dumnezeu şi, totuşi, Dumnezeu se prezintă pe Sine Însuşi prin atributele Sale, prin manifestarea Dumnezeirii Sale. În Exod 34:5 ni se spune cum Dumnezeu S-a pogorât dintr-un nor şi a stat lângă Moise. Nu în faţa Sa, nu în spatele lui, ci lateral, lângă el; Moise ajunge să vadă frumuseţea lui Dumnezeu din aceiaşi perspectivă pe care şi Dumnezeu o vedea. Textul din Exod 34:6-7 devine unul dintre cele mai preţioase texte Biblice în care Dumnezeu dezvăluie 13 atribute ale Dumnezeiri. De multe ori am trecut prin grabă în citirea acestui pasaj Biblic, pierzând frumuseţea prezentării atributelor lui Dumnezeu prin însăşi cuvintele Sale. Frumuseţea textului numai evreii au putut să o vadă mai clar, datorită împiedicări de citire în evreieşte a textului, rabinii din toate timpurile aducând aminte poporului lui Dumnezeu prezentarea pe care însuşi Dumnezeu o face lui Moise.
„5. Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângă el, şi a rostit Numele Domnului.
6. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: “Domnul(1), Dumnezeu(2) este un Dumnezeu(3) plin de îndurare(4) şi milostiv(5), încet la mânie(6), plin de bunătate(7) şi credincioşie(8),
7. care Îşi ţine dragostea până în mii(9) de neamuri de oameni, iartă fărădelegea(10), răzvrătirea(11) şi păcatul(12), dar nu socoteşte(13) pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!”
8. Îndată Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat.”
Iată cele 13 atribute a lui Dumnezeu aşa cum El însuşi se face descoperit prin numele dezvăluite lui Moise (Asher, 2007):
● YHVH [1] – legământul Său păstrând o natură neschimbătoare. Un nume care identifică neschimbarea opiniilor şi o permanenţă a deciziilor Sale. Unele texte au folosit cuvântul ADONAI, care scoate în evidenţă mila lui Dumnezeu înainte ca o persoană să păcătuiască.
● YHVH [2] – repetarea numelui lui Dumnezeu în acest text scoate în evidenţă caracterul neschimbător a bunătăţii Sale, a milei lui Dumnezeu după ce o persoană păcătuieşte.
● Eil (EL) [3] – Dumnezeu, sursa vieţii, a bunătăţii Domnului de a da creaţiei conform necesităţilor ei.
● Rachum [4] – îndurare tradus în româneşte, acest nume denotă o bunătate prin care omul să nu trăiască în necaz sau prin îngrijorări.
● Chanun [5] – milostiv, în ebraică acest nume denotă mila lui Dumnezeu când omul este deja în necaz.
● Erech apayim [6] – încet la mânie.
● Rav chesed [7] – plin de bunătate, o bunătate generoasă, un termen folosit de fratele Țon.
● Rav emet [8] – credincioşie în româneşte, adevăr în ebraică.
● Notzeir chesed la’alafim [9] – dragoste până în mii, este descrierea dragostei lui Dumnezeu până în mii de generaţii.
● Nosei avon [10] – iartă fărădelegea.
● Nosei vafesha [11] – iartă răzvrătirea.
● Nosei v’chata’ah [12] – iartă păcatul.
● V’nakei [13] – care curăţă/iartă. (Ministries, 2004) Traducerea Cornilescu devine deficitară în traducerea corectă a textului, scoţând în evidenţă acest atribut a lui Dumnezeu.
Atributele lui Dumnezeu sunt perfecte şi nu se pot identifica sau clarifica în termenii unei creaţii păcătoase. Citind şi analizând cartea Genezei nu pot spune că Moise nu scoate în evidenţă bunătatea Sa, însă în opinia mea, şi a altor teologi, cartea Genezei nu are ca temă centrală bunătatea lui Dumnezeu. S-au scris multe comentarii despre această carte şi mulţi au ajuns la diferite opinii. Am să dau câteva exemple de analiză a Genezei în opinia altor teologi:
● Bruce K. Waltke scrie despre Geneza în Comentariile Vechiului Testament; “Eroul real din Geneza este Domnul, şi povestirile ei se referă la începuturi şi originea şi la viaţa comunităţii sub legământul cu Dumnezeul Israelului.” (Genesis: A Commentary. Grand Rapids: Zondervan, 2001, pg 28-29)
● Robert Lee, un teolog care a scris o analiză a fiecărei cărţi ale Bibliei, scrie despre Geneza: ”Are un mesaj distinct: Căderea omului sub toate condiţiile s-a întâlnit cu Mântuirea lui Dumnezeu… cartea începe cu Dumnezeu şi se termină cu un coşciug.” (http://www.dickbohrerbooks.com/DownloadFiles/BibleAtaGlance.pdf)
● Rabbi Julian Morgenstern Ph.D., în cartea „A Jewish interpretation of the book of Genesis”, face următoarea observaţie: ”tema centrală este selecţia lui Dumnezeu a Israelului, ca să fie martorul şi mesagerul adevărului Său şi a legilor Sale, pentru toţi oamenii pământului, şi încercarea şi pregătirea Israelului pentru această chemare sacră.”
● Bob Ekblad, de la Regent College, în predarea genezei face următoarea analiză a cărţii: ”Cartea Genezei spune istoria începutului oamenilor lui Dumnezeu şi mărturisirea oamenilor despre prezenţa misterioasa a lui Dumnezeu să creeze, salveze, să cheme şi să ghideze.”
● John Calvin, în comentariu cărţii Geneza scrie: „Scopul final al istoriei ne poartă la acest punct, că rasa umană a fost păstrată de Dumnezeu într-o aşa manieră încât a manifestat preocuparea Sa specială pentru Biserică.” (Commentaries on The Book of Genesis Vol. I Baker Books, Grand Rapids, Michigan, 2003, pg. 64)
Se pot enumera mulţi comentatori ai Bibliei şi sugestiile de studiu şi temele pe care fiecare le-a găsit în studiu şi citirea Genezei. Atenţia pe care vreau să o aduc nu este la o greşeală de interpretare, ci la o atenţie deosebită, când un teolog sau o persoană încearcă să-şi susţină punctul de vedere folosind numai anumite pasaje care să întărească punctul său de vedere. În cazul fratelui Țon, dânsul va încerca să ne facă cunoscut bunătatea lui Dumnezeu pe paginile Bibliei, întrebându-mă dacă o face într-un mod sincer de descoperire a bunătăţii Sale, sau dintr-o înţelegere revoluţionară a noilor învăţături la care a ajuns.
Alergări greşite
Scripturile aduc la cunoştinţa cititorului nu numai atributele lui Dumnezeu, a bunătăţii de care dă dovadă faţă de creaţie, ajungem dar să şi cunoaştem oameni ai lui Dumnezeu care au ajuns să fie după inima lui Dumnezeu. Întrebarea centrală este următoarea: ”aceste exemple au fost date ca exemple ale credincioşiei de care au dat dovadă, sau ca exemple de urmat?” Pare o întrebare fără fir, însă trebuie făcută o analiză şi clarificare a rolului pe care Iosif, Moise, David, Osea şi alţi copii ai Domnului le au pentru noi, urmaşii Cristosului, Fiului lui Dumnezeu. Fratele Ţon scrie:
”Dumnezeu vrea să-Și facă oameni după chipul şi asemănarea Sa, asemănare care constă înainte de toate din bunătate generoasă şi din credincioşie. Cum putem explica reuşita lui Dumnezeu în persoana lui Iosif? Dacă suntem interesaţi, să vrem să fim şi noi o excepţie ca Iosif, o reuşită a lui Dumnezeu, să studiem cu atenţie toate detaliile din experienţa personală a lui Moise – un alt succes al lui Dumnezeu – şi din istoria vieţii lui Iosif, aşa cum ne-o relatează Moise.” (Ţon, 2011)
Dacă am trăi în perioada Legii poate că am asculta la astfel de învăţături care se aseamănă, în mare măsură, cu învăţăturile prezente ale rabinilor. Ascultând o înregistrare de la o conferinţă rabinică, unul din vorbitori face următoarea observaţie: „Mesia nu a venit datorită lipsei de bunătate din partea poporului Său. Bunătatea inimilor noastre împiedică venirea Sa.” C-am acesta a fost mesajul predicii pe care a făcut-o, scoţând în relief păcătoşenia inimilor, a lipsei de umblare în bunătatea Sa, ca popor ales de Dumnezeu din veşnicii. Oare lipsa de studiu şi cercetare a exemplelor biblice ne împiedică să trăim în bunătate?
Dovada bunătăţii în viaţa copiilor lui Dumnezeu este delimitată de prezenţa roadelor Duhului Sfânt, a prezenţei Dumnezeirii. Dacă în Vechiul Testament prezenţa Duhului Sfânt era temporară, prin jertfa lui Cristos am ajuns să câştigăm o prezenţă permanentă a Duhului Sfânt, mai mult de atât, copiii jertfei lui Cristos devenind temple ale Duhului Sfânt. Prezenţa Duhului sfânt produce roadele Duhului, care sunt enumerate in Galateni 5:22-23, în care bunătatea este o una dintre ele. Transformarea unui om este roada prezenţei Duhului şi nu efectul unui efort temporal de bunătate, de urmare a unor exemple Biblice.
Copiii lui Dumnezeu, născuţi din nou datorită prezenţei Duhului Sfânt, ajung să producă roade nu datorită unui efort moral de a da dovadă de bunătate, ci datorită prezenţei Dumnezeirii într-un mod permanent în viaţa copilului lui Dumnezeu. Exemplele Vechiului Testament devin dovezi ale prezenţei lui Dumnezeu în viaţa acestor caractere care au ajuns să fie numiţi oameni după inima lui Dumnezeu. Bunătatea nu este rodul efortului de a fi ca Moise, David, Osea, sau alte personaje care au fost chemate de Dumnezeu la o lucrare deosebită. Duhul Sfânt realizează o schimbare a caracterului după chipul şi asemănarea Cristosului, care ne-a chemat la viaţă, astfel că exemplu de trăire devine Cristos şi nu David, sau Moise.
Concentrarea alergării noastre nu trebuie să fie numai intelectuală, în sensul studierii caracterelor Vechiului Testament, ci mai mult devotată părtăşiei cu Cristos care produce în mod efectiv roadele Duhului Sfânt. Cristos este ţinta şi asemănarea perfecţiuni la care Duhul Sfânt lucrează.
Cercetaţi Scripturile dragii mei fraţi şi fiţi atenţi la şoapta Duhului, care ar trebui să vă ajute să discerneţi mesajele.
Coram Deo! Shalom!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Lucrări citate
Asher, R. M. (2007). THE 13 ATTRIBUTES OF GOD’S COMPASSION. Retrieved ianuarie 23, 2011, from Gather the People: http://www.gatherthepeople.org/Downloads/13_ATTRIBUTES.pdf
Ministries, E. S. (2004). The Thirteen Attributes of God. Retrieved ianuarie 23, 2011, from El Shaddai Ministries: http://www.elshaddaiministries.us/13attributes.html
Ton, I. (2011). 06. Cartea Geneza si bunatatea lui Dumnezeu . Retrieved ianurie 23, 2011, from Iosif Ton mesaje si predici: http://iosif-ton-mesaje.eu/start/index.php?option=com_content&task=view&id=70&Itemid=36
