Nu este ușor să poți răspunde ”noilor” învățături lansate de fratele Țon frățietății evanghelice române, mai ales frăţietăţii baptiste. În general, este mult mai uşor să ataci persoana decât conţinutul învăţăturilor sale. Cu mare hărnicie în scriere, fratele deja a lansat 7 mesaje pe site-ul dânsului la adresa http://iosif-ton-mesaje.eu/start/ – ca o provocare la studiu și la o înțelegere a direcției pe care o sugerează. Citind primele 4 mesaje am observat tendințele anabaptiste la care fratele ajunge să adere, o orientare a celor pe care fratele îi citează, subliniază și susține. Având în vedere că fratele nu se explică, și nu este chiar deschis în explicarea orientările teologice, un tactician în seminarea noilor învățături, o să fie destul de greu de explicat frățietății abaterile teologice, în contextul doctrinelor baptiste. Sub pretextul necesității unei treziri spirituale a frățietății, fratele introduce învățături pe care mulți nu le-au înțeles, ajungând să se încreadă în spiritualitatea și inteligența unui om, o metodă clasică de cădere și erezie din cadrul istoriei Creștinismului.Având în vedere că tratez cu un teolog care își lansează scrierile unei audiențe ce nu este total familiarizată cu contextul istoric și dezvoltarea teologică a Creștinismului din ultimele secole, cel puțin de la Reformă la zilele noastre, devine o sarcină greoaie să ajuți frățietatea să înțeleagă contextul scrierilor și sugestiilor teologice pe care le face fratele. După o scurtă revizie a istoriei anabaptiste, a doctrinelor și practicilor care i-au identificat, cu ușurință se poate identifica linia anabaptistă a învățăturilor fratelui Țon, care se justifică a fi un baptist, cu o omitere structurală că ar face referință la anabaptiști. Însă transformarea teologică a fratelui nu se oprește aici, ajungând să facă o interjecție a experiențelor personale, sugerând o revizuire doctrinară și teologică în explicarea manifestațiilor profetice, vindecătoare și de scoatere a dracilor din zilele noastre. În acest context, asociere cu mișcarea Străjerilor aduce o nouă interpretare teologică încercând să împace orientarea Anabaptistă și Carismatică, sugerând că punctul de plecare în înțelegerea Scripturilor trebuie făcută de la Isus şi nu de la Paul.
Iosif Ton si Strajerii
Ca unul dintre cei mai mici din rândul apologeților, cu o limitare de timp în studiu și scriere, am sa încerc să scot în evidenţă câteva schimbări fundamentale în orientarea teologică a fratelui, sperând să pună pe gânduri pe mulți susținători ai persoanei lui Țon, mai mult decât a învățăturilor sale. Și ca buni credincioşiBereani, recurgem la studierea Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu la pietrele care, cu mare uşurinţă, pot fi ridicate şi îndreptate în dreptul persoanei fratelui Ţon. Este important de înțeles că scopul scrierilor pe care le fac nu sunt pentru a scoate în evidență o rătăcire sau o ridiculizare a orientării teologice la care fratele Țon a ajuns, ci să explice doctrinele și practicile baptiste, așa cum au fost lăsate de înaintașii noștri. Abaterea de la doctrinele baptiste este scopul central a răspunsurilor teologice pe care le fac, sugerând că identitatea baptistă nu mai poate fi păstrată în momentul în care teologia și practica altor denominații ajung să fie intersectate în practicile baptiste.
Baptiștii nu sunt Protestanți
Înainte de a ajunge în miezul diferențelor teologice dintre doctrinele baptiste și învățăturile teologice pe care fratele Țon a ajuns să le îmbrățișeze, aș dori sa clarific un punct important de plecare în ceea ce privește relația teologiei protestante și baptiste, a doctrinelor lui Martin Luther și influența lor în mișcarea baptistă. În câteva mesaje fratele Țon face mențiunea că greșeala observată în doctrinele baptiste este accentul care se face pe teologia Paulină, și mai puțin pe învățăturile lui Isus, ca punct de plecare în studiu teologic. Fratele ajunge să dea vina pe Martin Luther și teologia protestantă, care ar fi schimbat cumva direcția și punctul de studiu teologic evangelic, având rezultate catastrofale asupra vieții credinciosului.
Pentru că teologia baptistă ajunge să fie caracterizată a avea cumva origini sau influențe protestante, va trebui să clarificăm, în primul rând, relația istorică a baptiștilor și a Protestantismului.
1. România a ajuns să identifice Baptismul a fi neo-protestant, ca o nouă mișcare care ar fi protestat, întrebându-ne împotriva cui am ajuns să protestăm. Paul Goodwin și Bob Frazier în cartea ”Bisericile Baptiste din Toate Timpurile”, au încercat să dea definiția termenului ”protestant”, făcând următoarea precizare:
“Termenul ‘protestant’ are o varietate de sensuri şi aplicaţii. Cel dintâi a fost folosit de un grup de nobili germani care s-au opus majorităţii catolice la Dieta de la Speier în 1529. Ca răspuns la ameninţările catolicilor, minoritatea luterană a scris o declaraţie de ‘protest’ şi astfel au devenit ‘protestatari’ sau ‘protestanţi.” Prima dată deci, termenul a fost folosit într-un context secular.
În al doilea rând, există un sens real în care termenul ar putea fi restrâns la luterani. Simpatizanţii lui Martin Luther au fost cei care în secolul al 16 lea au devenit primii protestanţi.” (Goodwin, Paul & Frazier, Bob)
În baza definiției termenului de protestant, baptiștii nu s-au calificat niciodată să fie protestanți. Baptiști nu au avut împotriva cui să protesteze, având in vedere că baptiști nu s-au rupt din Biserica Catolică, așa cum au ajuns să o facă o serie de grupări care mai târziu sau identificat a fi biserici Protestante (Luterani, Presbiterieni, Metodiști, etc.).
2. Uitându-ne la istoria Baptistă ajungem la cunoștinţa faptului că au existat diferențe teologice serioase între Martin Luther și doctrinele baptiste. În 13 octombrie 1517, Luther lansează cele 95 de teze, care le pironește pe ușa bisericii catolice. Teza 49 face următoarea precizare:
„Creștinii trebuie să fie învățați că iertările papei sunt folositoare, dacă nu-și pun încrederea în ele, dar întru-totul dăunătoare, dacă prin ele își pierd teama de Dumnezeu.” (Luther)
Baptiștii nu s-au supus niciodată papei, și nu s-au supus doctrinelor catolice. Luther a susținut botezul copiilor mici, a persecutat pe evrei și chiar și pe anabaptiștii pe care în 1529 i-a condamnat la moarte. (Cloud, 2005) Ideea luterană de Sola Fide, Sola Scriptura, și Sola Gratia poate că ne unesc, însă nu ne identifică a fi una. Schimbările teologice ale lui Martin Luther nu au influențat istoria baptistă, doctrinele baptiste fiind purtate din generație în generație sub numele a diferite grupări.
3. Baptiștii nu au fost și nu s-au calificat a fi reformiști, istoria lor găsindu-și rădăcini din primele secole ale istoriei creștine. În timpul Reformei, baptiștii au trebuit să se identifice cu ideea că nu sunt niște eretici, astfel că o serie de Mărturisiri de Credință au ajuns să facă cunoscut creștinătății cine sunt, ce cred și ce practică. Din punct de vedere istoric, prima Mărturisire de Credință Baptistă a apărut la anii 1589, când Henry Barrowe şi John Greenwood, au trimis din închisoare textul primei mărturisiri de credință intitulată „O descriere veridică, după Cuvântul lui Dumnezeu, a bisericii văzute.” (Credinţa) ”Un Domn, O Credință, Un Botez” a fost mesajul baptist de la începutul istoriei bisericii creștine, înainte ca Luther și Calvin să fi ajuns la convingerea abaterilor doctrinare a bisericii catolice.
Baptiștii nu au fost și nu s-au calificat a fi protestanți, doctrinele și crezul baptist atestând o continuitate premergătoare Reformei și protestului Luteran. Am putea să nu fim de acord în ce privește originile istorie baptiste, unii sugerând ca baptiștii să-și aibe originile în separatiștii englezi. În ce mă privește, consider că istoria baptistă nu și-a găsit originea în porecla anilor 1600, ci în identitatea doctrinelor caracteristice baptiste, care au fost susținute din generație în generație, cu nume sau fără nume oficial de baptist.
Aluziile că Luther și Protestantismul ar fi influențat direcția teologică baptistă, în care Pavel a devenit punctul de plecare şi nu Isus, le găsesc a fi eronate. Baptiștii nu s-au identificat a fi protestanți și teologia protestantă nu a avut un rol în dezvoltarea doctrinelor baptiste.
Clarificări necesare referitor la Anabaptiști
Citind a doua lucrare explicativă a fratelui Țon intitulată ”Marginalizarea lui Isus din Nazaret și a învățăturii Lui”, ajungem să fim introduși la scrierile lui Stuart Murray, un anabaptist care este direct implicat în plantarea de biserici, în cadrul tradiției anabaptistă (Mennonite). Ascultând predicile și explicațiile schimbărilor doctrinare a fratelui Țon, nu pot să scap din vedere asemănările fratelui cu tradiția, practica și învățăturile anabaptiste. În primul rând. trebuie clarificat faptul că nici un anabaptist nu a scris sau explicat teologia sistematică anabaptistă, însă istoria ne revelează teologia pe care au urmat-o aceştia.
Anabaptiștii nu au fost interesați în învățăturile marilor teologi a primelor secole, studiul biblic fiind centralizat pe învățăturile Domnului Isus, doctrinele Pauline și studiul Epistolei către Romani pierzând interes în favoarea Evangheliilor, ideea de ucenicizare devenind centrală în practica anabaptistă. Pe când teologii reformei erau interesați în mântuirea personală, în doctrina și înțelegerea doctrinei păcatului, anabaptiști erau interesați în ideea umblării în Cristos, bazat pe teologia împărăției lui Dumnezeu. Ascultarea și împlinirea Cuvântului erau mai importante decât gândirea teologică cu referire la conceptul credinței.
Cercetând teologia anabaptistă, se poate observa lipsa unor termeni teologici folosiți de teologii baptiști:
· ”păcatul original” – în conceptul anabaptist acest termen nu există, bazându-se pe textul Biblic din Ezechiel 18:20 unde scrie: ”Sufletul care păcătuiește, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, și tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, și răutatea celui rău va fi peste el.” Conceptul unei ”depravări totale” este inexistent anabaptiștilor, noi nu suntem vinovați de păcatul lui Adam.
· conceptul ”ispășirii” nu este găsit în scrierile anabaptiste, ei considerându-se în opoziție cu conceptului iertării, acest act, de fapt, fiind explicat ca un act cosmic, și ar trebui acceptat ca un dar.
· ”mântuirea prin credință” este un concept ambiguu, ușor de confundat cu ”mântuirea prin fapte”. Anabaptiștii nu au o claritate a conceptului de mântuire prin har. (Friedmann)
Iată ce credeau anabaptiștii în contrast cu Reformaţii:
- Biblia – ei au fost de acord cu reformaţii în ce privește autoritatea Scripturilor, însă nu au fost de acord cu interpretarea ei. Anabaptiștii s-au concentrat pe învățăturile Domnului Isus Cristos, astfel că ”Cristocentrismul” a devenit un simbol specific Anabaptist care a afectat interpretarea Scripturilor. Ei au început totul de la Isus, interpretând totul prin El. Ei au acuzat pe reformaţi de folosirea Vechiului Testament în punerea deoparte a unor pasaje Nou Testamentale.
- Mântuirea – pe când reformaţii credeau mântuirea prin credință și iertarea păcatelor, anabaptiștii puneau accent pe o renaștere și putere de a trăi ca ucenici ai lui Isus. În conceptul anabaptist, Duhul Sfânt din credincioși îi învață să urmeze pe Cristos, să-l asculte și să se încreadă în El.
- Biserică – este unitatea ucenicilor, insistând pe o diferențiere între cei credincioși și necredincioși. Ei au refuzat botezul copiilor mici considerat a fi nebiblic. Anabaptiștii au provocat dominarea clerului, lipsa de disciplină și de constrângere în problemele de credință. Întâlnirile anabaptiste erau carismatice în formă și nestructurate, concentrați în studiul Bibliei. Se întâlneau când puteau, în case, prin păduri, la câmp, chiar și pe nave.
- Evanghelism – ei s-au înrolat în activități misionare în toată Europa. Hans Hut, un evanghelist anabaptist a călătorit mult predicând pe Cristos și plantând biserici, o caracteristică a practicilor anabaptiste. (Network, 2008)
Relația baptistă-anabaptistă este confuză, atâta timp cât unii istorici au ajuns să considere pe anabaptiști a fi înaintașii baptiștilor. Datele istorice au separat aceste două denominații, cu toate că prin nume ar fi o asemănare. Realitatea istorică a demonstrat existența unei relații precare, demonstrată în anul 1624, când bisericile baptiste din Londra au declarat anatema pe anabaptiști. Chiar și în zilele noastre relațiile baptiste cu organizațiile de anabaptiști nu au o prioritate sau asemănare de caracter și ideologie. (Melton, 1994) S-a scris mult pe acest subiect și se poate găsi cu ușurință pe internet.
Câteva clarificări la donatiști, Pelagianism și Erasmus
Citind scrierile lui Stuart Murray, și redate de fratele Țon, ajungem la impresia că Donatus, Pelegius și Erasmus să fi fost niște exemple de credință, nevinovați, care au fost tratați ca eretici pe nedrept. Cine sunt aceste personaje, și ce influență au avut în Creștinism?
Donatismul – era eroarea învăţată de Donatus, episcop de Casae Nigrae, prin care susţinea că eficacitatea sacramentelor depinde de caracterul moral al preotului. Cu alte cuvinte, dacă un preot, care era implicat într-un păcat destul de serios, avea să boteze o persoană, acel botez avea să fie considerat nul. (Murray) Donatiștii erau anabaptiști, botezând pe idea greșită că în botez cel mai important lucru nu era candidatul ci cel care boteza. Din acest motiv donatiștii și novațienii re-botezau pe oricine venea din biserica catolică, sau din alte biserici. (Vedder) Augustin a combătut mult această erezie, multe articole cu ușurință fiind găsite pe internet și în Biblioteca Vox Dei.
Pelageanismul – este o erezie care abordează natura omului. Pelagius, a cărui nume de familie era Morgan, gândea că oamenii au capacitatea de a îndeplini poruncile lui Dumnezeu prin exercitarea liberei voinţei umane, independent de slava lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, libera voinţă a unei persoane este pe de-a întregul capabilă să-L aleagă pe Dumnezeu şi/sau să facă bine, sau rău, fără ajutorul intervenţiei divine. Pelagianismul spune că firea omului este bună, la bază. Astfel, ea neagă păcatul originar, doctrina conform căreia noi am moştenit o fire păcătoasă de la Adam. El spunea că Adam şi-a făcut rău doar sieşi, când a decăzut, iar toţi descendenţii săi nu au fost afectaţi de păcatul lui Adam. Pelagius susţinea că o persoană este născută cu aceeaşi puritate şi virtuţi morale ca cele ale lui Adam, atunci când a fost făcut de Dumnezeu. El afirmă faptul că oamenii îl pot alege pe Dumnezeu prin exercitarea liberului arbitru şi a gândirii raţionale. Slava lui Dumnezeu, atunci, ar fi doar un ajutor prin care indivizii ar veni către El. (CARM) Anabaptiștii își găsesc şi ei rădăcini în învățătura lui Pelegius cu privire la păcatul original.
Erasmus – el a fost un contemporan a lui William Tyndale în ani 1466-1536, un preot catolic și un semi-pelegianist care credea că harul lui Dumnezeu pentru mântuire nu este de ajuns, efortul uman și harul Domnului mântuie pe om. În gândirea lui Erasmus, Scripturile și Tradiția sunt egale în autoritate, Tradiția fiind mai importantă decât Scriptura când apar divergențe de interpretare. Erasmus era un creștin umanist care credea că reforma este posibilă prin înlesnirea pozițiilor doctrinare și acordând o mai mare importanță învățăturilor morale ale lui Isus. De fapt, mișcarea ”emergen church” au ales modelul lui Erasmus, redefinind doctrinele, lăsând ca experiențele omului să dicteze natura și scopul credinței. (Shrum, 2007) Erasmul susținea că mesajul Scripturilor este capabil să aducă pace și armonie omenirii, o înțelegere bună mesajului Biblic creând unitate. Erasmus avea viziunea unei filozofii cristice, unde, dacă învățăm înțelepciunea lui Cristos, aceasta pot stimula pietate și armonie în tradiția umanistă. Și Erasmus era împotriva păcatului original, sugerând că omul poate practica o moralitate creștină și o dragoste față de Dumnezeu prin voința proprie. Pentru Erasmus, Cristos a venit să ne învețe cum să ne iubim și să aplicăm Evanghelia care poate să motiveze și pe alții să iubească pe Dumnezeu. (Sloos, 2008)
Punctul de plecare în studiul teologic
Este interesantă noțiunea că în ultimii 30 de ani noii teologi au ajuns să redirecționeze Creștinătatea în înțelegerea teologică, sugerând că am ajuns să ducem în eroare frățietatea datorită punctului de plecare în studiu teologic de la Paul şi nu de la Isus. Fratele Țon face următoarea afirmație:
”De la Martin Luther (1483-1546) încoace, teologia protestantă se clădește pornind de la apostolul Pavel.”
Acuzația unui mesaj greșit în educarea adunării sfinților ar trebui să cerceteze pe fiecare dintre cei care au primit chemarea să ajute frățietatea în înțelegerea Scripturilor. Câteva întrebări necesită un răspuns imediat acestei acuzări.
1. Dacă Biserica Domnului și-a pierdut punctul de plecare în învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, de ce nu am putut vedea intervenția Duhului Sfânt în istoria Bisericii lui Cristos? De ce a trebuit ca intervenția Duhului Sfânt să fie văzută numai în ultimi 30 de ani? Ce fel de Dumnezeu am ajuns să urmăm? Acuzația că Biserica Domnului să fi trăit în eroare ajunge să fie o acuzație către Capul Bisericii, care nu a fost în stare să-și protejeze turma. Trebuie să mai amintim că Cristos este capul Bisericii, în control absolut al lucrărilor de zi cu zi a adunării sfinților. În Evrei 13:5 ni se spune clar: ”Nicidecum n-am sa te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Oare am ajuns să fim părăsiți de Isus în ciuda promisiunilor pe care le-am primit din partea Sa? Nu pot percepe un astfel de Isus, și nu am ajuns să condamn pe Cristosul care a avut grijă de mine și familia mea și, mai mult de atât, și-a dat viața pentru un păcătos ca mine.
2. Învățăturile baptiste au ajuns să fie calificate drept erezii? Tot ce am știut și practicat până acum să fie o eroare direcțională? Am avut nevoie de aproape 2000 de ani ca Domnul să trezească niște teologi, să ne spună că suntem greșiți pentru că am început studiul Scripturilor de la Pavel şi nu de la Isus? Personal, astfel de declarații par a fi făcute de eretici, şi nu de oameni ai Domnului, care au ajuns să recunoască mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu, în decursul istoriei umane. Întunecimea poporului evreu nu are un echivalent în istoria Bisericii, atâta timp cât nu există un legământ între Biserica Domnului și Dumnezeu. Ar trebui mai mult de explicat la acest punct, mai ales celor care ar susține că Biserica a ajuns să înlocuiască întâietatea poporului evreu în planul Dumnezeirii.
3. Cine sunt acești teologi care au ajuns să facă descoperirea secolului? Lista este mare, totuși iată câteva nume din lista celor care au ajuns la convingerea că Creștinismul a deraiat de la învățăturile lui Isus în favoarea doctrinelor Pauline:
Rev. V.A. Holmes-Gore – “Creştinismul pe care naţiunile susțin să urmeze este de religia lui Pavel, care este capul şi aproape singurul teolog pe care Biserica îl recunoaşte. Din cauza trădării învățăturilor Învățătorului, adevărata viziunea a Creştinismului a fost așa de întunecată încât oamenii au ajuns să justifice războaie și alte răutăți, cum ar fi mâncarea de carne şi sclavia, în autoritatea Bibliei.” (Smith)
Soren Kierkegaard 1813-1855, un teolog și critic cultural care a avut o influență majoră în existențialism și teologia protestantă a secolului 20, a scris: ”Pavel atrage atenţia departe de imitarea lui Hristos şi ne îndreaptă atenţia spre moartea lui Hristos Ispășitorul. Ceea ce Martin Luther nu a realizat prin reformă chiar înaintea catolicismului, că Creștinătatea a fost degenerată de mâinile lui Pavel. Pavel a făcut din creştinism o religie a lui Pavel, şi nu a lui Hristos.” (CE)
Ernest Renan (1823-1892) un autor francez, filozof, arheolog și fondatorul religiei comparate, s-a născut într-o familie catolică, a studiat teologia catolică crezând că ar fi chemat să fie preot; mai târziu, ajungând la concluzia că nu poate accepta ortodoxismul, trecând la ”religia științei”. (Encyclopedia, 2004) În cartea Sfântul Pavel el a scris: ”Creștinismul adevărat, care va fi pentru totdeauna, vine din cuvintele Evanghelia lui Cristos şi nu din Epistolele lui Pavel. Scrierile lui Pavel au fost un pericol și o piatră ascunsă, cauza principală a defectelor teologice Creștine.”
O lista a unor autori care au scris şi dezvoltat ideea că Pavel a ajuns să inducă în eroare Creștinismul, făcând o diferențiere de mesaj și punct de plecare în studiul teologic, ar cuprinde următorii autori și teologi: Will Durant, Robert Frost, James Baldwin, Martin Buber, Kahlil Gibran, Helmut Koester, Thomas Jefferson, Jeremy Bentham, Ferdinand Christian Baur, George Bernard Shaw, Albert Schweitzer, William Wrede, Rudolf Bultman, Walter Bauer. În ce privește teologul Scot McKnight, pe care fratele Țon îl precizează aș face următoarea mențiune.
Scot McKnight ne este introdus ca un anabaptist, un teolog specializat în studiile Cristosului istoric, a Evangheliilor și a Noului Testament. McKnight este de asemenea asociat și un susţinător al mișcării ”Emerging church” (Theopedia), pe care am să o explic într-un alt mesaj. Fratele Ţon face aluzie la acest teolog, care la ajutat în înțelegerea sau redirecționarea teologică, folosind ca punct de plecare Cristosul şi nu învățăturile Pauline. Într-un articol scris pentru publicația Christianity Today din decembrie 2010, McKnight scria:
“Mulţi dintre noi au făcut o mutare de la Pavel la Isus, şi tot o mai mare tensiune rămâne printre evangelici despre cine va stabili termenii: Isus sau Pavel? Cu alte cuvinte, vom face ca centru învățătura Evangheliei și trăirea în ”împărăție”, sau în “justificarea prin credinţă?” Pe scurt, “Evanghelicii sunt confruntați cu o criză despre relaţia lui Isus cu Pavel, și în zilele noastre mulți au ajuns să-și aleagă părțile.” (McKnight, 2010)
Sunt multe de explicat referitor la teologia lui Scot McKnight, și o serie de articole ajung să explice tendințele teologice la care a ajuns să adere. Michael Horton, încercând să explice schimbările teologice, citează pe un alt susţinător al schimbări de la Pavel la Isus, şi scrie următoarele:
”Unii au ajuns să redescopere Reforma, dar cei mai mulți atrași spre Anabaptism – un alt flux care a dat formă evanghelismului american, cel puțin indirect. „În timp ce unii Protestanţi par să lase pe Isus ca Mântuitor, promovează pe Pavel ca domn și învățător,” scrie Brian McLaren în cartea A Generous Orthodoxy, “Anabaptiștii întotdeauna au interpretat pe Pavel prin Isus, şi nu invers. Pentru ei Predica de pe Munte şi cuvintele lui Isus reprezintă lucrul cel mai mare din lume. Învăţăturile lui Isus au fost standardul lor.” (Horton, 2010)
Uitându-ne la susţinătorii unei schimbări de la teologia lui Pavel la Cristos, se poate observa cu ușurință că ”tabăra” lui Isus și-a găsit susținători din rândurile teologilor musulmani, iudaici, evanghelici liberali și post-moderniști. Ceea ce ar trebui să ne atragă atenția este motivul unei astfel de tranzacții, și implicația teologică care ne este adusă, făcându-ne vinovați de o îndoctrinare Paulină, începând cu biserica primară.
4. O altă întrebare, care necesită o reflecție aparte, este cu referință la mesajul lui Cristos: cine a fost audiența Mântuitorului? Mesajul lui Cristos a fost în exclusivitate pentru poporului lui Dumnezeu, sau generalizat la toate neamurile? Cele patru Evanghelii au o audiență particulară sau poate fi generalizată, cu implicația că toți ar fi trebuit să împlinească învățătura Domnului Isus Cristos?
Dacă Domnul ne-ar fi lăsat numai mesajul celor patru Evanghelii, cu siguranță că biserica zilelor noastre ar fi avut o nuanță iudaică, iar adunările noastre ar fi păstrat tradițiile sinagogilor primelor secole. Biserica Domnului ar fi trebuit să adere la practicile Domnului Isus, adică la practicarea Legii, aşa cum și adventiștii încercă în zilele noastre. De fapt tranzacția de la ”iudaismul creștin” la adunarea sfinților este explicată de Pavel, Petru și restul apostolilor. Petru este primul care a fost chemat să meargă la casa unui netăiat împrejur cu mesajul Evangheliei, la insistența Cristosului crucificat. Realitatea mesajului Nou Testamental ne face cunoscut că Isus nu a fost înlocuit de Pavel, din contră, Pavel este folosit de Domnul în explicarea tranziției de la o mântuire a unui singur popor, la o generalizare de ispășire a tuturor neamurilor, prin jertfa Crucii.
Divergențele culturale (iudei – neamuri) ajung să separe evreii mesianici din primele secole de biserica neamurilor, o separare care persistă și în zilele noastre. Biserica Neamurilor ajunge să declare o apartenență exclusivă la mesajul Mântuitorului, pe când mesianicii ajung să fie puși deoparte ca niște străini cu infiltrații iudaice în practicile lor. Întrebarea care se pune, în ultima analiză, este: ”Mesajul Cristosului găsit în cele patru Evanghelii este un mesaj care trebuie împlinit cu literă de lege, sau este un mesaj care necesită o interpretare de context?”
5. Ce sunt Scripturile? Putem să disecăm mesajul Noului Testament astfel ca învățăturile Pauline să facă o umbră a mesajului lui Cristos? Având în vedere că nu facem analiza unei secte care, fără scrupule, ajunge să folosească texte și mesaje în afara contextului Biblic, încerc să judec cum au putut baptiștii, şi toți teologii noștri, să ignore punctul de plecare în studierea Scripturilor? Poate să existe un punct de plecare în studierea analitică a Scripturilor? Dacă Scriptura este o unitate a mesajului lui Dumnezeu, oriunde ai porni studiu ar trebui să te ducă și direcționeze la același autor și mesaj. Diferențierea pornirii studiului face referire la aplicarea învățăturilor sau la înțelegerea eronată a mesajului?
Multe întrebări vor necesita un răspuns, și fratele Țon s-a oferit să ne ajute în înțelegerea lor.
Concluzie
Este șocant să primești o acuzație punând sub semnul întrebării tot ce ai învățat și auzit, într-o analiză finală întrebându-te dacă ești mântuit sau nu. Prezența Duhului Sfânt a fost cu adevărat în viața mea, sau invenția minții mele a creat o iluzie a Celui care ne-a promis că ne va transforma în temple a Duhului Sfânt. În fața acestor acuzații am ajuns să mă cercetez, să-mi prostern genunchii în fața Celui care ne-a promis că nu ne va abandona niciodată. Învățăturile din ultimi 30 de ani au o validitate scripturală, sau este doar un vânt în care puterile văzduhului ajung să influențeze pe unii la o exclusivitate de mesaj și trăire?
Coram Deo! Shalom!
Lucrări citate
CARM. (fără an). Pelegianismul. Preluat pe ianuarie 10, 2011, de pe Biblioteca Vox Dei: http://www.voxdeibaptist.org/Pelegianismul.htm
CE, Y. b. (fără an). Statements about Paul by Prominent Theologians and Bible Scholars. Preluat pe ianuarie 2, 2011, de pe Yeshua before 30 CE: http://30ce.com/paulstatements.htm
Cloud, D. (2005, July 11). THE PROTESTANT PERSECUTIONS . Preluat pe ianuarie 2, 2011, de pe Way of Life Literature: http://www.wayoflife.org/database/protestantpersecutions.html
Credinta, M. d. (fără an). O mărturisire adevărată, 1596. Preluat pe ianuarie 2, 2011, de pe Biblioteca Vox Dei: http://www.voxdeibaptist.org/1596_Confesiune_adevarata.htm
Encyclopedia. (2004). Ernest Renan. Preluat pe ianurie 2, 2011, de pe Encyclopedia.com: http://www.encyclopedia.com/topic/Ernest_Renan.aspx
Friedmann, R. (fără an). Anabaptist Theology. Preluat pe ianuarie 10, 2011, de pe Anabaptist Church Org: http://www.anabaptistchurch.org/anabaptist_theology.htm
Goodwin, Paul & Frazier, Bob. (fără an). Biserici Baptiste din Toate Timpurile . Preluat pe ianuarie 2010, de pe Biblioteca Vox Dei: http://www.voxdeibaptist.org/bapt_toate_timpurile02.htm
Horton, M. (2010, December). Jesus vs Paul? . Preluat pe ianuarie 4, 2011, de pe White Horse Inn Blog: http://www.whitehorseinn.org/blog/2010/12/14/jesus-vs-paul/
Luther, M. (fără an). Cele 95 de teze. Preluat pe ianuarie 02, 2010, de pe Wikipedia: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cele_95_de_teze
McKnight, S. (2010, December). Jesus vs. Paul. Preluat pe ianuarie 4, 2011, de pe Christianity Today: http://www.christianitytoday.com/ct/2010/december/9.25.html
Melton, J. (1994). “Baptists”, Encyclopedia of American Religions.
Mennonite. (fără an). Stuart Murray. Preluat pe ianuarie 9, 2010, de pe Mennonite Publishing Network: http://store.mpn.net/contributorinfo.cfm?ContribID=797
Murray, S. (fără an). Erezii. Preluat pe ianuarie 10, 2011, de pe Vox Dei Ministries: http://www.voxdeibaptist.org/erezi.htm
Network, A. (2008, February 28). What did Anabaptists believe? Preluat pe ianuarie 10, 2011, de pe The Anabaptist Network: http://www.anabaptistnetwork.com/node/6
Shrum, K. (2007, May 06). Erasmus and the Emergent Church . Preluat pe ianuerie 10, 2011, de pe http://kevin-shrum.blogspot.com/2007/03/erasmus-and-emergent-church_06.html
Sloos, W. (2008, April 28). Separated by the Scriptures: Erasmus’ and Luther’s . Preluat pe ianuerie 11, 2011, de pe Zimbio: http://www.zimbio.com/member/wsloos/articles/1317960/Separated+Scriptures+Erasmus+Luther+Opposing
Smith, A. (fără an). The Anti-Christ Paul. Preluat pe ianuarie 2, 2011, de pe http://www.answering-christianity.com/abdullah_smith/anti_christ_paul_1.htm
Theopedia. (fără an). Scot McKnight. Preluat pe ianuarie 4, 2011, de pe Theopedia: http://www.theopedia.com/Scot_McKnight
Vedder, H. C. (fără an). A History of the Baptist. Preluat pe ianuerie 10, 2011, de pe The Reformed Reader: http://www.reformedreader.org/history/vedder/ch05.htm
