Pentru prima dată în peste şapte ani de la apariţia Publicaţiei de Apologetică Baptistă, schimbările teologice ale fratelui Ţon m-au tulburat în aşa măsură încât a trebuit să aştept să se liniştească atmosfera spiritualităţii evanghelice, ştiind că, după un cutremur aşa de mare, o să fie şi altele mai mici care vor continua să aducă tulburare. Unii s-au pronunţat imediat împotriva lui Ţon fără să fi cunoscut sau să înţeleagă natura schimbării teologice. Unii au sărit la arme, atacând persoana Ţon, fără să fi luat în considerare contribuţia pe care a făcut-o baptiştilor după revoluţie. Alţii l-au atacat datorită noii apartenenţe la mişcarea „carismatică” Străjerii. Ţon justifică alianţa sa cu Străjerii, în urma schimbării teologice care s-ar fi dezvoltat sub ochii tuturor, pe care prea puţini au înţeles-o sau priceput-o. Baptişti, Penticostali, Creştini după Evanghelie, teologi, pastori şi oameni de rând, şi-au spus cu toţi cuvântul.
Am citit zeci de mesaje pe multe site-uri, unii scriind cu bun simţ, alţii cu răutate, alţii s-au simţit că trebuiau să întărească ideile altora, pe când mulţi au rămas în tăcere, întrebându-se noi cu cine suntem, şi cu cine rămânem. În astfel de timpuri, cunoaşterea Scripturilor şi a doctrinelor te ajută să rămâi pe picioare. În urma şocului primit am să încerc să fac o scurtă analiză a problemelor care Ţon a reuşit să le ridice.
Un Vacuum spiritual
După revoluţie, multe schimbării au avut loc pe plaiurile României, în special în bisericile Baptiste. În primul rând, ne-am trezit că nu avem destui slujitori, Seminarul de la Bucureşti dădea semne de neputinţă în urma unui aşa mare val de doritori în slujirea Adunărilor Baptiste. Fratele Ţon, recunoscând neputinţele educative teologice a baptiştilor români de dinainte de revoluţie, începe o pregătire materială şi spirituală în eventualitatea căderii Comunismului, aşa cum avea să se întâmple mai târziu în Polonia. Pregătit de Domnul pentru această eventualitate, imediat după revoluţie Ţon se reîntoarce în ţară introducând o serie de studii pregătitoare noilor slujitori şi misionari, concomitent sugerând înfiinţarea unei noi catedre de pregătire teologică la Oradea, punând în mişcare o serie de resurse financiare şi intelectuale care să ajute la înfiinţarea Institutul Biblic Emanuel Oradea.
Două stipulaţii au ajutat la recrutarea unui număr mare de doritori de slujire: lipsa de locuri de muncă imediat după revoluţie, şi apariţia sponsorizărilor externe pentru încurajarea misiunilor baptiste în rândurile poporului român. Aceste stipulaţii externe au influenţat direcţia bisericii într-o măsură ireparabilă. Astfel, s-a observat apariţia unor caractere care tânjeau la întâietate, la ocuparea amvoanelor Bisericilor Baptiste. Printre aceşti oameni s-au putut observa următoarele caractere:
a. Apariţia doritorilor de slujire. Aici se numără oamenii fără chemare, care au ajuns să sufoce spiritualitatea adunării sfinţilor. Două categorii de oameni au ajuns să fie identificaţi la această categorie: intelectuali şi indivizi mediocri. Intelectuali au tânjit după doctorate, profitând de necesitatea umplerii unui vid intelectual teologic baptist. Mediocrii s-au mulţumit cu un post de păstorire, care să le asigure pâinea cea de toate zilele, fără să transpire prea mult pentru efortul predicării duminicale.
b. Apariţia revoluţionarilor. Aceştia au simţit că adunarea sfinţilor este adormită şi că ar fi necesar o trezire, care să producă o creştere numerică a adunării sfinţilor. Aceştia au ajuns să refuze o coordonare a unor eforturi comune de analiză şi îndreptare a direcţie baptiste, considerând că independenţa bisericii locale o sa le asigure o independenţă de plănuire şi adaptare la o direcţie pe care au întrevăzut-o a fi necesară. Unii au reuşit să mărească numeric bisericile, transformând adunările într-un cenaclu de tip Adrian Păunescu, unde starea emoţională şi de bine devin mai importante decât stadiu spiritual şi de creştere personală; programele devenind un spectacol al posibilităţilor artistice Baptiste, unde o serie de străini au ajuns să se perinde la amvoanele acestor bisericii.
c. Apariţia extremiştilor. Datorită lipsei de viaţă spirituală, unii au ajuns să revoluţioneze gândirea şi practica Baptistă, ajungând să introducă doctrine noi în rândul bisericilor Baptiste. Unii au făcut-o cu mai multă educaţie teologică, pe când alţii cu mai puţin; ne-am trezit cu extremişti care ajung să rupă bisericile Baptiste. Unii merg pe premiza că ajunşi în cer nu o să fim întrebaţi dacă ai fost baptist sau nu, ci întrebarea centrală o sa fie dacă ai fost copil al Domnului. Unii au sugerat că Biserica este o invenţie umana, adunările de casa fiind adevărata părtășie. Unii ajung să sugereze o revoluţionare de practică, ajungând să împrumute practici şi doctrine care să-i identifice a fi bapti-costali. Aceşti lideri ajung să sugereze ruperea din Cult, devenind independenţi.
d. Apariţia profeţilor falşi. Aceştia au fost cu noi din toate timpurile, însă istoria baptistă română fiind scurtă, nu am avut ocazia să simţim intervenţia acestor profeţi, aşa cum am ajuns să o simţim în zilele noastre. Aceştia ajung să-i întreacă pe extremişti, sugerând primirea unor mesaje speciale din partea Domnului. În această categorie aş sugera apariţia Străjerilor. Apariţia profeţiilor şi făcătorilor de minuni a ajuns să fie o extremă străină doctrinelor şi principiilor de trăire în sfinţenie a Baptiştilor. Schimbarea teologica a fratelui Ţon a produs o cutremurare a baptiştilor, mulţi dintre noi punându-ne întrebare cum s-a ajuns la acest pas, ajungând să ne fie frică de o alunecare pe pârtia carismatică, ajungând să fim martori naşterii baptismului carismatic în Romania.
Vacuumul spiritual produs în România, după revoluţie, a ajuns să sufoce spiritualitatea adunărilor, creând un stadiu în care apariţia acestor caractere a fost acceptabilă. Unii, care au tins după studii superioare teologice au ajuns să-şi părăsească biserica pentru studii superioare, lăsând adunarea în mâna unor amatori care nu îşi doreau altceva decât o poziţie respectabilă în Biserică. Fiecare din caracterele enumerate au produs un stadiu de anemie spirituală, un prieten drag sugerându-mi că biserica a ajuns să fie analfabetă din punct de vedere biblic, în ciuda tuturor cărţilor şi literaturii teologice tipărite. Ultimii 5 ani au ajuns să dea un semnal de alarmă unora dintre noi, incapacitaţi de a putea face altceva decât de a avertiza în nenumărate rânduri direcţia periculoasă pe care adunarea sfinţilor a ajuns să o îmbrăţişeze.
Preocupările Liderilor Baptişti
În ultimi ani frățietatea Baptistă Română ajunge la cunoștința existenței unor probleme între București și Oradea, existenţa unor diferențe de opinie care ajung să fure timpul și energiile liderilor baptiști. Incapacitați de găsirea unor soluții benefice, o ruptură evidentă s-a putut vedea între taberele teologice reprezentate prin București și Oradea, Oradea ajungând să primească o etichetă conservativă, pe când Bucureștiul una liberală. Efectul ruperii ideologice dintre Oradea și București ajungând să aibe niște efecte catastrofale unității baptiste, multe biserici fiind izolate datorită indeciziei asupra apartenenței la o tabără sau alta.
Indecizia unei apartenențe ideologice cu Bucureștiul sau Oradea a pus unele biserici în fața incapacității de invitare a unor lideri români cu scopul susținerii unor programe de evanghelizare sau educare doctrinară. Astfel au apărut conferințele și conferențiarii, bisericile deschizând ușile tuturor celor care ar fi acceptat invitația de susținere a unui curs educativ creștin. Au fost biserici care au primit un refuz categoric de predicare din partea unor lideri care are fi trebuit sa împartă amvonul cu unul din tabăra opusă. Aceste anomalii au înstrăinat biserica de liderii Cultului Baptist, fiind puse în fața unor decizii care au deschis poarta la tot felul de învățături străine baptiștilor Români.
În aceste circumstanțe îl găsim și pe fratele Țon, mergând din localitate în alta, de la o biserică la alta, de la Baptiști la Penticostali la Creștini după Evanghelie, predicând și învățând unde i s-a deschis uşa. Spre surprinderea tuturor, neobservat și neînțeles de mulți, fratele Iosif Țon introduce idei noi în cadrul doctrinelor baptiste clasice. Sub ochii unor păstori mediocrii, necunoscători ai doctrinelor baptiste, fratele Iosif Țon începe o lucrare de ucenicizare, prin care ochii nepăsători a unor păstori și presbiteri care ar fi trebuit să apere turma, ajung să fie orbiți de numele și capacitățile teologice a fratelui Țon.
Luați prin surprindere de schimbările și atitudinea fratelui Țon față de baptiști, Uniunea Baptistă ajunge să ia niște decizii care, în mod efectiv, nu au nici un efect asupra persoanei lui Ţon. Marginalizat și pus deoparte de mulți ani de liderii Oradei, activitățile lui Țon au ajuns să fie cunoscute nu de vlăstarii baptiștilor, ci de rădăcinile baptiste, pericolul înstrăinării doctrinelor baptiste, având niște efecte mult mai mari decât Oradea și Bucureștiul ar încerca să contracareze. Fratele Țon abandonat de liderii Baptiști, a ajuns la rădăcinile baptiste, astfel că o serie de frați și surori ajung să se atașeze fratelui Țon datorită atacului la persoană şi nu la teologia și învățătura străină adusă bisericii.
Puțini au ajuns să recunoască focul străin adus bisericii, pentru că fratele Țon s-a prezentat adunării ca un copil al Domnului care, în mod direct, a primit mesajele necesare bisericii Domnului. În toiul focului aprins, și susținut de mișcarea Străjerilor, Țon ajunge să fie văzut ca o victimă şi nu ca unul care a adus un foc străin, ca unul care a ignorat istoria și învățăturile baptiste a înaintașilor noștri. Atacul la persoana lui Iosif Țon a determinat pe mulți să se declare împotriva liderilor baptiști, susținând o alianță cu cel care, pe nedrept, ar fi fost atacat, din unul care abuzează în unul care este abuzat.
Probleme Teologice Baptiste
Având în vedere că nu am fost și nu sunt interesat în aruncarea unei pietre la adresa persoanei lui Țon, ca apologet am fost și sunt interesat în apărarea doctrinelor baptiste, așa cum au fost lăsate de înaintașii noștri. În primul rând, trebuie clarificat faptul că principiile Biblice ne învață să fim vigilenți și studioși ca și frații bisericii din Berea, care cercetau Scripturile să verifice validitatea mesajului apostolului Pavel. Nu același lucru se poate spune și de bisericile unde Țon ajunge să predice, astfel că schimbarea teologică a fratelui Țon trece neobservată de ani de zile, așa cum ne atrage atenția însuși fratele Iosif.
Uitându-ne la istoria batistă, se poate observa faptul că există opinii teologice care despart frățietatea, însă nu o rupe și nu o înstrăinează de practicile și doctrinele înaintașilor noștri. Problema Calvinismului și a Arminianismului ar fi una din doctrinele care sunt oponente, și totuși Baptismul nu a rămas să fie identificat de o poziție sau alta. Sunt opinii teologice care au existat și la care unii au aderat, însă fără un ultimat de credință, care să fi ajuns la disciplinare și expulzare din biserica baptistă. Am să încerc să explic câteva lucruri de care Țon a fost acuzat și care necesită o clarificare nu din partea mea ci din partea liderilor bisericilor din care faceți parte:
Baptismul Carismatic – până la Țon nu am cunoscut pe nimeni să se identifice a fi vreun baptist carismatic în România, cu toate că am cunoscut baptiști cu nuanțe carismatice. În ani 1970 un grup mare de credincioși a Bisericii Baptiste Nr. 1 din Constanța au fost expulzați datorită existenței unui grup de rugăciune pentru trezire spirituală a bisericii, care ajung să vorbească în limbi și să fie martori la niște vindecării. O parte din acești baptiști sunt forțați să meargă la biserica Penticostală, numărul baptiștilor fiind mai mare ca numărul fraților penticostali. Astfel de treziri au existat și vor continua să existe, totuși, identificare pe care fratele Țon ajunge să o folosească nu are o validitate istorică baptistă. Faptul că sunt biserici care ajung să se identifice a fi carismatice nu înseamnă că Baptismul a fost și va trebui să fie de nuanță carismatică.
Pericolul identității este creat de definiția care a fost aleasă în descrierea conceptului de carismatic. Fratele Țon face următoarea analogie și descripție a cuvântului carismatic:
„Cuvântul „carismatic” vine de la cuvântul grecesc harismata, folosit de apostolul Pavel în introducerea la discuția lui extinsă despre darurile Duhului Sfânt din 1 Corinteni 12-14:”
Ceea ce fratele Țon intenționează să folosească ca o identitate doctrinară nu este aceeași cu ceea ce acest cuvânt ajunge să denote în zilele noastre. John F. MacArthur, Jr., într-un studiu referitor la carismatici, punea întrebarea dacă se poate defini doctrina carismatica, la care el spunea că nu se poate datorită faptului că „implică pe Penticostali, Baptiști, Metodiști, Luterani, Episcopali, Presbiterieni, Catolici, pe toți și toată lumea.” (1) Implicarea fratelui Țon în mișcarea Străjerii se pare că își are rolul într-o clarificare a doctrinelor la care această mișcare aderă. Folosirea cuvântului carismatic pe paginile Bibliei și identificarea carismatică sunt două definiții aparte.
Distincția teologică carismatică este văzută în înțelegerea a două doctrine. Prima distincție teologică este în darurile carismatice ale Duhului Sfânt, cum ar fi vorbirea în limbi, profeția și minunea vindecărilor, care ar fi existente și în zilele noastre. A doua distincție ar fi în botezul Duhului Sfânt, care este separat de nașterea din nou și de botezul cu apă (2). Distincția doctrinară baptistă poate fi observată cu ușurință atunci când o definiție actuală a teologiei carismatice este cunoscută. Țon ajunge să se depărteze de doctrinele baptiste prin simpla aderare la noile învățături carismatice care, într-un mod confuz, ajung să fie infiltrate în mintea omului de rând, fără o bază doctrinară baptistă. Așteptând clarificările doctrinare ale Străjerilor, ne rămâne de înțeles că prin definiție carismaticii baptiști români au ajuns să adere la doctrinele prin care se identifică carismaticii.
MacArthur scria:
”Carismaticii, așa ca și evreii timpului lui Pavel, erau niște zeloși fără cunoștință. Entuziaști fără o iluminare. Ei de obicei îmbrățișau adevărul fără cunoștință, și fără să gândească. Unii au ajuns să declare că Dumnezeu a dat darul limbilor neînțelese ca să umilească mândria omului intelectual.” (3)
Baptismul carismatic este o alunecare de la principiile baptiste istorice, a învățăturilor înaintașilor noștri, introduse în sânul adunării sfinților să corodeze doctrinele și practicile baptiste. În libertatea de exprimare existentă într-o lume democratică, declarația fratelui Țon nu face altceva decât să ne ajute să-l identificăm și să facem cunoscut un detașament total față de astfel de învățături străine Baptismului istoric. De fapt, este vina noastră, a celor care am fost chemați să apărăm și să facem cunoscut doctrinele baptiste, că suntem luaţi prin surprindere datorită nevegherii. Avem mult de lucru la acest capitol în următoarele lunii, să facem cunoscut frățietății cine sunt Baptiștii si ce reprezintă Carismaticii zilelor noastre.
Cesaționismul – problema Cesaționismului mi se pare o problemă artificială în contextul argumentării că fratele Țon a schimbat cumva orientarea baptistă. Într-un mod destul de clar, fratele Țon a explicat de ce nu este un Cesaționist, punând accent pe faptul că Duhul Sfânt nu poate fi limitat la ceea ce noi vrem să credem sau accepta. De fapt, doctrina Cesaționismul ajunge să atragă mai mulți simpatizanți, o serie de frați fiind confruntați cu idea că baptiștii nu mai cred în puterea Duhului Sfânt, și că minunile nu ar mai exista.
Ceea ce a deranjat pe unii teologi nu este argumentul împotriva Cesaționismului, ci uzarea acestei învățături ca să identifice pe Baptiști. Șocul primit prin acuzarea baptiștilor a fi Cesaționişti a ridicat valuri de indignare chiar și din partea Penticostalilor, care nici nu erau la cunoștința acestei învățături, să nu mai menționez șocul baptiștilor care în fiecare zi sunt pe genunchi în fața Domnului să ceară tot felul de minuni zilnice. Manipularea acestei învățături mi s-a părut josnică, încercând să atragă simpatizanți, ascunzând adevărata schimbare teologică care avea să fie revelată mai târziu.
Evanghelia lui Isus sau a lui Pavel? – aici ajungem să mergem pe un teren extrem de periculos și care trebuie analizat și explicat cu mare atenție. Vărul Daniel Branzei a început să explice inexistența unui astfel de argument într-un articol găsit pe site-ul dânsului (4). În primul rând, trebuie să clarific că nu voi încerca să explic în totalitate acest concept, lăsând pe alții să o facă, însă fratele Țon ajunge să facă aluzie la o diferențiere între Pavel și Isus când face afirmația următoare:
„Nu-ți faci din Pavel centru gândirii, faci din Isus. NU este o contradicție între Pavel și Isus. Când pleci de la Pavel primești o altă perspectivă decât dacă pornești de la Isus. Primești o altă teologie din învățăturile lui Isus.”
La prima vedere nu se poate observa nici o diferențiere sau abatere de la doctrinele baptiste, până la punctul în care fratele Țon face aluzie la pericolul învățăturii lui Pavel, ca punct de plecare în educația teologică. Ideea unei diferențieri teologice între Pavel și Isus nu este nouă și, s-a putut vedea atât din partea teologilor musulmani, care susțin că Pavel a corupt mesajul lui Isus, până la teologi creștini care au susținut că Pavel a adus o erezie la învățăturile lăsate de Isus. Teologul Ernest Renan spunea despre Pavel următoarele:
„Creștinismul adevărat, care va fi pentru totdeauna, vine din cuvintele Evanghelie lui Cristos şi nu din Epistolele lui Pavel. Scrierile lui Pavel au fost un pericol și o piatră ascunsă, cauza principală a defectelor teologice Creștine.”
Teologul Walter Bauer, care a scris cartea Orthodoxy and Heresy in Earliest Christianity, scrie:
„Dacă cineva ar fi fost lăsat să vorbească deschis despre Apostolul Pavel, el a fost cel mai mare eretic a perioadei apostolice.” (5)
Țon nu vine cu o idee revoluționară referitor la diferențierea teologică dintre Isus și Pavel, însă într-un mod subtil ajunge să facă o diferențiere de mesaj. Diferențierea mesajului lui Isus la Împărăția lui Dumnezeu și a mesajului lui Pavel la Justificarea prin har au fost teme de dezbatere între mulți teologi din era modernă. Pericolul acestor dezbateri sunt în urechile celor fără o educație teologică precum cei ce ar părea să fie puși să aleagă între Isus și Pavel.
În ce privește pe Țon, el explică schimbările teologice în baza unei percepții, că mesajul lui Isus este esențial intrării în Împărăția lui Dumnezeu, astfel că o persoană se poate lipsi total de mesajul Epistolelor, cuvintele Domnului Isus fiind îndeajuns. Întrebarea principală rămâne în explicarea textului din 1 Timotei 3:16 unde scrie:
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
Dacă mesajul apostolului Pavel a fost așa de periculos înțelegerii teologice a lui Isus, de ce Duhul Sfânt a lăsat ca mesajul apostolului să fie inclus în Scripturi? Cum a putut Duhul Sfânt să lase un mesaj periculos să umple inimile și mințile copiilor lui Dumnezeu? Eliminarea mesajului lui Pavel și aplicarea doar a mesajului lui Cristos, ajunge să justifice accentul principal pe ceea ce Carismaticii susțin în concentrarea totală din minunile Domnului Isus, și în mod deosebit în scoaterea dracilor, care ne duce la o altă doctrină pe care Țon o împărtășește.
Baptismul nu a diferențiat și nu a propus două Evanghelii. Plecarea teologică de la Pavel, sau de la Isus, ar trebui să direcționeze omul la aceiași țintă, adică la Isus. Modul artificial de susținere că un credincios ar fi putut ajunge la o concluzie eronată studiind numai pe Pavel, nu este nouă, chiar și teologii musulmani susținând o astfel de idee, împreună cu rabinii iudaici şi câțiva din teologii liberali moderni. Mărturisirea de Credință Baptistă face următoarea afirmație:
„Sfânta Scriptură este singura normă suficientă, sigură şi infailibilă a cunoştinţei, credinţei si ascultării mântuitoare, deşi lumina naturii şi lucrarea creaţiei şi providenţa manifestă în ele însele într-atât de mult bunătatea, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu, încât omul să nu se poată scuza în nici un fel; totuşi, acestea nu sunt suficiente pentru a da cunoştinţa lui Dumnezeu şi a voii Lui, care este necesară pentru mântuire. Aşadar, Dumnezeu a găsit cu cale să se descopere în diferite vremuri şi moduri, şi să îşi declare voia Lui bisericii; şi apoi pentru a păstra mai bine şi a propaga mai bine adevărul, şi pentru o înrădăcinare mai sigură a bisericii împotriva ispitelor firii, şi a răutăţii lui Satan şi a lumii, a ales să pună cuvântul Lui într-o formă scrisă; lucru care a făcut ca Sfintele Scripturi să fie necesare, pentru că acum Dumnezeu nu se mai descoperă oamenilor la fel cum o făcea in trecut.” (6)
Creștinul posedat de demoni – este o învățătură străină, o altă abatere de la doctrinele Baptiste. Dacă ne-am uita numai la Evanghelii, cu ușurință am putea observa puterea Dumnezeiască a lui Isus manifestată prin puterea eliberării de draci. Învățătura dracilor nu este un subiect abordat cu ușurință de la amvoanele bisericilor baptiste. În abordarea perspectivei că un copil al Domnului poate fi posedat de duhuri demonice, Țon introducea ideea că fiecare păcate sunt produsul duhurilor de păcate. În alte cuvinte, un credincios care minte este posedat de duhul minciunii, un om lacom este posedat de duhul lăcomiei. La prima vedere pare să fie o idee destul de acceptată în biserica Domnului, atâta timp cât aceste duhuri nu au ocupat inima copilului lui Dumnezeu.
Dacă fiecare copil al lui Dumnezeu care scapă o minciună este posedat de duhul minciunii, biserica lui Cristos ar fi plină de demoni, pentru că realitatea Scripturilor dictează un adevăr unic, omul nu este perfect, și prospectiva păcatului este la fiecare pas. Un copil al Domnului, care devine templul Duhului Sfânt, poate să fie posedat de duhuri? – este o întrebare vitală înțelegerii acestei învățături lansată de fratele Țon. Baptismul spune că nu este posibil ca un copil al Domnului să fie părăsit în mâinile demonilor. Mărturisirea de Credință la capitolul doctrinei Înfierii face următoarea afirmație:
”Toţi aceia care sunt justificați, primesc de la Dumnezeu dreptul, de dragul singurului Lui Fiu Isus Cristos, de a fi părtași harului înfierii, prin care intră în numărul, şi se bucură de privilegiile şi de libertăţile caracteristice copiilor lui Dumnezeu, sunt pecetluiţi cu numele Lui, primesc duhul înfierii, au acces la tronul harului cu îndrăzneală, au dreptul de a striga Abba, Tată, sunt miluiţi, păziţi, li se poarta de grijă, şi sunt păstraţi de El ca de un Tată, niciodată nu sunt alungaţi, ci sunt pecetluiţi pentru ziua mântuirii, şi moştenesc promisiunile ca şi moştenitori ai mântuirii veşnice.”(7)
Moștenitorii veșniciei nu pot fi abandonați în mâna duhurilor demonice, este învățătura baptistă. Țon, în mod deliberat vine cu o învățătură care nu își găsește paralele în doctrinele baptiste. Păstorii adunărilor noastre vor trebui să abordeze mult mai serios doctrinele baptiste, să educe copiii Domnului din bisericile noastre.
Rolul minunilor în viața lui Cristos – devine un subiect important de descifrat, nu în sensul că ar fi vorba de un secret, ci în necesitatea înțelegerii legitimării identității lui Cristos și a mesajului, fratele Țon ajunge să identifice minunile lui Cristos ca o necesitate de practică a copiilor lui Dumnezeu, susținând că practicile Străjerilor sunt o practică biblică, atâta timp cât Străjerii sunt imitatori a lui Cristos. În învățătura teologilor baptiști minunile au legitimat existența puterii lui Dumnezeu, Cristos ajungând să fie recunoscut ca venind din partea lui Dumnezeu. Biserica primară nu a practicat facerea de minuni ca un act al imitării lui Cristos, Țon susținând că biserică primară a pierdut mesajul central al lui Cristos. Aici revenim, ca într-un viciu periculos, la locul în care mesajul lui Pavel ar fi influențat direcția greșită a bisericii primare.
Concluzii
Atacul persoanei lui Țon este greșită, atâta timp cât nu avem de luptat împotriva cărnii ci împotriva duhurilor așa cum ne spune Pavel:
„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12)
Țon aduce o trezire la realitatea vieții bisericilor zilelor noastre, la existența unor lideri fără cunoștința Cuvântului, unde practica bisericii din Berea să fie pierdută. Pericolul schimbărilor teologice nu sunt în persoana lui Țon ci a potențialului ca mulți din bisericile noastre să alunece pe calea pierzării, așa cum femeile secolului opt dărâmau scările pe care preoții le foloseau să distrugă icoanele ridicate, și care au ajuns să ducă pe mulți la idolatrie. O credință care nu își are temelia în Cuvântul lui Dumnezeu, ci în simțăminte și emoții, este o credință trecătoare.
Baptismul nu este o credință a sentimentelor, ci o teologie bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Totalitatea fiecărui cuvânt și virgulă ne-au dat viață la inițiativa lui Dumnezeu care ne-a chemat din veșnicii. Minunile Străjerilor și vorbirea în limbi nu vor putea aduce pe nimeni la Cristos atâta timp cât Dumnezeu nu ia inițiativa chemării, așa cum Pavel spune Efesenilor. Încă nu cunoaștem teologia Străjerilor, atâta timp cât Țon va trebui să ajute această mișcare. Biserica Baptistă va trebui să se întoarcă la doctrine, să părăsească evanghelia socială care place urechilor. Perpetuarea Evangheliei a fost lăsată pe umerii copiilor lui Dumnezeu, care sub puterea și prezența Duhului Sfânt, din generație în generație, au perpetuat mesajul Cristosului crucificat.
——————————————————————————–
Note de subsol
- Charismatic Chaos – Part 1 – http://www.biblebb.com/files/MAC/CHAOS1.HTM
- Charismatic – Definition – http://www.wordiq.com/definition/Charismatic
- Ibid 1
- Evanghelia lui Isus sau Evanghelia lui Pavel ? – http://barzilaiendan.wordpress.com/2010/12/13/evanghelia-lui-isus-sau-evanghelia-lui-pavel/
- Statements about Paul by Prominent Theologians and Bible Scholars – http://30ce.com/paulstatements.htm
- Marturisirea Baptista de la Londra din 1689 – http://www.voxdeibaptist.org/1689_londra.htm
- Ibid 6
