Baptist Midrash

Dr. Caius Obeada

Pe ziua de azi o sa scriu o scurta povestioara de Allen Klein, despre o vrabie care decide sa nu zboare spre sud pe timpul iernii. O vrabie mai încăpățânată, sa decis sa stea in nord pes

te iarna. Totul a mers bine pana cân

d într-o zi temperatura a fost așa de joasa, ca pe aripile vrabiei au început sa apară gheata. Încercând sa se încălzească prin zbor, penele aripilor se îngreunează, gheata imobilizând micile aripi. Din zbor, vrabia înghețată cada intr-un grajd de vaci.

Căzută in grajd, cu aripile înghețate, vrabia se pregătea sa moara. Cu uimire, vede o vaca care se apropie din curiozitate spre ea, se întoarce si se trezește cu o balega pe cap. La început a crezut ca asta ia fost soarta, însă spre surprinderea ei, vrabia a început sa se încălzească in balega, si aripile au început sa se dezghețe. Scufundata in balega, era fericita ca încă mai trăiește. De bucurie, vrabia a început sa cânte.

După câteva ciripituri, o pisica aude vrabia. Începe sa o caute si o găsește scufundata in balega. Pisica începe sa ajute vrabia sa iasă din balega. Vrabia bucuroasa ca este ajutata, își face elen sa iasă cat mai repede. Odată ce vrabia a ieșit din balega, pisica o mănâncă, bucuroasa de masa neplănuită pe gust de pasare.

Este o poveste scurta la care unii s-ar întreba ce pot învăța. Totuși, autorul scrie 3 învățături din aceasta povestioara:

1. Nu toți care își aruncă gunoaiele pe tine iți sunt si dușmani.
2. Nu toți care te scoate din gunoaie iți sunt si prieteni.
3. Daca ești fericit si încălzit in gunoaie, nu te lauda, țineți gura.

Când am citit pentru prima data aceasta istoriară m-am gândit la cat de adevărată este in viața noastră de zi cu zi. De cate ori ești corectat, crezând ca unii te dușmănesc, sa te trezești mai târziu ca cei care te-au critica au încercat sa te ajute sa vezi realitatea?

De cate ori te-ai trezit in discuții aprinse pe Facebook, sa fii susținut de dușmani, oameni care in trecut te-au criticat deschis, făcând-te cum le-a venit la gura? De cate ori te trezește in alianță cu dușmani declarați?

De cate ori  nu auzi lauda unora care sunt in păcat, cat de bine o duc si ce au realizat in viață, mai târziu sa auzi ce hoți au fost si unde au ajuns?  Unii in prostia lor își taie creanga de sub picioare voluntar.

Viața este scurta si curajul vrabiei nu este un exemplu de urmat. Nu astfel de oameni curajoși avem  nevoie in viață, care risca totul pentru o curiozitate, sau mai bine zis o prostie. In biserica lui Dumnezeu avem nevoie de oameni maturi, care nu risca pe prostie, care sunt o sare si lumina într-o lume întunecată de păcătoșenie. Urmează pe Cristos si restul ti se va adaugi vieții tale pământești. Coram Deo!

Dr. Caius Obeada

Nu știu cum sunt alții, însă mi se întâmplat deseori sa se strice lucruri pe care le împrumut de la alții sau sa le rup când sunt in vizita pe la alții. Aventura vieții in stricăciuni a început devreme. In copilărie, cred ca toate vazele de flori sparte din casa se datorează isprăvii mele. Când m-am logodit, am fost la o masa organizata de unchiul viitoarei soții. Era o masa pregătită ca in povesti, cu tacâmuri alese, furculițe cu mâner de ceramica albastre cu picturi de mana deosebite. Sa nu mai spun de farfurii, ceașca de cafea sau paharele puse cu ocazia acestei vizite. Era pentru prima data când am fost invitat la masa unchiului.

Am început sa mănânc, uitându-ma atent la ce fac alții, sa nu fac vreo prostie si sa mă fac de ras. Am observat ca era obiceiul sa se pună unt pe pâinea proaspătă. Am luat cuțitul de unt din fata mea, si cu mișcări lente am îndreptat cuțitul sa iau ceva unt din farfurioara speciala de unt. Am luat un strat subțire de unt si cu mișcări de balet, am întins untul pe pâine, însă ca sa vezi, ca mai îmi trebuia puțin sa îmi termin unsul feliei. Cu o mișcare de balet, mă îndrept spre farfurioara de unt, încet încerc sa iau unt, când se aude un zgomot (tip scârțâit) din mana mea. Toți se uite către mine, eu rușinat nu am știut ce sa fac, rămânând cu mana inca întinsă deasupra untului.

Cu zâmbet pe buze, unchiul viitoarei soții spune: „Hai deschide mana, ca oricum cuțitul de unt este rupt!” Într-adevăr, mânerul de ceramica a cuțitului se făcuse praf. Când am deschis palma, totul a căzut pe fata de masa, un mic morman de nisip colorat in alb si albastru.

Dar aventurile vieții nu se termina aici. Mai curând, fiind in vizita la băiatul meu. In sufragerie era o masa de cafea cu o valoare sentimentala deosebita, masa din timpul armatei, de care multe amintiri îl leagă. Eu am vrut sa conectez laptopul la priza. Fiind spațiu mai restrâns, m-am așezat pe coltul mesei. Nu reușesc sa mă pun bine, ca masa de cafea răcnește, un scârțâit este auzit in toata casa. Băiatul m-a întrebat daca totul este OK. Eu i-am spus ca eu sunt, însă nu si masa de cafea. Masa de cafea a plesnit aproape in doua, era in stare de leșin din cauza greutății mele.

A trebuit sa mă duc sa-mi cumpăr scule si materiale sa-i repar masa, nu ca ar fi avut nevoie de ea, ci pentru cea ce reprezenta pentru el si prietenii lui din cadru militar.

Ti s-au întâmplat astfel de aventuri si ție?

Sunt situații in care ajungi sa fi implicat fără voia ta si nici sa le fi plănuit. Care este reacția ta? Dai vina pe mânerul cuțitului, sau pe masa care nu a ținut nici o secunda? Ca credincios ce faci?

Am învățat sa accept repercusiuni, sa îmi cer iertare pentru inconveniente, cu toate ca de multe ori nu este vina mea. Dumnezeu știe toate lucrurile si nu pot da vina pe nimeni înafara de mine. Însă reacția ta la astfel de incidente mărturisește cine ești, si deosebirea pe care o face Cristos in viața ta.

Cuțitul a fost înlocuit, masa reparata, si viața merge înainte, însă mărturia mea in aceste condiții au rămas un exemplu. Chiar si in zilele astea se vorbește de cuțitul de unt, însă nu in termeni rai, ci ca o amintire care a ajuns sa ne lege. Reparatul mesei de cafea a băiatului a rămas ca o amintire pentru el; după mine rămânând o masa reparata de tatăl lui.

Tu ce lași in urma? Știi ca mărturia credinței este arma cea mai tare in prezentarea Cristosului Mântuitor. Fii o lumina, uitate spre cer! Coram Deo!

Dr. Caius Obeada

Una din distracțiile din copilărie era mersul cu mașina prin dormitorul apartamentului de la bloc. Când eram de 5 – 6 ani, sau poate mai mare, am descoperit jocul troleibuzului. Tata când sa căsătorit, a primit din partea tatălui sau un șifonier de lemn de nuc. Din spuse, era un șifonier „tare” care ar fi trebuit sa reziste ca zestre si copiilor mei. Însă, torturile prin care a trecut i-au scurtat viața.

Părinții plecau la servici sa întrețină 4 guri, a 4 băieți, care nu erau chiar cei mai cuminți din cartier. Mama ne închidea in casa, mai precis lega ușa de la holul din fata băii si dormitorului cu un ciorap sau funie. Aveam libertatea sa face „ce am vrut” in spațiu care includea holul, baia si dormitorul. Unul din jocurile de dimineață era mersul cu troleibuzul. Deschideam ușa la șifonier, unul dintre cei 4 năzdravani era șoferul, iar restul ne țineam de bara de lemn, imitând statul in picioare.

Totul era acompaniat de efecte sonore din partea șoferului, iar printre hainele părințiilor, restul pasagerilor, se prefăceau ca nu își țineau echilibru, se împingeau unul pe altul, strigate si gălăgie mare, pana când șoferul brusc oprea troleibuzul la următoarea stație. Efectele sonore era la maxim, astfel ca din când in când, bătutul in calorifer din partea vecinilor ne mai oprea din distracție.

Odată liniștiți, treceau ore si plictiseala ne crea noi imaginații. Intr-o zi am descoperit ca mașina de spălat este pe roti. Capacitate de intrare in mașina de spălat era de doua persoane (adică doi dintre frați). Restul celor doi frați aveau destula putere sa împingă mașina de spălat pe parchetul dormitorului. Ca efect necesar distracției, in afara de efectele sonore din partea noastră, mai erau si efectele sonore din partea roților care scârțâiau. In plus, împinsul forțat in marginea patului, șifonierului sau a tocului de la ușă, era normale. V-am spus ca noi stăteam la etajul patru?

Se termina si aceasta aventura când vecinii, cu toata forța băteau in calorifer sa oprim distracția. De data asta bătutul era nu numai de la un etaj sub noi, uneori chiar de la parter. Probabil ca geamul deschis nu camufla bine gălăgia celor 4 frați jucând-se cu mașina de spălat.

In viață întâlnim gălăgioși care nu folosesc mașini de spălat, dar care au un mod de a prezenta lucrurile chiar enervant. Pentru că suntem Creștini, de cate ori ai întâlnit persoane care vin cu idei si prezentări Biblice care chiar ca striga la cer? De cate ori ești bombardat de comentarii la o postare pe care o faci, care nu are nici o legătură cu ce ai scris?

Uneori îmi face impresia ca unora le place sa se împingă in mașina de spălat, numai pentru distracția si efectele sonore a roților scârțiitoare, sau a propriei voci care își face efecte singure. Pe noi ca copii bătutul in calorifer ne-a oprit din nebunie zilei. Pe tine ce te poate opri din nebuniile si plăcerile zgomotoase din viața ta? Nu uita, ca indiferent de situație, Cristos este răspunsul. Coram Deo!

Dr. Caius Obeada

Se spune ca in secolul 18 era un rabin foarte atent la banii împrumutați altora. Era un om organizat, cu un caiet in care ținea conturile fiecăruia care primea bani împrumutați din partea lui. Intr-o zi un alt evreu din sinagoga rabinului cere împrumut 100 de ruble. Omul ii promite ca in patru luni ii va da bani înapoi.

După 4 luni, enoriașul se duce sa duca bani înapoi rabinului. Rabinul era in oficiu lui, scufundat intre cârti, cercetând niște texte rabinic din Talmud. Omul fără sa-l deranjeze, pune banii in fata rabinului deasupra cărților care acopereau biroul. Rabinul se uita in ochii lui, da din cap, ca si cum iar mulțumi, si își întoarce concentrația la studiu Talmudului.

In obiceiul rabinului, in fiecare săptămână se uita peste caietul de împrumuturi, sa verifice cine si când ar fi trebuit sa primească bani înapoi. Uitând-se in caiet, a observat ca un evreu din sinagoga nu era marcat ca si-a restituit împrumutul. Imediat sa decis sa-l cheme in birou si sa-l întrebe ce se întâmplat ca nu își plătește datoria.

Omul vine in biroul rabinului sa-i spună ca el i-a plătit datoria.

Rabinul ii spune ca nu este adevărat, ca in caiet nu este nici o evidenta ca si-ar fi plătit datoria.

Omul ia spus ca a pus banii pe birou, chir in fata lui.

Rabinul nu si-a adus aminte sa fi primit vre-un ban, continuând sa-i ceara banii înapoi.

După mai multe insistente din partea rabinului, si refuzul omului sa re-plătească datoria, au ajuns sa meargă in fata curții rabinice.

Zvonul ca un caz de minciuna împotriva rabinului este in fata curții rabinice, a revoltat pe mulți locuitori din orașul unde rabinul trăia. Reputația lui a fost apărata de membri sinagogii, si chiar si a altor evrei care auzise de acest caz.

Cortul rabinic favorizează pe omul sărac, in lipsa de martori, forțând pe săracul om sa jure ca a dat înapoi datoria. Evrei din comunitate au ajuns sa fie așa de suparăți pe săracul om, ca copilul lui a început sa fie rușinat si luat in bătaie de joc, mai târziu omul sa-si piardă serviciul. Omul a ajuns un străin in cartierul si sinagoga la care mergea, văzut ca un mincinos care nu si-a plătit datoria marelui rabin.

Timpul a trecut si rabinul se afla in biroul lui căutând niște tractate in studiu pe care îl făcea din Talmud. Când găsește tractatul pe care îl căuta, spre surprinderea lui vede niște bani undeva la mijlocul cârtii. Când a văzut banii a început sa-si aducă aminte de unde erau. Imediat a chemat pe săracul om sa-si ceara iertare pentru injustiția făcută. Omul cu fata in jos spune rabinului: „toata onoarea mi-a fost luata. Chiar daca vei spune ce sa întâmplat, eu sunt deja rușinat in fata comunității, băiatul meu suferind din cauza acuzațiilor făcute. Mai mult de atât, băiatul a plecat din oraș sa nu mai fie recunoscut de prietenii si colegii de scoală.”

Rabinul rămâne pe gânduri si sune săracului om sa cheme înapoi pe baiatul lui ca sa ia pe fata lui de nevasta. Săracul om rămâne cu gura căscată la o astfel de binecuvântare pentru fiul lui, sa intre in casa rabinului ca ginere. Cu umilita a mulțumit lui Dumnezeu pentru că greșeala rabinului a produs o bucurie mai mare decât întristarea pe care a avut-o.

Aceasta este o întâmplare din viată evreilor care încearcă sa redea cea ce Pavel a scris cu doua mii de ani in urma: „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28)

In viată ajungem sa fim judecați greșit sau din prisme sau concepții greșite. Omul din istorioara nu se duce împotriva rabinului, fiind conștient ca dauna era deja făcută. Omul si-a trăit viața in continuare, lăsând judecata in mana Domnului. Răzbunarea nu a fost in mintea acestui om, cu toate ca ar fi avut tot dreptul sa fie revendicat.

Lăsați pe Domnul sa va răzbune, abandonați-va in mana Sa si El la timpul potrivit va face intervenția necesara. Uitați-vă la Cristos, ținta ochilor noștri! Coram Deo!

Dr. Caius Obeada

Se spune că undeva în sudul Franței, un tânăr pe nume Francois, care își terminase seminarul și primise ordinarea, a avut o evaluare din partea episcopului care nu la favorizat prea mult. Tânărul preot era văzut a fi „independent,” cu puțin respect pentru ierarhia ecleziastică, este recomandat să fie trimis la o biserică de țară.

Biserica unde este trimis era in paragina, cu un acoperiș cu găuri, ferestre sparte, cu un clopot crăpat, gata sa se rupă in doua. Casa preoțeasca era in condiții mai rele, luni de zile trebuind sa doarmă in casa unui membru a bisericii in timp ce trebuia sa-si repare casa.

Tânărul preot a reușit sa convingă satul sa-i dea o mana de ajutor, sa facă reparațiile necesare nu numai bisericii dar si casei unde ar fi trebuit sa stea. Tânărul era „dulce la voce”, convingând satul sa facă donații si sa investească munca voluntara pentru lucrarea lui Dumnezeu in sat.

In perioada renovației bisericii ceva sa întâmplat, lucrurile începând sa meargă mult mai bine daca satul s-ar fi așteptat. A reușit sa pună bani deoparte, sa angajeze o tânără femeie de serviciu din sat. Se spune ca erau văzuți împreună tot timpul, văzuți căutând „ceva” prin vechea biserica, chiar si săpând in cimitir in căutarea la ceva care nimeni nu putea sa înțeleagă ce căutau. Tot felul de vorbe au ieșit, prin care s-ar spune ca ar fi găsit harta unei comori, încercând sa explice cum de preotului ii merge din ce in ce mai bine financiar.

După 5 ani de lucru, tânărul preotul, care venise in sat fără nici un ban, doar cu o mica valiza, reușește sa fie înstărit, satul sa-l vadă trăind pe un picior mare. In aceasta perioada reușește reconstruiască parohia, sa-si construiască o vila cu grădini suspendate, de o splendoare deosebita. Vila fiind așa de mare, a avut nevoie de ajutorul nu numai tinerei femei de serviciu, dar a întregii familii. Toți au fost angajați la menținerea vilei si gradinelor preotului. .

Multe alte bârfe si povesti au început sa circule, unii crezând ca preotul ar fi găsit o comoara in beciul bisericii in paragina. Lume din satele vecine si chiar de mai departe au început sa viziteze bisericuța reconstruita de pastorul „dulce la vorba.”

Preotul moare si spre surpriza satului, nici un cont bancar nu este lăsat, vila fiind lăsata in numele servitoarei. Mulți nu au știut cum sa îmbogățit preotul pana când adevărul a ieșit la suprafață, așa cum totdeauna iese.

Preotul nu numai ca a avut o „vorba dulce” prin care a reușit sa convingă satul sa dea nu numai donații si finanțări, dar si sa implice pe toți in acte voluntare, in reconstruirea bisericii si casei preoțeasca.

Tânărul preot reușește sa ia contact cu alte parohii si preoții, sa-l ajute in lucrările parohiei cu mici si mari donații. De asemenea, preotul reușise sa plătească publicități in multe ziare in toata Franța, chiar si in alte tari Europene, prin care parohia se angaja la slujbe religioase speciale pentru orice nevoie o persoana ar fi avut-o. Scrisori cu donații ajungeau in micul sat, ca preotul sa se roage pentru tot felul de nevoi.

Se spune ca erau așa de multe cerințe si donații primite, ca preotul nu ar fi avut atâta timp sa se roage pentru toți care au trimis cerințe speciale. Tânărul a găsit o cale de îndulcire a vieții, trăind pe bunătatea altora, din sacrificiile pe care alții le-au făcut. Preotul vindea indulgente, așa cum se făcea la timpul Reformații.  

Preotul francez a trăit in secolul 19, însă practica lui este încă vie, urmata si de alți „șarlatani” care pe lângă „lucrarea Domnului” au reușit sa trăiască si ei pe picior mare, cu o transformare de la sărăcia unei parohii in paragina, la bogăția unei vile cu grădini suspendate.  

Sunt sigur ca ai auzit de astfel de preoți si pastori. Fiecare generație a avut unul sau mai mulți. Exemplu lui Iuda care a pus mana in punga a perpetuat peste secole, ajungând sa-i vedem si in generația noastră. Rugați-va bunului Dumnezeu sa va ferească de astfel de șmecheri din bisericile si parohiile noastre. Biserica este a Domnului, iar noi suntem slujitori Săi. Rămâneți in lumina, călcați in adevăr, uitați-va țintă la bunătatea cerului, si El va avea grija de fiecare dintre noi. Coram Deo!