Caius ben Obeada
קאיוס בן עובדיה
January 2023
S M T W T F S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Momente Apologetice

Momente apologetice – „înghețați pentru Cristos”

Dr. Caius Obeada

Trăiesc in nordul Americii, in statul New York, unde unele ierni sunt mai blânde însă restul sunt destul de reci, cu multa zăpadă, si investiție serioasa in sistemul de încălzire a casei. Sunt zile când numai in maieu nu se sta la televizor, fiind necesar un pulover sau chiar o jaca mai lejera.

Sfântul Basil ne istorisește moartea eroica a unor soldați romani la anii 320 AD in Armenia. Legiunea a doisprezece, numita „Înarmat cu Fulger”, una din cele mai cunoscute legiuni pentru vitejia soldaților lor, era mândria imperatorului Licinius. Se spune ca nu au fost soldați mai viteji decât cei din această legiune, fiind trimiși sa lupte in Armenia. Totuși, imperatorul a auzit ca in aceasta legiune erau soldați care acceptase pe Cristos in viețile lor.

Vestea ca mulți soldați din aceasta legiune era Creștini, a făcut pe imperator sa dea comanda sa pedepsească cu moartea pe toți soldații identificați a fi Creștini. Prefectul a strâns pe toți soldații si a întrebat care soldați sunt Creștini. 40 de soldați au ieșit in poziție de drepți in fata legiunii. Li sa cerut sa renunțe la Creștinism, nici un soldat lepădându-și credința.

Prefectul a dat comanda ca acești soldați sa se dezbrace si sa meargă in coloana de marș intru lac înghețat. Mergând spre mijlocul lacului in formație militara, la pielea goala, acești romani au început sa cânte:

„Patruzeci de soldați luptând pentru Tine, o, Hristoase, pentru a câștiga pentru Tine victoria și coroana învingătorului! ”

Pe la miezul nopți unul din soldații din mijlocul lacului abandonează credința si fuge spre marginea lacului sa se încălzească la foc. Una din gărzile romane se spune ca a văzut o lumina deasupra soldaților din mijlocul lacului. Când a văzut lumina peste lac, sa ridicat si a spus:  „Și eu sunt acum creștin, mi-am aruncat uniforma, și-am aruncat sabia deoparte.” Soldatul a dispărut în întuneric pentru a se alătura celor treizeci și nouă in mijlocul lacului. Pana dimineața majoritatea au murit înghețați, restul fiind omorați de sabie. Corpurile au fost arse si cenușa aruncată in lac. Nu știu care este reacția unui credincios in fata unei astfel de marturii. Sângele martirilor a făcut posibila păstrarea credinței pana in zilele noastre. Noi ne plângem de putina încercare crezând ca avem drepturi si libertăți într-o lume care nu ne aparține. Frigul doboară pe mulți, unii amorțind nu pentru Cristos ci pentru plăcerile temporare a acestei vieți.  Domnul sa ne tine tari in credință primita din partea înaintașilor noștri. Coram Deo!

Momente apologetice – „pentru ce te rogi”

Dr. Caius Obeada

Rugăciunea joaca un rol important in viața credinciosului. Rugăciunea denota legătura ta cu Dumnezeu, a unei relații cordiale sau mai apropiata, având in vedere ca Mântuirea depinde de jertfa Domnului nostru Isus Cristos. Rugăciunea este cea care te apropie de divinitate, care iți da șansa de ați arata mulțumirea fata de tot ce primești din partea lui Dumnezeu.

Nu știu de cate ori de rogi sau pentru ce, însă sau făcut studii si statistici legat de rugăciune care denota cat de importanta este rugăciunea pentru unii. In 2014, un studiu legat de rugăciune arata ca 48% din Americani se roagă in fiecare zi, din care 31% se roagă de câteva ori pe zi, 48% cel puțin odată pe zi, iar 65% cel puțin odată pe luna.

Când au fost întrebați de cate ori li se pare ca rugăciunile au fost ascultate, răspunsurile au fost următoarele:

  • 25% rugăciunile au fost ascultate de fiecare data
  • 21% majoritatea rugăciunilor au fost ascultate
  • 37% cate odată au fost ascultate
  • 3% nu au fost ascultate niciodată
  • 14% nu au știut sa răspundă daca au fost sau nu ascultate

In același studiu au fost întrebați daca sau rugat pentru anumite lucruri in particular. Răspunsurile au fost următoarele:

  • 41% sau rugat pentru persoane care le-au tratat cu răutate
  • 37% pentru dușmani
  • 21% sa câștige la loterie
  • 20% sa aibă succes fără nici un efort
  • 14% ca Dumnezeu sa pedepsească pe dușmanii lor
  • 13% ca echipa de sport favorita sa câștige
  • 9% se roagă ca lucruri rele sa se întâmple la oameni rai
  • 4% se roagă împotriva succesului altora

In 2017 a fost publicata o alta statistica care încearcă sa vadă cum se roagă creștinul American. Acest studiu revelează ca 79% se roagă cel puțin odată la 3 luni, majoritatea făcând-o singuri.

  • 82% se roagă in tăcere si singuri
  • 13% se roagă singuri cu voce tare
  • 2% cu voce tare împreună cu o alta persoana sau in grup
  • 2% se roagă colective in adunare

Nu știu pentru ce te rogi sau cum te rogi. Dumnezeu le poruncește evreilor sa se roage cel puțin 3 ori pe zi. In Vechiul Testament sau rugat in picioare, in pat, prosternați cu fata la pământ, sau in reverență, îngenunchiați. Se pare ca poziția este mai puțin importanta decât inițiativa de a fi in prezenta lui Dumnezeu in rugăciune. Eu sper ca tu nu ești doar o statistica, ci un adevărat copil ascultător a Domnului, om al rugăciunii si bucuriei sa fii in prezenta lui Dumnezeu. Coram Deo!

Momente apologetice – „mărturia bătrânului Polycarp”

Dr. Caius Obeada

Indiferent de ce denominație Creștină ești, Cristos joaca un rol extrem de important in mântuirea ta. Fără Cristos nu este mântuire, fără intervenția lui Dumnezeu nu am fi avut parte de veșnicie. Din păcate, ne-am obișnuit așa de mult cu noțiunea unui Dumnezeu al dragostei, ca ne scapă cat de periculoasa este aceasta dragoste. In Vechiul Testament, oameni care au ajuns in prezenta lui Dumnezeu au leșinat, căzuți cu fetele prosternate in fata prezentei divine. Unii au fost mistuiți de foc, înțelegând ca nici un muritor nu poate rezista sfințeniei lui Dumnezeu si sa scape cu viată. Singura protecție pe care o avem in fata sfințeniei lui Dumnezeu este Isus Cristos.

Cat de important era Cristos pentru credincioșii bisericii primare?

Se făceau voluntari sa moara ca martiri in arenele Romane.  

Luxul si libertatea de care ne bucuram in zilele noastre ne face sa uitam cat de mult suntem atașați de Mântuitorul nostru. Nimeni nu ne cere sa arătam cat de loiali suntem, si nici cat de credincioși am fi. Nu suntem duși in fata procurorilor sa ni se ceara sa ne lepădam de credința in Isus Cristos. Si totuși mulți au făcut-o in istoria Creștinismului.

In aceasta zi vreau sa aduc aminte de mărturia credinței un sclav din Smirna. Sfântul Polycarp a fost adoptat ca sclav de o femeie evlavioasa pe nume Callisto, care la crescut pe Polycarp in frica de Dumnezeu. Aceasta femeie la învățat sa citească Scripturile, sa le memorizeze, sa se roage si sa fie botezat.

Polycarp nu la cunoscut pe Paul, însă ia cunoscut scrierile, de multe ori citându-l pe apostolul Pavel. Polycarp însă la cunoscut personal pe apostolul Ioan. Știm acest lucru din scrierile lui Irineu care era nativ din Smirna, si care la cunoscut pe Polycarp si mărturia lui, fiind unul din ucenicii apostolului Ioan.

Era o zi de jocuri sportive in Smirna, unde peste 20,000 de spectatori era prezenți sa vadă jocuri barbare de torturi si violente. Nu departe de Smirna, la Pergamum, era o școală de gladiatori, spectacolele gladiatorilor fiind văzute pe arena Smirnei. Proconsulul Smirnei cere cu autoritate lui Polycarp sa ia un jurământ ca denunță pe Cristos. Cu un calm deosebit, bătrânul Polycarp răspunde:

„De optzeci și șase de ani am fost slujitorul lui și el nu mi-a făcut niciun rău. Și cum pot acum să-mi blestem regele care m-a salvat? ”

Au făcut un foc mare si fără haine, in goliciunea cu care a intrat in lume, Polycarp intra in mijlocul flamelor. Văzând ca corpul nu a luat foc, unul din gărzile de execuție la înjunghiat. Așa sa dus la veșnicie Polycarp, străpuns si pulverizat de focul romanilor. Se spune ca credincioși martori martirajului lui Polycarp nu au plâns ci sau bucurat, pentru că martirajul era locul in care jertfa si bucuria devin inseparabile.

Cat de important este Isus Cristos pentru tine?

Suntem gata sa ne facem cunoscut mărturia chiar la riscul vieții? Unii sunt așa de vânduți plăcerilor ca nu pot trai in lumina, ascunși după masca Creștinătății iubitoare, ascunzând păcatele si plăcerile lumii fără Dumnezeu. Unii sunt in stare sa facă orice sa profite pe spatele fraților, uitând de Cristos si jertfa Crucii, ca eu si tu sa avem parte de veșnicie.  

Polycarp sa dus la veșnicie împreună cu mii de martiri care in cursul istoriei au apreciat pe Cristos mai mult decât viețile lor. Oare o pensie si câțiva bani te face sa-ti vinzi pe Mântuitorul?  Nu știu despre tine, însă îmi este frica de pedeapsa ne vegherii mele, sa nu cad in mâinile păcătoșeniei mele crezând ca mai am timp si pentru pocăința, dar mai târziu. Coram Deo!

Momente apologetice – „lideri corupți”

Dr. Caius Obeada

Istoria Creștinismului este plina de exemple de oameni ai credinței folosite de la amvoanele Evanghelice. Corupția bisericii din Mediul Evu a trezit credincioșii la o reforma care a avut repercusiuni totale prin apariția Protestantismului. In Mediul Evu era cunoscuta participarea femeilor la biserica, de 3-5 ori pe zi la rugăciune si cel puțin odată pe săptămâna la programul bisericii.

In Anglia la ani 924-939 CE, sub regele Athelstan, apare legea „calvarului de fier.” Daca erai acuzat, trebuia sa mergi in fata congregației bisericești, unde trebuia sa juri ca ești nevinovat si sa tină o oala de fier fierbinte. Daca persoana putea sa tina fierul roșu a oalei fără sa fie ars, si fără bășici in palma, era considerat nevinovat. In istoria acestei perioada nu sa găsit nici un nevinovat care sa poarta fierul roșu si sa nu își ardă mâinile. Toți vinovații au fost condamnați la moarte, după ce si-au ars mâinile.  

Corupția bisericii si legile supuneri erau cunoscute. Nimeni nu putea sa contrazică lideri religioși, ideile si vorbele lor fiind lege. In aceste circumstanțe apare Margery Kempe (1342-1438 CE) care provoacă bogăția clericilor, corupția de care dădeau dovada, așa cum cu 200 de ani înainte lui au făcut-o John Wycliffe si Jan Hus. Corupția bisericii devine insuportabila facilitând apariția liderilor Reformei.

Corupția liderilor bisericești continua si in zilele noastre. Bogăția, dorința de o asigurare financiara pentru pensie, libertinaj sexual, sunt numai câteva din apucăturile unor lideri care nu percep sa fie provocați, crezând ca sunt „speciali” si nu pot fi judecați. Matei 18 este invocat de toți hoții, curvarii, si toți păcătoșii care vor sa-si ascundă păcatele. Împietrirea inimi lor nu face altceva decât sa continua in orbire si deziluzie, a unei realități virtuale care nu exista decât in mintea lor si a celor care profita in spatele la astfel de lideri corupți.

Jim Bakker, fondatorul organizației PTL care este abreviația „Praise the Lord” (Slava Domnului) ajunge sa fie condamnat pentru fraudă si conspirație, solicitând milioane de dolari de la adunarea Domnului.  Jimmy Swaggart este fotografiat in fata unui motel cu o prostituata, mai târziu sa piardă asocierea cu Assembly of God, pierzând sponsori care susțineau misiunea in care era implicat in numele Domnului.

Ne este ușor sa ne uitam peste gard si sa pretindem ca astfel de căderi nu exista in Comunitățile noastre Romanesti. Realitatea este alta, si destul de tragica. Avem pastori căzuți care au ajuns lideri de Comunități. Ei au fost schimbați, însă nu judecați de colegii lor care încă mai sunt gata sa treacă cu vedere păcătoșenia, sugerând ca acestea sunt cazuri „speciale” si nu trebuie sa distrugem familia pastorului din punct de vedere financiar.

Am cunoscut un pastor foarte puturos care cerea bani micilor adunări pe care le păstorea, cu amenințarea ca nu va mai veni la ei sa dea Cina Domnului. Frații nu au avut curajul sa reclame astfel de condiții, scuzând-se ca nu vor ca pastorul sa-si piardă jobul si sa rămână pe drumuri. Intre timp micile bisericuțe au murit dea binelea, cu o mărturie precarie in comunitățile unde erau. Prietenii ortodocși nu mai veneau la invitațiile de evanghelizare, cu motiv ca nu puteau sa vadă un astfel de pastor „pocăit”. Tăcerea a distrus lucrarea înaintașilor noștri, lucrare lăsata pe mana unui corupt care era mai interesat de pensia lui decât de starea spirituala a adunărilor la care ar fi trebuit sa fie chemat sa slujească.

Unii lideri sunt așa de corupți, ca pregătesc caii in care daca se vor găsi in aceiași situație, sa aibă cale de scăpare, motivând ca nu sau luat masuri drastice nici in trecut, si nu ar fi bine sa se înceapă cu ei. Lideri corupți fără coloana vertebrala, au produs lideri la fel ca si ei. Bisericile sunt goale si ne interesează întruniri pastorale prin tabere, excursii de revitalizare, remodelări de bisericii, obiective care nu au in vedere sănătatea adunării sfinților ci numai a fațadei.

Bisericile romanești din America nu au putut sa supraviețuiască certurilor si rupturilor. In Romania a mai existat o protecție morala si spirituala, pastori inițiatori de ruperi fiind confruntați. Este mare diferență intre o separare strategica si beneficie, fata de o rupere de biserica sa-ti asigure un salariu si o pensie de viitor. Unele rupturi sunt sănătoase si necesare, însă rupturile inițiate de lideri compromiși, sunt o mărturie a unei inimi păcătoase, in care Cristos nu mai este centru, ci propriu interes. Mă rog Domnului ca cei care trebuie sa audă, sa audă, pentru că ei știu cine sunt si ce le spun. Daca mai exista o mica sămânță de muștar in inimile lor, mai este speranță. Bunătatea cerului peste adunarea sfinților, indiferent daca sunt Baptiste, Penticostale, Bisericile după Evanghelie sau independente. Coram Deo!

Momente apologetice – „când oile apară lupii”

Dr. Caius Obeada

„În norod sau ridicat și proorocii mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, cari vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i -a răscumpărat, și vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. Mulți îi vor urma în destrăbălările lor. Și, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înșelătoare, să aibă un câștig de la voi. Dar osânda îi paște de multă vreme, și pierzarea lor nu dormitează.” (2 Petru 2:1-3)

Textul vorbește de oameni ai credinței care ajung sa cada in păcat, sa folosească cuvântări înșelătoare ca sa aibă un câștig. Trecând peste aspectul teologic, mergând la practica as face următoarea prezentare:

„Sa presupunem ca un lucrător al Evangheliei face un apel de ajutor pentru lucrarea Domnului.  Ești mișcat de prezentarea făcută si simți ca trebuie sa pui si tu umărul in ajutorarea lucrării spre slava Domnului. Din bunătatea inimii si resurselor pe care le ai din partea Domnului începi sa susții lucrarea. Lucrarea pare sa meargă, nevoile de ajutor fiind din ce in ce mai mare. Copleșit de nevoile lucrării,  încurajezi si pe alții sa pună umărul. In timp ajungi sa afli de neregularități, parte din fondurile trimise pierdute prin alte buzunare.”

Care este atitudinea ta? Ce faci in astfel de cazuri?

Petru trage atenție la astfel de buni vorbitori cu cuvântări înșelătoare, care caută un câștig de la copii Domnului. Pavel merge mai departe sa dea următorul sfat:

„Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor; și, prin vorbiri dulci și amăgitoare, ei înșală inimile celor lesne crezători.” (Romani 16:17-18)

Pavel si Petru nu vorbesc despre un membru nominal a unei adunări, care nu are audienta sau urmași. Acești „învățători,” care in zilele noastre i-am numi lideri spirituali, ajung sa se hrănească din mâinile celor care au ajuns prada înșelăciunilor lor. Nici Pavel si nici Petru încurajează practica pasajului din Matei 18 in tratarea la astfel de oameni, ci mai degrabă o expunere si dezonorare in fata adunării sfinților.  

Ne facem tovarăși de adevăr sau de înșelăciune? Domnul sa dea curaj copiilor Săi sa confrunte astfel de oameni care nu fac altceva decât sa risipească din punga Domnului. Coram Deo!

Momente apologetice – Si Apologeții Pot Cădea

Dr. Caius Obeada

Apologetica este o ramura si specialitate teologica aparte, care joaca un rol secundar in zidirea Bisericii, in ajutorarea creșteri spirituale a credinciosului. In termeni simpli, apostolul Petru face următoarea remarca la rolul apologeticii:

„Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe și teamă, avînd un cuget curat; pentru că cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămână de rușine tocmai în lucrurile în cari vă vorbesc de rău.” (1 Petru 3:15-16).

Apologetica este o explicare a credinței (speranței) pe care o avem in Cristos. Apologetica nu este implicata in apărarea sau explicarea credinței tale (protestant, ortodox, catolic, sau evangelic), ci a simplicității mesajului lui Cristos pentru Mântuire. Un apologet nu face teologie in sensul de explicare si susținere a unor sisteme teologice, ci in apărarea si explicarea mesajului Scripturi pentru mântuire. Din aceasta cauza mulți apologeți din diferite confesiuni nu dezbat sau apară probleme teologice a diferitelor sisteme   (ex. Calvinisti, Arministi, dispentionalisti, amilinisti), ci se unesc in apărarea si explicarea simplicității mesajului de Mântuire prin Cristos găsit pe paginile Scripturii.

Stevan B. Cowan (Five views of Apologetics) explica ca apologetica este preocupată de apărarea credinței creștine împotriva acuzațiilor de falsitate, inconsecvență sau credulitate. Norman L. Geisler (Christian Apologetics) merge mai departe sa explice cele trei aspecte de lucru a unui apologist:

  1. analizează diferitele teste ale adevărului pentru a pune bazele testării adevărului diferitelor concepții găsite in viziunile contemporane sau istorice.  
  2. aplică testul adevărului diferitelor concepții despre lume și concluzionează că teismul este singura perspectivă adecvată in înțelegerea lumii înconjurătoare.
  3. lucrează în contextul unei concepții teiste asupra lumii pentru a verifica afirmațiile unice ale Creștinismului istoric cu privire la dumnezeirea lui Hristos și autoritatea Bibliei.

Enciclopedia Britanica face următoarea clarificare referitor la apologetica:

„Apologetica a fost în mod tradițional pozitivă în argumentarea sa directă pentru creștinism și negativă în critica adusă credințelor opuse. Funcția sa este atât de a întări credinciosul împotriva îndoielilor personale, cât și de a înlătura obstacolele intelectuale care inhibă conversia necredincioșilor.”

Uitându-ne in istoria Creștinismului, cu ușurință putem distinge implicarea apologeților in apărarea intelectuala a autorității Scripturilor si existenta lui Dumnezeu. Ei lucreze in afara „pereților Bisericești,” într-o activitate pre-evanghelistica in prepararea acceptării logice a existentei si necesitații unui răspuns teistic, in necesitatea acceptării unui creator a lumii in care trăim.  

Datorita lucrării specifice in care apologeții sunt implicați, barierele denominaționale dispar, astfel ca unitatea apologeților nu este in apartenenta doctrinara sau teologica, cat a chemării sa apere si sa prezinte necesitatea unui Dumnezeu pentru lumea in care trăim, a unui Mântuitor in persoana lui Isus Cristos.

Apologeții sunt un grup de credincioși cu interes de citire aparte, petrecând mult timp in subiecte mai puțin importante trăirii de zi cu zi in adunarea sfinților. Apologeții vorbesc din istoria Creștinismului, mai puțin despre doctrinele Calviniste sau dispentionaliste. Citesc lucrări filosofice, interesați in știință si relația științei in dovada existentei unei ființe inteligente care a creat totul. Interesele de studiu a apologeților ii separa de restul teologilor, mulți dintre apologeți proveniți din afara clasei ecleziala.

In lista marilor apologeți care au avut cariere si specialități in afara studiului teologic putem enumera pe Justin Martyr (filozof), Tertullian (avocat), Augustine of Hippo (filozof, specializare in retorica), Thomas Aquinas (filozof), Blaise Pascal (matematician, fizicist, filozof), C. S. Lewis (scriitor), John Warwick Montgomery (avocat), Norman Geisler (filozof), John Carson Lennox (matematician), Lee Patrick Strobel (jurnalist), Josh McDowell (care initial a vrut sa studieze avocatura). Apologetii provin din randuri intelectuale, cu educație profesionala in afara teologiei, chemați sa explice in mod obiective, pe un limbaj simplu, existența si necesitatea unui Dumnezeu creației Sale.

Apologeții sunt o clasa de credincioși de multe ori abandonați, combătuți de însuși „frații si surorile” adunărilor de unde fac parte. Apologeților li se cere sa fie educați, cunoscători a temelor de dezbatere, răbdători la atacuri, calmi in răspuns, abandonați total in Adevărul Scripturilor. Sunt pastori si biserici care nu vad sau înțeleg rolul apologeticii in Biserica, apărând sa fie contrari studiului si practicării principiilor de apărare si explicare a credinței. „Superioritatea intelectuala” devine un dușman, mulți din adunările sfinților preferând sa tina distanta datorita unei „inferiorități intelectuale.”

Apologeții la fel ca si restul copiilor lui Dumnezeu sunt supuși la aceleași încercări si ispite, limitați de slăbiciuni personale care ajung sa-i dărâme când nu se lasă abandonați in mana Domnului. In multe cazuri, apologetul ne-făcând parte din clasa eclesiastica, ajunge sa fie tratat cu o inferioritate in cunoștințele teologice/doctrinare si de apărare a Evangheliei. Plăcerea banului, femeilor, luxului, renumelui, sunt câteva din capcanele in care fiecare credincios poate cădea in timpul de ne veghere.

Falsitatea unui apologet nu poate fi numai in învățătură si apartenenta doctrinara, dar si de viață si mărturie Creștină. Pentru că numărul apologeților ajunși la un statut de superstar este mic, mai greu este sa găsești cazuri de cădere intre apologeți. Totuși, păcatul nu cruță pe nimeni, intre evanghelici găsind persoane ajunse la un stadiu de superstar, gustând plăcerile păcatului si ramași in decădere.

Căderea lui Ravi Zacharias nu este decât un exemplu de complacere in păcat, așa cum si evanghelistul Jimmy Suggart a făcut-o la ani 1980. Cu cat ești mai mare si căderea este mai notabila, ajungând sa distrugi tot ce sa făcut. Este greu de acceptat căderea giganților, însă si mai greu sa accepți cat de păcătoasă poate fi inima omului.  

Dupa 22 de ani de implicare in apologetica, îmi dau seama cat de dăunător poate fi căderea oricărui gigant al ochilor noștri, a unor eroi făcuți din hârtie sa ne apere credința. Mulți apologeții nu au ajuns la un nivel de superstar in timpul vieților lor, lăsând in urma mărturia scrierilor si modului in care au aparat Creștinismul.

Modul de apărarea a credinței lăsat de Ravi Zacharias nu pot fi abandonate si date uitării, așa cum nu putem abandona scrierile lui Pavel datorita faptului ca a fost un criminal. Scrierile lui Ravi vor rămâne, însă mărturia credinței vor lasă o pata care ne va fi adusă aminte de dușmanii Evangheliei. NU apologetica este de vina in viața ușuratică a unui credincios, ci lipsa prezentei lui Cristos. Nu pot justifica păcatul, însă pot sa mă uit la viața mea înainte de a judeca căderea aproapelui meu aducând-mi aminte de ce Isus a spus lui Petru:

Luca 22:31-32:

„Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta și, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.” Coram Deo!

Momente apologetice – „plângăreții Domnului”

Dr. Caius Obeada

Nu știu de cate ori ați citit mesaje lansate de unii care par sa aducă un adevăr. Unii ar crede ca anumite postări relatează adevăruri Biblice. Alții chiar cred ca unele postări ar fi chiar din Biblie.

Una din postările lansate face următoarea afirmație: 

„Oricât de multe sacrificii ai face pentru oameni si oricât de mult te-ai strădui sa le faci bine, va veni o vreme in care vor spune ca nu au făcut nimic pentru ei.”

La prima vedere pare sa fie o realitate cu care ne întâlnim in viețile noastre, un adevăr bine spus. Cea ce m-a pus pe gânduri este cați au dat like la aceasta postare fără sa se gândească sau sa se uite cu atenție la ce indicator este folosit.

Aceasta postare scoate in evidenta plângerea unui om care pare ca a făcut așa de mult si nu i sa recunoscut bunăvoința de care a dat dovada. Daca citim cu ochi lumești, in care Cristos nu exista, ni se pare normala aceasta formație. Daca încercam sa punem pe Cristos in ecuație, plângerea de care da dovada scoate in evidența dragostea de sine, sensibilitatea personala in care i se pare ca i se aduce nedreptate. Acest pasaj, pare ca scoate in evidenta nedreptatea altora fata de cea ce tu faci, nu Cristos.

Unii ar spune ca exagerez si îmi pierd timpul cu astfel de postări. In realitate este ca ne-am obișnuit sa ne mângâiem singuri, sa ne facem victime la injustiția si nedreptatea altora.

Daca aceasta postare făcea referință la Cristos, nu cred ca am avea prea mult de comentat, însă, luând in vedere ca un plângăcios scoate in evidenta o nedreptate, mă gândesc cat de spirituali suntem, la ce nivel am ajuns sa putem întreține astfel de gândire?

Scripturile ne spun clar in Efeseni 2:10;

„Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.”

Cu ce fapte ne putem lauda când chiar si ce credem ca a inițiat din bunăvoința a inimilor noastre au fost pregătite de Dumnezeu? Ne facem hoți de bunătate, când totul ni sa pregătit din veșnicii?

Ce sacrificii ai face pentru un om, la care tu nu ai fost chemat sa le faci de Cristos? Ce ai putea face tu din bunătatea inimii tale pe care Cristos sa nu le fi așteptând din partea ta?

Suntem robi a lui Cristos, unde si aerul pe care-l respiram ii aparține. Este ceva care ar putea sa ne îndreptățească in a putea sa ne plângem ca am fi fost nedreptățiți? La postarea de care fac referință, 194 de persoane si-au arătat ca sunt in consimțământ cu textul lansat, iar 17 au făcut share sa citească si alții. Daca Cristos este centrul vieții noastre, iar noi suntem robii lui Cristos, poate aceasta postare sa ne reprezinte?   Coram Deo!

Momente apologetice – „ajutor unei inimi încăpățânate”

Dr. Caius Obeada

Se face mare valva despre vaccin si cânt de curajoși sunt unii in fata acestei pandemii. Cu un an in urma, cei care sunt opuși vaccinului, trâmbițau de falsitate si neadevăr, sugerând ca nu exista o Pandemie, totul fiind o manipulare pentru controlul lumii. Tot felul de conspirații sau sugerat, continuând cu un nou val de atacuri conspirative, mergând împotriva celor care se vaccinează.

Unul din „prietenii virtuali” mă judeca pentru putina credință pe care o am, găsindu-mi refugiu si apărare intru vaccin. I-am urat încredere deplină in Domnul când o sa treacă prin boala, sperând ca va fi tare sa nu folosească medicamente sau o vizita la doctor. Mi-a răspuns ca a avut o mica răceala, însă Domnul si ceva medicamente le-au făcut bine. Ipocrizia sfaturile nu mai uimește pe nimeni.

Cu ceva timp in urma am auzit o poveste care scoate in evidenta încăpățânarea omului, si cat de surzi suntem la vocea Domnului.

Se anunța posibilitatea unei inundații care urma sa afecteze un sat de pe marginea unui rău. Frații la biserica au început sa se roage ca Domnul sa oprească ploaia. Nivelul râului se marea, oficialitățile locale sugerând ca populația sa se pregătească in caz de evacuare. Ploaia continua, apele râului ajungând la nivelul malului. Frații au continuat sa se roage, pana când într-o seara, sirenele au dat alarma de evacuare a satului.

Toți cei care era pregătiți, au început sa părăsească casele cu ce au putut, au încărcat mașinile si remorcile, părăsind in lacrimi sudoarea frunților lor. Pompierii si politia sau dus din casa in casa sa ajute si sa coordineze evacuarea. Ajunși la o casa, un frate din biserica, se opune evacuări, spunând familiei ca el este încredințat in mana Domnului. După mai multe discuții, soția si copii implorând sa evacueze împreuna, omul nostru rămâne in casa, abandonat in credință lui.

Spre dimineață apele erau de un metru pe străzile satului. Pompieri cu bărci continua sa implore evacuarea. Bătrâni cu câini si pisici ajung sa fie înduplecați sa părăsească casele, însă omul nostru nu se lasă, rămânând tare in credința ca Domnul va interveni. Pe la prânz, apa ajunge sa acopere parterul casei, omul nostru găsind refugiu la etaj. Continuând sa se roage, ignora anunțurile pompierilor sa evacueze casa.

Pana a doua zi, apele ajung sa acopere si etajul de sus, omul credinței refugiindu-se pe acoperiș. O alta barca se aproprie de casa, însă omul nostru nu se lasă înduplecat, sugerând ca trăiește prin credință. A continuat sa se roage, apa ajungând la coama acoperișului. Cu apa pana la brâu, un elicopter se aproprie si ii cere sa se urce pe scara de salvare. Plin de încredințare, omul refuza sa urce scara elicopterului. Apele ajung sa crească, credinciosul nostru sa-si piardă viața in încăpățânarea lui.

Ajuns in fata Domnului, întreabă ne credul:

  • „Doamne, ti-am cerut ajutor si tu nu ai ascultat rugăciunea!”
  • „Domnul ii răspunde: te-am avertizat înainte sa crească apele, am trimis pompieri sa te ajute, ti-am trimis doua bărci si un elicopter si tot încăpățânat ai rămas. Din toate mesajele trimise nu ai auzit nici unul?”

Mulți credincioși sau rugat ca Domnul sa ne ajute in aceasta perioada de pandemie. Sute de credincioși au murit. Ne-am rugat  ca Domnul sa dea o mana de ajutor oamenilor de știința in descoperirea unei soluții medicale. Sa descoperit un vaccin in încercarea unei stopări a pandemiei. Ce fac „curajoșii credinței”? Fac pe vitejii in încredințarea Domnului, fără sa uite sa-si ia medicamentele de tensiune si diabet. Cat de încăpățânați si fățarnici se poate fi? Las pe alții sa răspundă. Intre timp, peste ocean este seara: Coram Deo!

„Capra, varza şi lupul”

de Caius Obeada

Din copilărie am ajuns să cunosc despre perspicacitatea ţăranului, bunicii fiind bănăţeni din satul Zolt. Dela vârsta de doi ani până înainte de plecarea mea din ţară, în jur de trei luni pe ani am fost binecuvântat să fie alături de bunicii mei, să lucrez la „holdă” (pământul bunicilor mei), să merg la vaci şi să cunosc personal perspicacitatea unor oameni simpli în ochii lumii, dar speciali în faţa Domnului.

Bunicul a avut nişte displăceri din tinereţe pe care am avut ocazia să le cunosc şi să le înţeleg mai târziu. Bunicului nu i-a plăcut niciodată calul şi capra, şi în cursul anilor am ajuns să cunosc dece? În ani tinereţii când a fost luat în armată, pentrucă era un tânăr de la ţară a ajuns să fie repartizat la cavalerie. La al doilea război mondial bunicul fiind trimis cu regimentul de cavalerie să lupte împotriva nemţilor ajunge să-i urmărească până pe munţii Tatra. Printr-o împrejurare bizară, calul bunicului ajunge să-l fericească prin surprindere cu două copite în piept, încât trântit la pământ la câţiva metri înapoia calului, bunicul se găsea în agonia vieţii, speriat dacă va mai ajunge să repire vre-odată aerul binecuvântării.

Această experienţă ia deschis ochii să înţeleagă principiul încrederii care vine numai din partea Domnului. Întors acasă de la război, pentru restul vieţii sale în grajdul familie Obeada nu a fost vre-odată un cal. Boii au fost caracteristica casei Obeada, bunicul ajungând să meargă kilometri pe jos în căutarea unei perechi de boi de calitate, cu care avea să lucreze pământul. Astfel că din copilărie şi eu am ajuns să fiu mai familiarizat cu boii decât cu caii.

Un alt animal pe care nu l-am găsit în casa Obeada a fost capra. Îmi aduc aminte că doua lucruri nu i-a plăcut bunicului referitor la capre: mirosul şi „perspicacitatea” acestui animal. În primăvară când era timpul „mărlitului”, timpul când caprele trag la ţapi, un miros specific ajunge să fie emanat pe care bunicul Roma nu putea să-l suporte. În plus caprele vecinilor erau „năroade” spunea bunicul, ajungând să se urce pe ţigla casei, se urcau în pomi când puteau, dacă nu erai atent te trezeai şi cu nişte coarne binecuvântate. Bunicul nu a putut suferi caprele.

Interesant că nici Domnului nu i-a plăcut caii sau caprele. Intrarea în Ierusalim este făcută pe un măgăruş, iar de capre ajunge să fie un critic avid, caracterizând pe copii Săi ca oi ci nu ca capre. Dece oare credinciosul nu poate fi caracterizat prin trăsăturile caprelor?

Realitatea bisericilor noastre este că avem mai multe capre decât oi, astfel că Păstorul cel Bun ajunge să fie fără slujbă din lipsa oilor. În anii tinereţii nu am ajuns să cunosc pilda oi, verzei şi a lupului, ci a caprei, verzei şi a lupului. Numai perspicacitatea caprei ajunge să fie considerată „isteaţă” la punctul de a profita de ne-ateţia stăpânului. Această înţelepciune lumească prin care se ajunge a se aprofita de ne-atenţia aproapelui ajunge să fie condamnată de Dumnezeu.

Se pare că pilda caprei, verzei şi a lupului este dilema trinitară, în care omul trebuie să împace şi să păstreze integritatea a trei obiecte. Dumnezeu ne învaţă despre simplicitatea trăirii în credinţă unde alegerile sunt simple: stânga sau dreapta, da sau nu. Şi totuşi sunt mulţi membri a bisericilor noastre care trăiesc surmenaţi de situaţiile în care sunt, încercând să împace capra, varza şi lupul.

La o şedinţă diaconală am ajuns să studiem şi analiza care ar fi atitudinea noastră faţă de un membru al bisericii care trăia în curvie, participa duminica la serviciu divin, participa la Cina Domnului fără stânjeneală. Pentru unii dintre noi alegerea acţiunii era simplă, pe când mai mult de jumătate din diaconi această stare crea o situaţie precară în care nu numai că am fi pierdut acest tânăr dar şi părinţii, care erau nişte personalităţii influenţiale ale bisericii.

Unii diaconi nu puteau să treacă peste faptul că părinţii aveau o influenţă mare în biserică şi un atac împotriva fiului ar fi fost interpretat ca un atac personal împotriva familiei lor. Această situaţie a ajuns să împartă diaconatul pentrucă unii încercau să împace capra, varza şi lupul. Când ajungi să-ţi fie frică să umbli în Cristos fără să spargi borcanele altora, ajungi să trăieşti o viaţă a falsităţii pentrucă borcanele ar fi trebuit să fie pe rafturi ci nu pe jos în calea credinciosului.

Capra, varza şi lupul sunt o problemă epidemică a bisericii lui Cristos. Baptiştii şi ei au ajuns să-şi dezvolte capacităţile alegerilor încercând să-şi împace caprele bisericilor lor. Unele bisericii au ajuns să aibe consulenţă „spirituală” în vederea ajutorării „fraţilor şi surorilor”, punând deoparte principiile Scripturale şi puterea Duhului Sfânt în favoarea unor principii şi descoperiri psicologige şi sociale de consulenţă.

Caprele sunt condamnate de Cristos, devenind o caracteristică a omului lumesc, departe de Cuvântul Adevărului. Isus spunea despre capre:

„ …si va pune oile la dreapta, iar caprele la stanga Lui.” (Matei 25:33)

„ Apoi va zice celor dela stânga Lui: „Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor Lui!” (Matei 25:41)

În ce priveşte lupii Cristos a avut un cuvât greu şi pentru ei.

„Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbracaţi în haione de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori.” (Matei 7:15)

În ce priveşte varza, nu o găsim pe paginile Bibliei dar în tradiţia evreiasca Holoshkes sunt frunze de varză umplute cu carne de vacă (stil chifteluţe) în sos de roşii dulce sau acru. Aceste „sarmale” evreieşti se servesc în mod deosebit la sărbătoarea Sukkot, sărbătoarea Corturilor.

Inevitabil bisericile au avut şi vor avea şi capre şi lupi. Caprele să beneficieze de bunurile bisericilor, fie social sau cultural, pe când lupii vor fi atraşi de naivitatea caprelor care ar crede că ar putea negocia cu lupii. Pe dealtă parte oile rămân naive, atrase de Cuvântul adevărului, mai mult preocupate de vecinătatea Păstorului decât de comfortul turmei. Oaia ascultă glasul Păstorului, trăieşte în simplicitatea Cuvântului, lăsând ca Domnul Bisericii Sale să fie ţinta nădejdii vieţii de acum şi viitoare.

Oile în simplicitatea Cuvântului nu sunt puse să împace şi capra şi varza, toiagul păstorului apărându-le de atacurile lupilor. Unitatea oilor ajunge să le dea avantaj şi putere, păşiunile veşniciei fiind răsplata promisă acum şi viitoare. Baptismul va rămâne în existenţă atâta timp cât oile Domnului vor reuşi să rămână atente la vocea Păstorului, păstrând calea şi direcţia la care au fost chemate şi îndrumate de însuşi Cristos. Baptismul nu este un cult şi nici o sectă, sunt un grup de oi alese pentru o lucrare specifică spre slava lui Dumnezeu.

Coram Deo! Shalom!   

VENI, VIDI, VICI – gandul zilei

March 08 2019 01LA COASA PE PARAUL LUI SCHIOPU

Martie 08, 2019

„Copilarie, copilarie, ce ma fac fara de tine…”

In anii 1970 era imposibil sa mergi pe tarina fara sa fi vazut familii pe holde. Vara era mult de lucru, mai ales la taiatul fanului. Lanturi intregi de fan trebuiau taiate, mai ales ca fiecare casa avea un grajd si animale care trebuiau hranite iarna. Unii avea cai, alti vaci si boi, unii capre, pe cand altii aveau oi. Toti aveau nevoie de fan pentru iarna. Zolteni erau gospodari, si cei cu mai multe animale, inprumutau o holda sa poata taia fanul. In multi an am fost cu ai mei la fan pe holdele altora, pentruca Roma cumparase se taie fanul.

Un sunet aparte pe care il auzeai pe holde, daca nu dimineata, mai ales dupa pranz, era batutu coasei cu march 08 2019 02ciocanul. In timpul batranilor nostri nu erau polizoare portative sa le poti lua cu tine sa ascuti coasa. Din generatie in generatie, tatal a invatat pe fiu cum sa ascuta coasa, printr-un proces de batere a lamei cu un ciocan micut, pastrant un ritm si dabacie unde si cum sa cada ciocanul pe lama coasei. Am vazut pe Roma batand coasa de mii de ori, insa nu am invatat niciodata cum sa o ascut, batand lama, mai apoi cu cutea (piatra de ascutit coasa) sa o ascut mai bine. Roma nu ma lasat sa ma ating de coasa lui, nu de frica ca ii fac ceva, ci mai mult ca coasa sa nu ma „muste.” Lama coasei lui Roma, era asa de ascutita, incat iti puteai face barba. O mica neatentie si ramaneai fara degete. Defapt nici un copil din casa lui Roma nu avea voie sa se atinga de coasa, nici mamare (bunica) nu indraznea sa o faca. Coasele lui Roma era atarnate sus pe grinda de lemn  in sopru, departe de a putea fi luate sau atinse de un copil. Unii ar fi spus ca o coasa te tine o viata, daca ai grija de ea. Alti ar fi ajuns la vre-o 20 de ani, dar coasa lui Roma tinea mai putin, folosind-o o vara intreaga la cosit fanul, graul, sau trifoiul.

Eram mai mare la vre-o 12-13 ani cu mamare pe vai. Vacile erau aduse la grajd, iar eu m-am hotarat sa tai niste susca cu pipirig pe vale. Pe grinda de lemn a grajdului era o coasa mai veche a lui Roma, nu asa de ascutita, mai ruginita, insa aveam o cute cu care sa ascut putin lama. Cu avertizarea sa nu ma tai, mamare m-a lasat sa iau coasa si sa ma duc sa tai susca, amestecata cu ceva pipirig. Nu era buna de mancat, vacile niciodata atinganduse de aceasta planta amara si taioasa care crestea mai mult in balti, unde era apa mai multa. Cu o cizma gaurita, m-am decis sa intru pe parau, constient ca o sa ies cu cel putin un strimf (ciorap) ud. Ionel si Nita se uitau la mine, asteptand sa inceapa sa rada de oraseanul la coasa. M-am dus mai jos de unde sa incep brazda,  nu inainte sa ascut coasa. Asa cum l-am cazut pe Roma de mii de ori, mi-am asumat pozitia, ci picioarele mai „cracanate (despartite), mi-a luat avant si am bagat lama coasei la firul ierbi. Prima mana a iesit cum a iesit, a doua nu am apreciat bine distanta lamei de pamant, si nici nu am vazut mormanul March 08 2019 03de namol (noroi). Eu mi-am luat avant, intrand cu lama chiar in mormanul de namol, apa si namol sarind in aer, ajungand pe sfeter si pe fata. Ionel si Nita in lacrimi de ras, imi dadeau instructii depe mal.

Am taiat asa cum am putut siusca cu pipirig, usor de recunoscut ca un copil a incercat sa taie iarba. Nimic nu era la nivel. Daca te uitai mai bine vedeai namol imprestiat cum am intrat cu coasa in mormane. Mai vedeai si iarba taiata la diferite marimi, cum inca nu invatasem sa tin coasa cat de aproape de pamant. Nu stiu decate ori am intrat cu coasa in namol, trebuind sa trag de lama, sa o curat, ascutit si inceput din nou. Distractia a fost mare, Ionel si Nita si-au luat o portie buna de ras, iar eu am luat prima lectie practica de cosit.

Nu am ajuns cosas niciodata, ramanad la alte indeletniciri acumulate pe meleagurile Zoltene. Am mai taiat 2-3 brazde de fan, insa cea mai mare bucata de iarba taiata a fost pe paraul lui Schiopu. Pe Vai, foloseam siusca cu peperig sa punem asternamant la vaci, sa nu doarma direct pe podelele de lemn ale grajdului. Dimineata si dupa-amiaza, grajdul era curat de baliga, pus pe un morman in fata grajdului, March 08 2019 04mai tarziu in toamna sa fie folosit ca ingrasamant natural pe holdele lui Roma.

OK…sa facut tarziu, avem o alta noapte geroasa, cu vant care bate la geam incearcand sa-mi spuna dute la culcare. Sotia la servici, fetele sus la pat, eu pregatindu-ma de somn. De peste ocean va spuns: Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi! Fiti pregatiti ca nu se stie ziua plecarii!

 

Ps. In video si fotografii este Ion lui Roma la batut coasa. Restul fotografiilor sunt cucea, pleul in care tineai cucea si nicovala.

Pss. Aici este videol de ascutire a coasei….

March 08 2019 05