Caius ben Obeada
קאיוס בן עובדיה
June 2021
S M T W T F S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Momente Apologetice

Momente apologetice – “necesitatea Evangheliilor”

Dr. Caius Obeada

In istoria Bisericii Primare găsim preocuparea legitimizării citirii cărților si epistolelor care erau in circulație in primele secole. Era o întrebare sincera prin care se încerca sa identifice daca toate scrierile aveau o valoare spirituala. Unii din liderii bisericii primare se întrebau care cârti pot fi citite in biserica, care sunt cele mai bune, ce trebuie păstrat si acceptat ca din partea Duhului Sfânt.

Sfântul Irenaeus, un lider a bisericii din Franța la anii 170 A.D. scrie:

“Ereticii se laudă că au mult mai multe evanghelii decât există cu adevărat. Dar într-adevăr, ei nu au evanghelii care nu sunt pline de blasfemie. De fapt, există doar patru evanghelii autentice. Și acest lucru este adevărat, deoarece există patru colțuri ale universului și există patru vânturi principale și, prin urmare, pot exista doar patru evanghelii care sunt autentice. Acestea, în plus, sunt scrise de adevărații urmași ai lui Isus. “

Irenaeus in mod categoric elimina restul Evangheliilor in circulație, declarând ca numai patru Evanghelii sunt cu adevărat mesajul urmașilor lui Cristos: Evanghelia după Matei, Marcu, Luca si Ioan. In lista evangheliilor care circulau prin biserica primara se pot enumera: Evanghelia lui Toma,  Evanghelia lui Marcion, Evanghelia lui Basilides, Evanghelia Adevărului (Valentinian), Evanghelia celor patru tărâmuri cerești, Evanghelia Maria, Evanghelia lui Iuda, Evanghelia greacă a egiptenilor, Evanghelia lui Filip, si lista Evangheliilor continua.

Problema zilelor noastre nu este autoritatea Evangheliilor cat alegerea si preferința acceptării unor pasage din Evanghelie, excluzând ce nu ne place.

De exemplu, hoții, curvarii, si mulți alți căzuți prefera tratamentul privat a pasajului din Matei 18. Ei nu vor sa fie confruntați public, sugerând ca încălcam Scripturile, preferând o abordare privata si încheiată in întunericul nopții.

Alții prefera acceptarea unui concept moral a Evangheliilor, fără necesitatea unei acceptante a unui Cristos care pedepsește păcătosul. Se merge pe ideea ca Dumnezeu este dragoste si nu poate pedepsi păcătosul. Astfel se elimina cea mai mare porție a responsabilității credinciosului de a trai ca sare si lumina in societatea in care face parte.

Unii prefera, sau accepta numai pasajele care le susțin practica, eliminând cea ce nu le convine. Alții au ajuns sa schimbe traducerea Bibliei in care Dumnezeu sa poată fi identificat ca bărbat sau femeie.  

La început, biserica primara a fost inundata de tot felul de scrieri care nu aveau amprenta Duhului Sfânt. Azi suntem inundați cu traduceri manipulate care au deviat de la textul original si intenția Duhului Sfânt in mesajul Scripturii pentru păcătos.

Necesitatea zilelor noastre este sa rămânem la mesajul Evangheliei, așa cum a fost dat prin insuflarea Duhului Sfânt, la o trăire si practicare a Evangheliei așa cum ne-au fost lăsata de apostoli. Coram Deo!