Caius ben Obeada
קאיוס בן עובדיה
February 2019
S M T W T F S
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
2425262728  

Momente Apologetice

VENI, VIDI, VICI – gandul zilei

feb 23 2019 01CU VACILE SPRE DRAGSINESTI

Februarie 23, 2019

Eram pe vai cu mamare, incalziti de focul colibei intr-o seara de vara. Nu aveam lanterne, asigurati de lumina lunei de cele mai multe ori. Pe la miezul noptii cerul a inceput sa se lumineze, din departare auzinduse tunate si fulgere. Stiam ca furtuna de ploaie era aprope, iar apele aveau sa curate acoperisul grajdului si a colibei. Coliba se lumina la lumina traznetelor si fulgerelor, continuand sa ma odihnesc sub adapostul acoperisului colibei, incalzit de focul lemnelor pe care le taiasem cu o zi inainte. Eram treaz cand sunetele traznetelor erau asa de tare, de parca si coliba incepea sa tremure. O ploaie buna a inceput sa macine acoperisul, cloabele de lemn protejand peretii laterali a colibei. Focul era mentinut bine cu cateva bucati de lemn uscate tinute inauntru colibei, departe de apa ploii.

Dupa o noapte buna de ploaie si traznete, mamare ne-a trezit de dimineata, pregatindu-feb 23 2019 02ne sa plecam cu vacile. Ionel si Nita si-au muls vacile, curatat grajdul, pregatiti de plecare. Eu cu o cizma gaurita, ma feream cat am putut sa calc in gropi de apa sau sa trec prin poieni in care iarba iti uda genunchi. Am vrut sa mergem pe deal cu vacile, coborand pe „dampul cu brazi.” Era o traiectorie pe care o facem deseori, fara sa ne fi aventurat prea mult, avand in vadare ca totul era ud. Dupa un ceas, vacile au ajuns in varful dealului. Noi eram la povesti, despre noaptea furtunoasa si tunetele care au speriat si vacile. Pana sa ajungem in varful dealului sa indrumam vacile spre dambul cu brazi, vacile ne-au luat-o inainte directionate spre Dragsinesti.

Nu am avut ce face si am lasat vacile sa-si faca de cap, asa ca planul sa schimbat inopinant. Am continuat sa ne jucam la marginea padurii statului, vacile noastre nevazute de tufele mari de verigi, dar auzind sunetele clopotelor. Soarele deja ne incalzea fetele, insa iarba ramasese uda. Era deja timpul sa ne intoarcem vacile spre grajd. Evitand tufele si iarba mare, am incercat sa ajungem in fata lor sa le intoarcem inapoi. Nu stiu cum si dece, doua vaci intrase pe un parau la vale. Cand ne-am uitat sa vedem ude erau, ne-am dat seama de pericolul de a cobora la ele, pe o coasta plina de frunze uscate si ude. Am ajuns la ele mai mult alunecand pe fund in jos pe parau, inoroiati pana la gat. Cizmele nu ne-au ajutat, dandu-ne seama ca coasta era prea abrupta si imposibila de urcat cu cele doua vaci.

Fara cale de intoarcere, cu mare greutate am ajuns inapoi in varful dealului, directionandfeb 23 2019 03 restul vacilor sa o ia la vale pe parau dupe cele doua pe care nu reusisem sa le aducem inapoi. Am stiu imediat ce prostie am facut, trebuind sa ocolim vaile, aproape de hodele din Dragsinesti, sa trecem apa din vale, pe langa casoniu lui Monu, grajdurile lui Sur, inapoi la grajdurile noastre pe paraul lui Schiopu. Nervosi pe situatie, am luat-o la vale pe parau cu vacile, fara sa le mai fi lasat sa pasca. Ajunsi cu greutate la capatul paraului in valea mare, am directionat vacile spre stanga, in directia grajdului lui Monu. Bucurosi, ca nici un animal nu si-a rupt picioarele pe prapastiile vailor, ajunsesem valea mare purtand turma prin iarba mare si siusca pana la brau. Totul a fost bine pana am ajuns la raul care taia valea in jumatate, cu o imposibilitate de a trece de cealalta parte.

Daca cu o zi inainte apa era mica si puteai sa o treci cu mica usurinta, de data asta apele erau maron, la o adancime pe care noi cu cizme nu am fi putut trece. Am incercat sa fortam vacile sa treaca apa, insa fara succes. Nu-am uitat speriati pe unde am fi putut sa trecem apa, cum am fi putut sa ne intoarcem la grajduri. Am ajuns la ultima speranta, o idee prosteasca, in care am intors vacile la mai mare distanta de rau, dupa care le-am fugarit, fortandule sa sara peste rau pe celalat mal. Am fugarit boii si cu mare greutate au sarit in apa, trecand restul paraului inundat. Am fugarit vacile, una cate una si cu mare greutate au trecut si ele. Ne-a fost frica de viata vitelului, apa fiind destul de mare pentru el. L-am alergat si cu o putere extraordinara, a ajuns sa „zboare” peste parau mai bine ca restul turmei.

Bucurosi ca vacile trecusera, ca nici una nu si-a rupt picioarul sau luata de apa, a fostfeb 23 2019 04 randul nostru sa gasim o cale sa trecem raul. Disperarea a inceput sa intre in oasele noastre, realizand ca nu putem sari malul, si nici o alta posibilitate de trecere. De intrat in apa pana la brau, nu era una din solutii, mai ales ca viteza raului ne-ar fi zburat si dus pe apa injos. Dupa o jumate de ora de incercari si propuneri, mai jos pe vale era un pom chiar la marginea apei. Ne-am uita la el sa vedem daca puteam sa ne urcam pe el si sa ne dam drumul de cealalta parte. Singura problema era ca bratele mai mari a pomului nu ajungeau pe cealalta parte a raului. Dar am observat niste crengi mai mici atingand linia imaginara a raului.

Unica solutia pe care am avut-o a fost sa ne suim in pom si din pom sa ne aruncam pe malul celalat al raului, cu speranta sa nu aterizam in apa. Nita a fost primul, era era mai slabut, asa ca sa suit in pom, si-a facut elan si a ajuns pe malul raului, cu un picior in apa. Eu am fost al doilea, Nelutu fiindui frica. Am sarit odata ce creanga a decis sa se rupa. Mi-am dat seama ca ar trebui sa ajung cu picioarele in apa, insa m-am „zdreiat” cat am putut, jumate din corp peste ma,l jumate in apa, cu unghiile infipte in pamant sa nu ma ia apa. Nita a sarit si ma tras pe mal. Ionel sa speriat si mai mult, cand a vazut ca creanga pomului se rupsese cu mine, asa ca a trebuit sa asteptem sa se calmeze. Vacile erau deja plecate, sunetul clopetelor pierdute in sunetul apelor tulburate a raului.

Unu, doi, trei…..si Nelutu se arunca cu toata puterea in aer sa aterizeze pe cealalta parte a malului. Nu stiu daca frica ia dat puteri extraordinare, insa Nelutu a fost singurul care aterizase fara sa atinga apa. Bucurosi ca am scapat de apele vailor, am golit cizmele de apa, ne-am luat plovarele si sacii de plastic si am luat-o la fuga dupa vaci. Vacile noastre deja era in drum spre grajduri, satule de peripetiile diminetei. Am bagat vacile in grajd, si uzi am luat-o spre holdele unde ai nostri ne asteptau. Dupa aceasta aventura niciodata nu am mai fost cu vacile pe directia holdelor din Dragsinesti, fiind atenti sa intoarcem vacile inainte sa devina o imposibilitate.

O poveste de care mi-am adus aminte astazi, varbind copii mei despre Zolt si vizita din vara. Sa facut seara la noi, soba merge, sotia se uita la televizor. Eu mai am de scris la o lucrarea, asa ca va spun: Tace buna! Shalom! Bucuria cerului cu voi! Fiti pregatiti ca nu se stie ziua plecarii!

 

PS. Tufele din mijlocul primei fotografii odata mai demult era grajdul. In a doua fotografie este cerul vazut din paraul lui Schipu  la pranz. In a treia si a patra fotografie este izvorul de apa de langa coliba. Fotografii facute in 2013, evidentele colibei si a grajdului ascunse de natura.

Please follow and like us: