Caius ben Obeada
קאיוס בן עובדיה
September 2021
S M T W T F S
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Momente Apologetice

Momente apologetice – „măgarul, cocosul si lampa”

Dr. Caius Obeada

Se spune ca rabinul Akiva trebuia sa meargă într-o localitate. Distanta era destul de mare si nu a putut sa ajungă in aceeași zi. Pe seara a ajuns intr-un sat unde a încercat sa găsească un loc sa se odihnească peste noapte. A început sa întrebe pe unul si pe altul primind același răspuns categoric; „ nu este loc si pentru tine.” Rabinul fără răutatea răspundea; „Tot ce face bunul Dumnezeu, o face spre bine.”

Rămas fără vreo opțiune de ședere, sa dus in afara satului pe câmp sa-si găsească un loc de odihnă peste noapte. Rabinul avea cu el un cocos, un măgar si o lampa. Târziu in noapte pe câmp, un vânt puternic ia stins lampasul. Nu după mult timp o pisica ia mâncat cocosul. Nu trece mult si măgarul este sfâșiat de un leu. Rabinul plin de încredere spune din nou: „Tot ce face bunul Dumnezeu, o face spre bine.”

In aceea noapte o legiune de soldați au ocupat satul si a luat captive pe toți care au mai rămas cu viață. Rabinul rămânând fără lampa, cocos si măgar, a reușit sa scape sa fie luat captiv. In liniștea nopții rabinul spune din nou: „Tot ce face bunul Dumnezeu, o face spre bine.”

Poveste rabinului Akiva urmează învățătura unui alt rabin pe nume Pavel care scrie la Romani 8:28:

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sunt chemaţi după planul Său.”

Trăim in timpuri pandemice si multe lucruri nu le înțelegem, chiar întrebând: de ce? In criza de lucrători ai Evangheliei am pierdut pastori si preoți. Oameni de baza din bisericile noastre au plecat la veșnicii, noi întrebând: de ce?

Unii sunt repezi sa judece pe unul si pe altul, uitând ca judecător este Dumnezeu.

Nu știu „de ce” la multe lucruri, însă știu sa-mi îndrept ochii spre cer si sa mulțumesc in fiecare zi de bunătatea Sa. Poate ca ajungem si noi sa spunem la fel ca rabinul: „Tot ce face bunul Dumnezeu, o face spre bine” probabil urmând o zicala rabinica mai veche de pe timpurile rabinului/apostolului Pavel. Coram Deo!

Momente apologetice – „vrabia, vaca si pisica”

Dr. Caius Obeada

Pe ziua de azi o sa scriu o scurta povestioara de Allen Klein, despre o vrabie care decide sa nu zboare spre sud pe timpul iernii. O vrabie mai încăpățânată, sa decis sa stea in nord pes

te iarna. Totul a mers bine pana cân

d într-o zi temperatura a fost așa de joasa, ca pe aripile vrabiei au început sa apară gheata. Încercând sa se încălzească prin zbor, penele aripilor se îngreunează, gheata imobilizând micile aripi. Din zbor, vrabia înghețată cada intr-un grajd de vaci.

Căzută in grajd, cu aripile înghețate, vrabia se pregătea sa moara. Cu uimire, vede o vaca care se apropie din curiozitate spre ea, se întoarce si se trezește cu o balega pe cap. La început a crezut ca asta ia fost soarta, însă spre surprinderea ei, vrabia a început sa se încălzească in balega, si aripile au început sa se dezghețe. Scufundata in balega, era fericita ca încă mai trăiește. De bucurie, vrabia a început sa cânte.

După câteva ciripituri, o pisica aude vrabia. Începe sa o caute si o găsește scufundata in balega. Pisica începe sa ajute vrabia sa iasă din balega. Vrabia bucuroasa ca este ajutata, își face elen sa iasă cat mai repede. Odată ce vrabia a ieșit din balega, pisica o mănâncă, bucuroasa de masa neplănuită pe gust de pasare.

Este o poveste scurta la care unii s-ar întreba ce pot învăța. Totuși, autorul scrie 3 învățături din aceasta povestioara:

  1. Nu toți care își aruncă gunoaiele pe tine iți sunt si dușmani.
  2. Nu toți care te scoate din gunoaie iți sunt si prieteni.
  3. Daca ești fericit si încălzit in gunoaie, nu te lauda, țineți gura.

Când am citit pentru prima data aceasta istoriară m-am gândit la cat de adevărată este in viața noastră de zi cu zi. De cate ori ești corectat, crezând ca unii te dușmănesc, sa te trezești mai târziu ca cei care te-au critica au încercat sa te ajute sa vezi realitatea?

De cate ori te-ai trezit in discuții aprinse pe Facebook, sa fii susținut de dușmani, oameni care in trecut te-au criticat deschis, făcând-te cum le-a venit la gura? De cate ori te trezește in alianță cu dușmani declarați?

De cate ori  nu auzi lauda unora care sunt in păcat, cat de bine o duc si ce au realizat in viață, mai târziu sa auzi ce hoți au fost si unde au ajuns?  Unii in prostia lor își taie creanga de sub picioare voluntar.

Viața este scurta si curajul vrabiei nu este un exemplu de urmat. Nu astfel de oameni curajoși avem  nevoie in viață, care risca totul pentru o curiozitate, sau mai bine zis o prostie. In biserica lui Dumnezeu avem nevoie de oameni maturi, care nu risca pe prostie, care sunt o sare si lumina într-o lume întunecată de păcătoșenie. Urmează pe Cristos si restul ti se va adaugi vieții tale pământești. Coram Deo!

Momente apologetice – „stânga sau dreapta”

Dr. Caius Obeada

Am fost doua zile jumate in vizita la băiatul meu in Tennessee. Am fost pe drum peste 16 ore, GPS-ul spunând ca am 14 ore si 41 de minute de condus, asta daca as fi condus fără oprire. Am oprit de multe ori pe drum, observând ca veceurile bărbaților erau pe stânga, femeilor pe dreapta. Mânerul de tras apa  la veceu este tot pe stânga, ci nu pe dreapta. Mi-am adus aminte de coincidenta locației bărbaților in biserica unde am copilărit, cu același aranjament. Curiozitatea m-a făcut sa cercetez puțin de ce aceasta separare geografica in care bărbații ar trebui sa fie la stânga ci nu la dreapta?

Istoria ne spune de o separare a genurilor înainte de era Creștina din antichitatea ebraica, o separare care este găsită pe paginile Vechiului Testament la Tabernacol, mai târziu la Templu. Separarea genurilor continuând in tradiția ebraica a sinagogilor, purtat mai departe in biserica primara. Chiril din Ierusalim, John Chrysostom si Augustin au scris despre separarea bărbaților de femei in biserica.

Pe paginile Noului Testament găsim versete care vorbesc de Isus „Fiul Omului” stand la dreapta Tatălui, cea ce ar însemna sa-l vedem in stânga Tatălui daca noi am fi in fata lui Dumnezeu.

In bisericile Evanghelice obiceiul este ca bărbații sa fie in stânga, pe când in tradiția Bisericii Ortodoxa sa fie pe dreapta. Biserica Ortodoxa justifica ca femeile stau pe stânga datorita poziției Sfintei Maria la stânga Tatălui pe când Isus la dreapta.  Devine confuza situația, luând in considerație ca Biserica Catolica ar susține ca bărbații ar trebui sa stea pe partea sfântului Iosif (stânga), pe când femeile pe partea Sfintei Maria.

Încercând sa găsesc un răspuns la curiozitatea mea, am ajuns sa citesc mai multe articole, care de fapt se pierd in istorie, încercând in esență sa documenteze existenta unei separări de genuri, mai puțin ca poziție geografica de stânga sau la dreapta. Exista o serie de articole care ar justifica separarea, nu numai din punct de vedere cultural ci de concentrare la lucrurile sfinte a bărbatului in biserica, mai puțin la atractivitatea femeilor din jur.

In bisericile zilelor noastre, separarea de stânga si dreapta au dispărut, bisericile Ortodoxe si Catolice fiind fără bănci. Protestanții si Evanghelicii bucurând-se de un confort a băncii, separările de gen dispărând. Indiferent de biserica unde mergi, mi se pare ca importanta concentrări la lucruri sfinte rămâne obiectivul numărul unul, indiferent daca este bărbat sau femeie, daca stai in stânga sau in dreapta, daca stai in picioare sau pe banca.

Bucuria întâlnirii in adunarea sfinților ar trebui sa producă prezenta lui Cristos, a părtășiei sfinților adunați in numele lui Isus. Singura separare de care ar trebui sa fugim este a oilor si a caprelor, sperând ca toți sa fim oi ascultătoare vocii Domnului Isus. Coram Deo!

Momente apologetice – „când sa rupt masa de cafea”

Dr. Caius Obeada

Nu știu cum sunt alții, însă mi se întâmplat deseori sa se strice lucruri pe care le împrumut de la alții sau sa le rup când sunt in vizita pe la alții. Aventura vieții in stricăciuni a început devreme. In copilărie, cred ca toate vazele de flori sparte din casa se datorează isprăvii mele. Când m-am logodit, am fost la o masa organizata de unchiul viitoarei soții. Era o masa pregătită ca in povesti, cu tacâmuri alese, furculițe cu mâner de ceramica albastre cu picturi de mana deosebite. Sa nu mai spun de farfurii, ceașca de cafea sau paharele puse cu ocazia acestei vizite. Era pentru prima data când am fost invitat la masa unchiului.

Am început sa mănânc, uitându-ma atent la ce fac alții, sa nu fac vreo prostie si sa mă fac de ras. Am observat ca era obiceiul sa se pună unt pe pâinea proaspătă. Am luat cuțitul de unt din fata mea, si cu mișcări lente am îndreptat cuțitul sa iau ceva unt din farfurioara speciala de unt. Am luat un strat subțire de unt si cu mișcări de balet, am întins untul pe pâine, însă ca sa vezi, ca mai îmi trebuia puțin sa îmi termin unsul feliei. Cu o mișcare de balet, mă îndrept spre farfurioara de unt, încet încerc sa iau unt, când se aude un zgomot (tip scârțâit) din mana mea. Toți se uite către mine, eu rușinat nu am știut ce sa fac, rămânând cu mana inca întinsă deasupra untului.

Cu zâmbet pe buze, unchiul viitoarei soții spune: „Hai deschide mana, ca oricum cuțitul de unt este rupt!” Într-adevăr, mânerul de ceramica a cuțitului se făcuse praf. Când am deschis palma, totul a căzut pe fata de masa, un mic morman de nisip colorat in alb si albastru.

Dar aventurile vieții nu se termina aici. Mai curând, fiind in vizita la băiatul meu. In sufragerie era o masa de cafea cu o valoare sentimentala deosebita, masa din timpul armatei, de care multe amintiri îl leagă. Eu am vrut sa conectez laptopul la priza. Fiind spațiu mai restrâns, m-am așezat pe coltul mesei. Nu reușesc sa mă pun bine, ca masa de cafea răcnește, un scârțâit este auzit in toata casa. Băiatul m-a întrebat daca totul este OK. Eu i-am spus ca eu sunt, însă nu si masa de cafea. Masa de cafea a plesnit aproape in doua, era in stare de leșin din cauza greutății mele.

A trebuit sa mă duc sa-mi cumpăr scule si materiale sa-i repar masa, nu ca ar fi avut nevoie de ea, ci pentru cea ce reprezenta pentru el si prietenii lui din cadru militar.

Ti s-au întâmplat astfel de aventuri si ție?

Sunt situații in care ajungi sa fi implicat fără voia ta si nici sa le fi plănuit. Care este reacția ta? Dai vina pe mânerul cuțitului, sau pe masa care nu a ținut nici o secunda? Ca credincios ce faci?

Am învățat sa accept repercusiuni, sa îmi cer iertare pentru inconveniente, cu toate ca de multe ori nu este vina mea. Dumnezeu știe toate lucrurile si nu pot da vina pe nimeni înafara de mine. Însă reacția ta la astfel de incidente mărturisește cine ești, si deosebirea pe care o face Cristos in viața ta.

Cuțitul a fost înlocuit, masa reparata, si viața merge înainte, însă mărturia mea in aceste condiții au rămas un exemplu. Chiar si in zilele astea se vorbește de cuțitul de unt, însă nu in termeni rai, ci ca o amintire care a ajuns sa ne lege. Reparatul mesei de cafea a băiatului a rămas ca o amintire pentru el; după mine rămânând o masa reparata de tatăl lui.

Tu ce lași in urma? Știi ca mărturia credinței este arma cea mai tare in prezentarea Cristosului Mântuitor. Fii o lumina, uitate spre cer! Coram Deo!

Momente apologetice – „albinele si muștele”

Dr. Caius Obeada

Căutând pe internet niște material pentru una din scrierile mele am dat peste povestea albinelor si muștelor in tradiția indienilor americani. Înainte de a ajunge Colombo pe teritoriile Americii de sud, Amerigo Vespucci se pare ca ia luat-o înainte, mai târziu teritoriile Americii purtându-i numele.

Se spune ca erau doua triburi vecine, fiecare cu tradițiile si obiceiurile lor. Un trib era harnic, preocupat de bunăstarea tribului peste zilele de iarna unde numai zăpadă si gheata acoperea toata natura. Era un trib care de dimineața plecau in căutare de provizii de iarna, mai ales in căutarea de miere de albine. Plecau pe munți si dealuri, prin pădurile care ii înconjura, vânau si strângeau tot ce se putea pentru a conserva pentru iarna.

Celălalt trib era mai relaxat, le plăcea sa se odihnească si sa se bucure de muzica si poezie, fără mare interes de ce aduce ziua de mâine. De multe ori tribul vecin ii chema sa meargă cu ei după provizii, totuși preferând sa se bucure de umbra pomilor din jurul tribului, refuzau cu zâmbetul pe buze. Unii chiar se puneau sa rade de hărnicia tribului vecin spunând: „De ce sa ne preocupam, vecinii noștri strâng așa de mult ca o sa ne dea si nou provizii de iarna, așa ca hai sa ne bucuram de viată!”

Când a venit iarna, tribul harnic avea de toate pe când tribul vecin mureau de foame. Din dragoste fata de vecini, capii tribului harnic se hotărăsc sa dea de mâncare si vecinilor sa nu moara de foame. Si așa, la masa celuilalt trib era de mâncare ca si la masa celor harnici. După fiecare vara venea o iarna si ciclu vieți era repetata, unii muncind, alții cu burta la soare in poezie si cantare.

Intr-o zi, „Manito” (dumnezeul naturii), a auzit de cele doua triburi. Sa dus la tribul harnic si le-a spus ca le face o favoare. Le-a spus ca le va da aripi sa nu mai trebuiască sa meargă așa de mult după miere, sa strângă din floare in floare mierea de care au nevoie in fiecare iarna. Așa au ajuns ca tribul harnic sa ajungă albinele, care cu sudoare toata vara strâng proviziile de iarna.

Pentru tribul leneș, care se întreținea numai din ce mai primea de la tribul harnic, Manito le-a dat aripi sa trăiască ca si pana acum din ce alții le putea da sau arunca. Așa sa ajuns ca acest trib sa formeze muștele care le găsești hrănind-se din ce arunca alții sau din mâncarea stricata găsită prin diferite locuri.

O poveste interesanta, luând in considerație cat de mult adevăr se găsește, si confirmat si pe paginile bibliei. In Biblie muștele au o conotație proasta, cum ar fi exemplu din Ecclesiast 10:1: „Muștele moarte strică și acresc untdelemnul negustorului de unsori…” Un comentator catolic scrie ca muștele reprezintă tot ce este rău in lume.

In ce priește albinele, unii comentatori biblici scriu ca albinele reprezintă atributele lui Cristos. Hărnicia lor este cunoscuta si recomandata ca exemplu de viață in tradiția Evreiasca si Creștină. Gândește-te cate muște sunt in jurul nostru? Cate muște se aduna numai la lucruri stricate, care miros urat, care nu arata a fi parte a bisericii lui Cristos?

Îmi aduc aminte ca bunica avea atârna niște role cu lipici pe ele sa prindă muștele. Nu știu exact ce trebuie sa folosești sa te scapi de muștele din casa ta, sau chiar din biserica unde faci parte. Curățenia este primul pas sa alungi muștele, restul o poate face bunul Dumnezeu. Sper sa fi caracterizat ca o albina, nu ca o musca care așteaptă sa trăiască din bunătatea altora. Vorba lui bunicul Roma: „La munca, nu la întins mana!”

Momente apologetice – „mașina de spălat”

Dr. Caius Obeada

Una din distracțiile din copilărie era mersul cu mașina prin dormitorul apartamentului de la bloc. Când eram de 5 – 6 ani, sau poate mai mare, am descoperit jocul troleibuzului. Tata când sa căsătorit, a primit din partea tatălui sau un șifonier de lemn de nuc. Din spuse, era un șifonier „tare” care ar fi trebuit sa reziste ca zestre si copiilor mei. Însă, torturile prin care a trecut i-au scurtat viața.

Părinții plecau la servici sa întrețină 4 guri, a 4 băieți, care nu erau chiar cei mai cuminți din cartier. Mama ne închidea in casa, mai precis lega ușa de la holul din fata băii si dormitorului cu un ciorap sau funie. Aveam libertatea sa face „ce am vrut” in spațiu care includea holul, baia si dormitorul. Unul din jocurile de dimineață era mersul cu troleibuzul. Deschideam ușa la șifonier, unul dintre cei 4 năzdravani era șoferul, iar restul ne țineam de bara de lemn, imitând statul in picioare.

Totul era acompaniat de efecte sonore din partea șoferului, iar printre hainele părințiilor, restul pasagerilor, se prefăceau ca nu își țineau echilibru, se împingeau unul pe altul, strigate si gălăgie mare, pana când șoferul brusc oprea troleibuzul la următoarea stație. Efectele sonore era la maxim, astfel ca din când in când, bătutul in calorifer din partea vecinilor ne mai oprea din distracție.

Odată liniștiți, treceau ore si plictiseala ne crea noi imaginații. Intr-o zi am descoperit ca mașina de spălat este pe roti. Capacitate de intrare in mașina de spălat era de doua persoane (adică doi dintre frați). Restul celor doi frați aveau destula putere sa împingă mașina de spălat pe parchetul dormitorului. Ca efect necesar distracției, in afara de efectele sonore din partea noastră, mai erau si efectele sonore din partea roților care scârțâiau. In plus, împinsul forțat in marginea patului, șifonierului sau a tocului de la ușă, era normale. V-am spus ca noi stăteam la etajul patru?

Se termina si aceasta aventura când vecinii, cu toata forța băteau in calorifer sa oprim distracția. De data asta bătutul era nu numai de la un etaj sub noi, uneori chiar de la parter. Probabil ca geamul deschis nu camufla bine gălăgia celor 4 frați jucând-se cu mașina de spălat.

In viață întâlnim gălăgioși care nu folosesc mașini de spălat, dar care au un mod de a prezenta lucrurile chiar enervant. Pentru că suntem Creștini, de cate ori ai întâlnit persoane care vin cu idei si prezentări Biblice care chiar ca striga la cer? De cate ori ești bombardat de comentarii la o postare pe care o faci, care nu are nici o legătură cu ce ai scris?

Uneori îmi face impresia ca unora le place sa se împingă in mașina de spălat, numai pentru distracția si efectele sonore a roților scârțiitoare, sau a propriei voci care își face efecte singure. Pe noi ca copii bătutul in calorifer ne-a oprit din nebunie zilei. Pe tine ce te poate opri din nebuniile si plăcerile zgomotoase din viața ta? Nu uita, ca indiferent de situație, Cristos este răspunsul. Coram Deo!

Momente apologetice – „Florica mi-a mâncat crăițele”

Dr. Caius Obeada

Am mai scris aceasta poveste, însă nu am putut sa rezist sa nu o scriu din nou. Eram de vreo 12 ani când împreună cu verișorii mei Ionel si Niță eram la vaci spre Buduroni. Ca in fiecare vara eram pe Vai la Zolt, dormind la coliba la numărul „125” așa cum spunea moș Roma. Era o dimineață răcoroasă, roua era așezată, cizmele găurite nu făceau fata umezelii, repede ajungând sa avem ciorapii uzi. Însă, trei copilandri ne făcusem planul sa ducem vacile unde aveam șanse sa găsim crăițe (ciuperci de o prezentare artistica Dumnezeiasca).

Bunica a plecat cu laptele spre casa, iar eu cu „ortacii” mei cu vacile pe vale sa le urcam mai târziu pe deal spre Buduroni. Pe la 9.30-10 eram deja cu vacile la Buduroni, noi deja in acțiune la căutat „bureți” (ciuperci). Ne-am despărțit, sa putem largi raza oportunității de a găsi ceva. Nu a trebuit sa căutam mult ca fiecare dintre noi am început sa strângem „bureți” in cantități exagerate.

In primele 10 minute, sau mai mult, am reușit sa strâng un sac de crăițe. Vacile se auzeau mai in depărtare, cea ce ne si doream, sa nu ne creeze competiție in găsirea ciupercilor. Am lăsat un sac plin de crăițe lângă un pom si am continuat sa strâng crăițe. Clopotele ne asigurau ca vacile erau in zona, însă nu așa de aproape. Totul era perfect, pana am auzit o ruptura de creanga.

Mă întorc sa vad cine este, gândindu-mă ca este unul din verii mei. Spre surprinderea mea, Florica, vaca fără clopot, manca liniștită din sacul cu crăițe. Mi sa urcat sângele la cap, am zbierat așa de tare, ca si verii sau speriat. Am luat-o la fuga spre vaca, sperând sa mai pot salva ceva din sacul de crăițe, care era deja aproape gol.

Norocul mi-a dispărut repede, al doilea sac umplut numai trei sferturi. După toata truda sa strâng crăițe, m-am ales ca aproape jumate de sac, restul in burta lui Florica. Supărat „foc” am alergat vaca sa primească niște „boate” (bete) pe spate. Nu am reușit sa o prind, însă nu a scăpat de mine când am ajuns la grajd. Am legat vaca, si de ciuda a primit niște „boate” pe spate ca mi-a mâncat crăițele.

De multe ori in viată judecam lucrurile la cald, adică înfierbântați de unele lucruri care nu totdeauna ne dau dreptate. Eu am bătut o vaca care fără nici un gram de conștiință a mâncat niște ciuperci adunate. Am judecat-o ca si cum ar fi avut noțiunea de furt, folosind legea junglei, a unui copil cu nu mai multa minte decât Florica.

De cate ori ti-ai bătut copilul din percepții greșite, fără sa-ti fi cerut iertare? De cate ori ai judecat un credincios ortodox ca „pupător de icoane”, sau „rătăcit in tradiții” fără sa-l fi cunoscut? Cate lucruri nu facem in inerția „prostiei” decât in răbdarea sfinților, arătând dragoste si dorința de îndreptare sau înțelegere a problemelor create?

Nu știu despre voi, însă nu de mult a trebuit sa-mi cer scuze pentru repeziciunea limbii, din cauza auzului selectiv pe care l-am avut fata de un alt învățător. Înainte de a judeca pe cineva sau ceva, este bina sa fii limpede la minte sa dai spațiu Duhului Sfânt, sa-ti înfrâneze păcătoșenia inimii, lăsând ca dragostea Sa sa-ti umple inima. Fiți mai înceți la manie, lăsând pe Cristos sa lumineze viețile voastre. Coram Deo!

Ps. In fotografie este fata lui Florica, care seamănă leit cu mama ei..

Momente apologetice – „judecata nevinovatului”

Dr. Caius Obeada

Se spune ca in secolul 18 era un rabin foarte atent la banii împrumutați altora. Era un om organizat, cu un caiet in care ținea conturile fiecăruia care primea bani împrumutați din partea lui. Intr-o zi un alt evreu din sinagoga rabinului cere împrumut 100 de ruble. Omul ii promite ca in patru luni ii va da bani înapoi.

După 4 luni, enoriașul se duce sa duca bani înapoi rabinului. Rabinul era in oficiu lui, scufundat intre cârti, cercetând niște texte rabinic din Talmud. Omul fără sa-l deranjeze, pune banii in fata rabinului deasupra cărților care acopereau biroul. Rabinul se uita in ochii lui, da din cap, ca si cum iar mulțumi, si își întoarce concentrația la studiu Talmudului.

In obiceiul rabinului, in fiecare săptămână se uita peste caietul de împrumuturi, sa verifice cine si când ar fi trebuit sa primească bani înapoi. Uitând-se in caiet, a observat ca un evreu din sinagoga nu era marcat ca si-a restituit împrumutul. Imediat sa decis sa-l cheme in birou si sa-l întrebe ce se întâmplat ca nu își plătește datoria.

Omul vine in biroul rabinului sa-i spună ca el i-a plătit datoria.

Rabinul ii spune ca nu este adevărat, ca in caiet nu este nici o evidenta ca si-ar fi plătit datoria.

Omul ia spus ca a pus banii pe birou, chir in fata lui.

Rabinul nu si-a adus aminte sa fi primit vre-un ban, continuând sa-i ceara banii înapoi.

După mai multe insistente din partea rabinului, si refuzul omului sa re-plătească datoria, au ajuns sa meargă in fata curții rabinice.

Zvonul ca un caz de minciuna împotriva rabinului este in fata curții rabinice, a revoltat pe mulți locuitori din orașul unde rabinul trăia. Reputația lui a fost apărata de membri sinagogii, si chiar si a altor evrei care auzise de acest caz.

Cortul rabinic favorizează pe omul sărac, in lipsa de martori, forțând pe săracul om sa jure ca a dat înapoi datoria. Evrei din comunitate au ajuns sa fie așa de suparăți pe săracul om, ca copilul lui a început sa fie rușinat si luat in bătaie de joc, mai târziu omul sa-si piardă serviciul. Omul a ajuns un străin in cartierul si sinagoga la care mergea, văzut ca un mincinos care nu si-a plătit datoria marelui rabin.

Timpul a trecut si rabinul se afla in biroul lui căutând niște tractate in studiu pe care îl făcea din Talmud. Când găsește tractatul pe care îl căuta, spre surprinderea lui vede niște bani undeva la mijlocul cârtii. Când a văzut banii a început sa-si aducă aminte de unde erau. Imediat a chemat pe săracul om sa-si ceara iertare pentru injustiția făcută. Omul cu fata in jos spune rabinului: „toata onoarea mi-a fost luata. Chiar daca vei spune ce sa întâmplat, eu sunt deja rușinat in fata comunității, băiatul meu suferind din cauza acuzațiilor făcute. Mai mult de atât, băiatul a plecat din oraș sa nu mai fie recunoscut de prietenii si colegii de scoală.”

Rabinul rămâne pe gânduri si sune săracului om sa cheme înapoi pe baiatul lui ca sa ia pe fata lui de nevasta. Săracul om rămâne cu gura căscată la o astfel de binecuvântare pentru fiul lui, sa intre in casa rabinului ca ginere. Cu umilita a mulțumit lui Dumnezeu pentru că greșeala rabinului a produs o bucurie mai mare decât întristarea pe care a avut-o.

Aceasta este o întâmplare din viată evreilor care încearcă sa redea cea ce Pavel a scris cu doua mii de ani in urma: „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28)

In viată ajungem sa fim judecați greșit sau din prisme sau concepții greșite. Omul din istorioara nu se duce împotriva rabinului, fiind conștient ca dauna era deja făcută. Omul si-a trăit viața in continuare, lăsând judecata in mana Domnului. Răzbunarea nu a fost in mintea acestui om, cu toate ca ar fi avut tot dreptul sa fie revendicat.

Lăsați pe Domnul sa va răzbune, abandonați-va in mana Sa si El la timpul potrivit va face intervenția necesara. Uitați-vă la Cristos, ținta ochilor noștri! Coram Deo!

Momente apologetice – „vaca care a dat foc orașului”

Dr. Caius Obeada

Se spune ca o familie de emigranți irlandezi cu cinci copii trăiau undeva la marginea orașului Chicago. Soțul era un om muncitor care lucra din greu sa-si susține familia. Soția, si ea femeie harnica, suplimenta nevoile familiei vânzând lapte proaspăt de vaca din porta in poarta. Familia avea 5 vaci de care aveau grija si care producea laptele necesar de pus la vânzare după ce satisfăcea nevoile familiei. Intr-o zi normala, de dimineață femeia mulgea vacile, in cursul zile copii duceau vacile la câmp, iar seara din nou in grajd la muls pe lumina lămpii de gaz.  

Totul a mers bine pana in ziua de 8 octombrie, 1871, când grajdul familiei ia foc. Unele ziare au spus ca grajdul a luat fot datorita unei vaci care a dat cu piciorul in lampasul de care soția se folosea sa mulgă vacile. Grajdul ia foc, fanul si lemnele grajdului se înching așa de tare ca pompierii nu se puteau apropia de grajd, unul din pompieri declarând la ziar ca casca de pe cap începuse sa se coace, trebuind sa se îndepărteze de foc.

Focul sa încins așa de tare ca a durat doua zile sa fie oprit, timp in care au murit intre 200-300 de oameni, 17,450 de clădiri au luat foc, 100,00 de oameni au ramași fără case, la o pierdere de peste 200 de milioane de dolari calculați la valoarea banului din zilele noastre.

Cine sa gândit ca o vaca poate aduce așa de mari daune?

Acum câțiva ani in urma eram pompier voluntar. Am răspuns la un foc in vârful dealului, la o casa in flăcări. In casa stătea o familie cu un copil. Era timp de iarna, gheata ne oprea sa tragem furtunul de apa. Cu cizme de cauciuc alunecam, când pe zăpadă, când pe gheata. In timp ce ne luptam sa ajungem cu furtunul de apa mai aproape de casa din vârful dealului, focul macină camera după camera, cu acoperișul in flăcări.

Strada ducea pana in fata casei, însă gheata a făcut imposibil mașinilor grele de pompieri sa se apropie. Așa ca am tras sute de metri de furtunuri de apa spre casa. Am reușit sa stingem focul, însă nu înainte ca focul sa mistuie jumate din casa, lăsând familia pe drumuri. După ce sa făcut investigația de rigoare, sa descoperit ca fata folosea o lumânare in camera ei, care sa topit si căzut pe covorul camerei. Fata din greșeală, a uitat sa stingă lumânarea înainte de a se culca, arzând pana spre dimineață când a căzut pe covor de pe marginea televizorului. Totul pierdut pentru o lumânare.

Nu degeaba este vorba românească: „buturuga mica răstoarnă carul mare.”

Mici păcate si ne vegheri distrug familii. Mici plăceri ajung sa fie adicții, așa cum o singura țigara fumata dintr-o plăcere ajunge sa-ti câștige inima mai târziu sa-ti distrugă plămânii si viața.

Trăim într-o societate a confortului, unde totul este la îndemâna fiecăruia. Pornografia este la îndemâna copiilor, țigările si drogurile ușor de procurat, sticla de alcool ușor de cumpărat, totul la îndemâna fiecăruia. Cum putem sa ne apăram familiile?

Indiferent daca ești pocăit sau credincios ortodox, răspunsul este unul: Cristos!

Numai credința data si bunătatea cerului poate sa-ti salveze familia si neamul tău. Uitate spre cer, caută pe Cristos, si El se va îngriji de tine! Copita unei vaci a distrus un oraș, iar o lumânare a aprins o casa. Cristos poate aprinde binecuvântările vieții tale! Coram Deo!

Momente apologetice – „preotul descurcăreț, urmaș a lui Iuda care punea mana in punga”

Dr. Caius Obeada


Se spune că undeva în sudul Franței, un tânăr pe nume Francois, care își terminase seminarul și primise ordinarea, a avut o evaluare din partea episcopului care nu la favorizat prea mult. Tânărul preot era văzut a fi „independent,” cu puțin respect pentru ierarhia ecleziastică, este recomandat să fie trimis la o biserică de țară.

Biserica unde este trimis era in paragina, cu un acoperiș cu găuri, ferestre sparte, cu un clopot crăpat, gata sa se rupă in doua. Casa preoțeasca era in condiții mai rele, luni de zile trebuind sa doarmă in casa unui membru a bisericii in timp ce trebuia sa-si repare casa.

Tânărul preot a reușit sa convingă satul sa-i dea o mana de ajutor, sa facă reparațiile necesare nu numai bisericii dar si casei unde ar fi trebuit sa stea. Tânărul era „dulce la voce”, convingând satul sa facă donații si sa investească munca voluntara pentru lucrarea lui Dumnezeu in sat.

In perioada renovației bisericii ceva sa întâmplat, lucrurile începând sa meargă mult mai bine daca satul s-ar fi așteptat. A reușit sa pună bani deoparte, sa angajeze o tânără femeie de serviciu din sat. Se spune ca erau văzuți împreună tot timpul, văzuți căutând „ceva” prin vechea biserica, chiar si săpând in cimitir in căutarea la ceva care nimeni nu putea sa înțeleagă ce căutau. Tot felul de vorbe au ieșit, prin care s-ar spune ca ar fi găsit harta unei comori, încercând sa explice cum de preotului ii merge din ce in ce mai bine financiar.

După 5 ani de lucru, tânărul preotul, care venise in sat fără nici un ban, doar cu o mica valiza, reușește sa fie înstărit, satul sa-l vadă trăind pe un picior mare. In aceasta perioada reușește reconstruiască parohia, sa-si construiască o vila cu grădini suspendate, de o splendoare deosebita. Vila fiind așa de mare, a avut nevoie de ajutorul nu numai tinerei femei de serviciu, dar a întregii familii. Toți au fost angajați la menținerea vilei si gradinelor preotului. .

Multe alte bârfe si povesti au început sa circule, unii crezând ca preotul ar fi găsit o comoara in beciul bisericii in paragina. Lume din satele vecine si chiar de mai departe au început sa viziteze bisericuța reconstruita de pastorul „dulce la vorba.”

Preotul moare si spre surpriza satului, nici un cont bancar nu este lăsat, vila fiind lăsata in numele servitoarei. Mulți nu au știut cum sa îmbogățit preotul pana când adevărul a ieșit la suprafață, așa cum totdeauna iese.

Preotul nu numai ca a avut o „vorba dulce” prin care a reușit sa convingă satul sa dea nu numai donații si finanțări, dar si sa implice pe toți in acte voluntare, in reconstruirea bisericii si casei preoțeasca.

Tânărul preot reușește sa ia contact cu alte parohii si preoții, sa-l ajute in lucrările parohiei cu mici si mari donații. De asemenea, preotul reușise sa plătească publicități in multe ziare in toata Franța, chiar si in alte tari Europene, prin care parohia se angaja la slujbe religioase speciale pentru orice nevoie o persoana ar fi avut-o. Scrisori cu donații ajungeau in micul sat, ca preotul sa se roage pentru tot felul de nevoi.

Se spune ca erau așa de multe cerințe si donații primite, ca preotul nu ar fi avut atâta timp sa se roage pentru toți care au trimis cerințe speciale. Tânărul a găsit o cale de îndulcire a vieții, trăind pe bunătatea altora, din sacrificiile pe care alții le-au făcut. Preotul vindea indulgente, așa cum se făcea la timpul Reformații.  

Preotul francez a trăit in secolul 19, însă practica lui este încă vie, urmata si de alți „șarlatani” care pe lângă „lucrarea Domnului” au reușit sa trăiască si ei pe picior mare, cu o transformare de la sărăcia unei parohii in paragina, la bogăția unei vile cu grădini suspendate.  

Sunt sigur ca ai auzit de astfel de preoți si pastori. Fiecare generație a avut unul sau mai mulți. Exemplu lui Iuda care a pus mana in punga a perpetuat peste secole, ajungând sa-i vedem si in generația noastră. Rugați-va bunului Dumnezeu sa va ferească de astfel de șmecheri din bisericile si parohiile noastre. Biserica este a Domnului, iar noi suntem slujitori Săi. Rămâneți in lumina, călcați in adevăr, uitați-va țintă la bunătatea cerului, si El va avea grija de fiecare dintre noi. Coram Deo!